Anul 2015 s-a sfârșit exact cum a început: în plină criză. Optimismul începutului de an s-a dovedit nejustificat. Abia ieșită din prelungita decădere economică, Europa a fost expusă unor lovituri intense, care i-au scos în evidenţă fragilitatea și care au generat tot mai multe incertitudini cu privire la viitorul visului european.

Chiar în prima lună a anului, a avut loc atentatul de la redacţia publicaţiei Charlie Hebdo, declanșând o undă de șoc resimţită în întreaga Uniune Europeană. A fost un atentat la adresa unuia dintre principiile ce stau la baza fundamentului european: libertatea. În replică, solidaritatea europeană a ieșit victorioasă. „Je suis Charlie” a devenit mai mult decât un slogan. A fost simbolul unei atitudini. Zeci de lideri politici au mărșăluit pe străzile Parisului, transmiţând un mesaj clar: lumea civilizată nu se predă. Terorismul nu trebuie să zdrobească spiritul european. Chiar dacă s-au auzit (deocamdată destul de timid) apeluri la o „Europă pentru europeni”, semn al unei alte paradigme politice, din punct de vedere valoric Europa ieșea întărită. Era însă doar începutul anului. Evenimentele ulterioare au zguduit din temelii întreg edificiul european. „Pentru o solidaritate de lungă durată, e nevoie de consecvenţă. Nu ajunge numai solidaritatea de moment”, anticipa DW, fără să realizeze poate câtă dreptate avea.

O suită de lovituri pentru Europa

Abia începuseră să se închidă rănile după șocul francez că un alt episod se înfiripa la orizont. Grecia ameninţa să tragă întreaga Europă după ea. Lumea elenă se săturase de austeritate. Opţiunea îi era clară: întreg trecutul ei nefast trebuia șters, împreună cu toate datoriile acumulate. Astfel a apărut contextul favorabil extremismului de stânga. Syriza a câștigat alegerile și a dat în felul acesta un impuls puternic altor mișcări similare europene. „Europa are nevoie de schimbare, iar schimbarea va veni de aici, din Grecia”, anunţa cu emfază Alexis Tsipras. Grexitul bătea la ușă. Se contura o nouă criză, întreţinută la nivel european și de ameninţarea mișcărilor radicale. Mesajele antisistem au devenit mai sonore ca oricând de la terminarea celei de-a doua conflagraţii mondiale. Solidaritatea europeană s-a fisurat, demonstrând că valorile europene sunt viabile atâta timp cât nu sunt lezate interesele proprii.

Nu bine s-a trecut razant pe lângă Grexit că o altă criză, de data aceasta și mai gravă, pândea după colţ. Analiștii politici au căzut de acord că fluxul de imigranţi a fost și continuă să fie cea mai grea încercare pentru Uniunea Europeană, de la înfiinţarea ei. Spaţiul Schengen a fost făcut ţăndări. Garduri de sârmă ghimpată, care aduceau aminte de ghetourile naziste, au început să apară la graniţele ţărilor europene. Și peste toate acestea se iveau atitudinile și declaraţiile acide ale liderilor europeni, grăbiţi în a arunca acuze și a plasa vinovăţii în curtea vecinilor. Angela Merkel a fost cea mai expusă atacurilor din partea unor parteneri europeni. A reușit însă să reziste și să își menţină poziţia promigraţie. În consecinţă, jocurile s-au încins, ajungându-se până la ameninţarea că ţările care nu vor prelua refugiaţi nu vor mai prmi bani de la Bruxelles. „În mod evident, în 2015, UE a fost depăşită de crizele succesive cu care s-a confruntat”, notează DW.

Un final de an alarmant pentru ce urmează

Pe acest fundal, au revenit atentatele la Paris. Era un nou episod, mult mai dur, din același film în regie teroristă. Mai mult ca oricând, au ieșit la suprafaţă o sumedenie de alte crize subsumate unei Europe puse la podea. Incapacitatea forţelor de securitate de a-i monitoriza pe potenţialii teroriști, eșuarea multiculturalismului, ieșirea la suprafaţă a sentimentelor rasiste, naţionaliste sunt doar câteva dintre elementele care indicau o fotografie a Uniunii Europene departe de idealul configurat. Astfel o criză de imagine s-a suprapus uneia de identitate. Apeluri la vechile naţionalisme au început să se audă tot mai insistent. Ungaria a devenit un fel de purtătoare de cuvânt pentru aceste tendinţe, în timp ce Cameron ameninţă cu Brexitul, dacă nu se reformează politicile de migraţie ale UE.

Cutia Pandorei pare să se fi deschis în Europa și cu ajutorul „ţarului” de la Moscova, care s-a anunţat ca partener fidel al Europei, în timp ce America trebuia uitată. Oferta lui Putin era tentantă, liderul rus asumându-și cu de la sine putere statutul de pacificator în Siria, acţionând astfel și pentru salvarea unei Europe trimise în corzi. În fapt, a început un joc de șah cu Occidentul, fiecare mutare generând noi tensiuni și punând sub semnul întrebării liniștea anilor care urmează.

Motive de optimism sunt puţine și nu doar pentru anul care se apropie. Jean-Claude Juncker a spus că actuala criză a refugiaţilor va dura ani la rând, iar Uniunea Europeană trebuie să găsească soluţii pentru a face faţă acestei situaţii. „Nu îmi fac iluzia că ceea ce trăim în prezent va deveni rapid de domeniul trecutului.” Cu alte cuvinte, deja putem intui sub ce auspicii se va derula istoria anului 2016.