România își revine, dar nu și românii

285

Conform unei statistici ONU recente, România se află pe locul al doilea în lume ca ritm al creșterii emigraţiei, cu 7,3% pe an. În mod surprinzător, ne situăm imediat după Siria.

Având în vedere datele statistice, este legitim să ne întrebăm de ce par românii să aibă migraţia inserată în ADN.  Într-un articol recent, DW se întreabă dacă românii sunt caracterizaţi de o anumită cultură a migraţiei. Întrebarea a fost prilejuită de o sesiune specială din cadrul unei conferinţe pe teme economice (CEE Entrepreneurship Summit 2016 – București), în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele unui studiu făcut pe cetăţeni români cu vârste între 18 și 35 de ani. În ciuda unei îmbunătăţiri progresive a nivelului de trai, rata emigraţiei continuă să crească. Spus în alte cuvinte, condiţiile economice și politice sunt o sursă importantă a migraţiei, dar nu sunt singurele.

România, cel puţin aparent, dă senzaţia că a învins criza economică, însă continuă să se golească de resursele ei umane. Problema este că viitorul pare să fie colorat în aceleași nuanţe. Adică, 54,73% dintre tineri vor să emigreze. Alţi 20% se gândesc la plecare, fără însă să menţioneze în mod concret când vor face asta. În schimb, dintre cei care au exprimat intenţia plecării, 45,28% aproape că nu mai pot fi întorși din drum.

Și mai problematic este faptul că peste 42% din cei care și-au exprimat intenţia plecării nu manifestă dorinţa de a se reîntoarce. Puse împreună, toate aceste date conturează realitatea unei Românii care depășește ţări cu mult mai instabile și mai sărace. Acest fapt îl determină pe Horaţiu Pepine, de la DW, să sugereze că este posibil să „asistăm la ceva care se petrece în străfundurile societăţii. E vorba poate chiar de «o cultură» a plecării, adică de o idee care ne guvernează vieţile, fără să fim pe deplin conștienţi de asta, căci datele cantitative la care se pot raporta sociologii nu explică îndeajuns fenomenul.”

Cert este că în jur de 2,3 milioane de români, adică peste 100.000 anual, au ales să plece peste hotare după 1989 – după cum reiese din datele Institutului Naţional de Statistică. Neoficial însă, cifra românilor aflaţi la muncă în străinătate s-ar ridica la 4 milioane. Alte surse oferă însă numere mult mai mari. Raportările făcute publice de Profit.ro indică faptul că 3,8 milioane români figurează în evidenţa autorităţilor din statele lumii. Acestora li s-ar adăuga cel puţin 1,1 milioane români care locuiesc efectiv în străinătate, dar nu figurează în evidenţe.

Aceasta ar însemna că, la fiecare oră, cam 16 români pleacă din ţară, după cum încerca un parlamentar să exacerbeze situaţia, sau că în fiecare zi trec graniţa aproximativ 3 avioane sau vreo 7 autocare pline, dacă ar fi să luăm în considerare concluziile presei românești.

Deci, în ciuda faptului că România are cea mai mare creştere economică din Europa (4,3% pe la începutul anului), iar multinaţionalele şi companiile româneşti caută permanent angajaţi, aproape 90.000 de români și-au depus actele pentru un loc de muncă în străinătate în al doilea trimestru, o treime dintre aceştia reprezentând cea mai bună forţă de muncă de pe piaţă, tineri cu vârste între 25 şi 35 de ani, informează Ziarul Financiar. În aceste condiţii, nu ar trebui să mai mire pe nimeni de ce populaţia României a scăzut în medie, în prima jumătate a anului, cu 237 de persoane pe zi, conform platformei Economica. Evident, sporul demografic redus este de asemenea un factor de influenţă semnificativ. Luate împreună, toate configurează în continuare imaginea unei Românii care își trăiește în mod liniștit deriva.

Și atunci, ce ar fi de făcut? Un răspuns grăbit ar fi cel conform căruia ar trebui identificate soluţii pentru ca românii să nu mai plece. Specialiștii însă par destul de rezervaţi în privinţa acestei soluţii. Cel puţin asta dă de înţeles prof. univ. dr. Monica Roman, din cadrul Departamentului de Statistică şi Econometrie al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, citată de ZF, care identifică alte două posibilităţi de a acoperi golul lăsat de migraţia externă: „dezvoltarea economică a ţării, completată de politici demografice de încurajare a natalităţii şi de revenire în ţară a emigranţilor români şi «importul» de populaţie din afara ţării, din Republica Moldova (principala sursă a imi­graţiei în România) sau chiar din alte state din afara Uniunii Europene“. În momentul de faţă însă, este greu de anticipat dacă soluţia importului va fi benefică pe termen lung, având în vedere datele demografice care indică deja o scădere naturală a numărului de români.

DISTRIBUIE: