În ultimul timp, s-a vorbit atât de insistent de migraţia siriană, încât aproape că s-a uitat că și alte ţări stau la originea unui semnificativ aflux de populaţie. Una dintre ele este România. Mai mult chiar, ţara noastră domină din punct de vedere statistic topul ţărilor europene cu imigraţie consistentă. Suntem pe primul loc și ar trebui să ne întrebăm dacă această poziţie chiar este favorabilă.

Românii migrează. Este deja un fenomen obișnuit care marchează puternic evoluţia ţării. Unu din nouă români, adică 11% (raportat la o populaţie estimată de 19,9 milioane de locuitori) își caută norocul prin ţări ceva mai atractive din vestul Europei. Aceasta ar însemna un total 2,2 milioane de persoane, potrivit calculelor ZF făcute pe baza unui studiu Eurostat (vezi aici tabelul).

O impresie generală era că numărul masiv al imigranţilor din spaţiul occidental provin din Maroc sau din Turcia. Cifrele spun altceva. Cu un aport de 1,9 milioane de cetăţeni, respectiv 1,8 milioane, plecaţi în Uniunea Europeană, aceste ţări se clasează în spatele României, care este în fruntea plutonului. Cei mai mulţi români sunt în Italia (1,1 milioane de persoane), în Spania (730.000) şi în Germania (240.000). Restul românilor sunt plecaţi la muncă în Grecia (40.000), în Portugalia (34.000), în Ungaria (31.000) sau în Cipru (20.000). Numărul românilor din Marea Britanie nu a fost inclus în studiu. Mai pot fi găsite acolo alte câteva zeci de mii de cetăţeni români. În consecinţă, „România se află în top cinci ţări care au dat cel mai mare număr de imigranţi în opt dintre statele UE“, arată studiul Eurostat. Prin comparaţie, din Portugalia „a evadat” 6% din populaţie, din Polonia 4%, din Grecia 3%, din Italia 2%, iar din Bulgaria doar 1%.

Noroc cu imigranţii!

„Românii aduc bani în ţară” – este cea mai persistentă replică în încercarea de a justifica partea pozitivă a exodului românesc. Datele par să confirme această supoziţie. De exemplu, în 2013 românii din Italia au trimis în ţară 925 de milioane de euro, urmaţi de cei din Germania, cu 595 de milioane de euro. Anul trecut au intrat în România, per total, 2,46 miliarde de euro. Doar din Italia a fost transferat aproape 1 miliard de euro, potrivit datelor Băncii Mondiale. Până în 2012, românii plecaţi în străinătate trimiseseră peste 36,2 miliarde de euro, un calcul total al ultimilor 8 ani. Deci acestea sunt evidenţele: românii din străinătate continuă să fie un important pilon al economiei româneşti.

Chiar este bine?

Pentru o analiză completă însă, ar trebui luate în calcul toate implicaţiile și nu doar cele care par să fie convenabile conturării unei anumite percepţii despre valul de migraţie românesc. Așa cum este ușor de intuit, dincolo de banii trimiși în ţară pot fi întrezărite o sumedenie de probleme. Despre exodul „creierelor” presa a scris mult timp. Statul nu doar că pierde o resursă importantă pentru dezvoltare, însă mai spulberă și mari sume de bani. „Din 2007 au plecat din România 14.000 de medici, pentru care statul investise 3,5 miliarde euro în educaţie şi pregătire”, afirmă Florin Godean, manager Adecco România. Cu alte cuvinte, statul cheltuie, iar alţii beneficiază. Este o problemă de management defectuos care nici măcar nu dă semne că ar putea fi remediat. România ocupă poziţia 85 din 93 la capacitatea de a opri fenomenul de emigrare a talentelor şi poziţia 81 la atragerea talentelor, a spus mai departe omul de afaceri român. Foarte mulţi oameni pleacă din ţară şi foarte puţini oameni sunt atraşi de locurile de muncă din România. Deci statul câștigă cu o mână și risipește cu alta.

În al doilea rând, golul creat de numărul celor plecaţi nu este acoperit. Este un fapt generalizat ca ţările sărace din UE, pe de-o parte, dar şi din Europa, în general, să fie cel mai puţin atrăgătoare ca destinaţii pentru imigranţi. România nu face excepţie de la regulă. Astfel, în timp ce a pierdut aproape o zecime din populaţie, nu a reușit să atragă suficienţi imigranţi, cei mai mulţi străini sosiţi pe plaiuri mioritice fiind din Republica Moldova (circa 11.000). În rezumat, s-ar putea spune că statul român s-a specializat în pierderi. Iar dacă se face o analiză a fenomenului migraţiei care să treacă dincolo de implicaţiile financiare lucrurile devin și mai incomode.

Obișnuiţi cu falimentul

Infuzia de bani dinspre diasporă este utilă României, dar cu greu mai pot fi identificate și alte beneficii ale migraţiei. Desigur, occidentalizarea românilor reprezintă un alt aspect care poate fi trecut la categoria aspectelor pozitive. Însă, chiar și în aceste condiţii, viitorul cu dificultate poate fi zugrăvit în culori optimiste. România se va regăsi în 2030 în topul celor mai „bătrâne“ 15 ţări din lume din punctul de vedere al vârstei mediane a populaţiei, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă Roland Berger Strategy Consultants. „Statistic, 10% dintre copiii români se nasc în străinătate, iar probabilitatea de întoarcere este foarte mică. Dacă ne gândim că părinţii lor au deja un domiciliu stabil, un loc de muncă şi oportunităţi mult mai mari decât în România, e clar că mulţi nu revin. Iar acest trend se va menţine, pentru că România se concentrează în continuare pe vâ­rs­t­nici”, a menţionat Marian Preda, sociolog şi profesor la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti. Iar dacă se invocă și problemele de ordin familial, atunci perspectivele devin și mai întunecate. Tulburările de comunicare, problemele emoţionale, absenteismul ridicat, atitudinea sfidătoare, rezultatele şcolare în scădere sunt parte a poveștilor de viaţă a unor copii care beneficiază de bani, dar nu și de părinţi.

În replică, s-ar putea recomanda ca părinţii să își întregească familiile atunci când pleacă. Însă nici copiii plecaţi cu părinţii nu par să aibă o soartă mai bună. Copiii din România, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Polonia sau Ungaria nu se adaptează foarte bine la noul stil de viaţă pe care l-au adoptat părinţii lor când au decis să plece în altă ţară, scrie The Telegraph. În urma unui studiu realizat timp de un an şi jumătate, la care au participat copiii imigranţilor, s-a descoperit că în timp ce părinţii au venit să le ofere lor o viaţă mai bună, ei se luptă să nu fie izolaţi, iar unii suferă de probleme emoţionale grave. În plus, statul adoptiv este posibil să aibă valori diferite de cele ale ţării de provenienţă. De aici se pot naște adevărate drame, precum cea extrem de mediatizată a familiei Botnariu, din Norvegia.

Situaţia devine cu atât mai complicată cu cât statul român nici măcar nu este în posesia unei cifre corecte cu privire la situaţia copiilor. Oficial, 80.000 de copii au părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Statistica neoficială estimează însă un număr mult mai mare. Cifrele reale sunt un fel de „fata Morgana”. De exemplu, Inspectoratul Şcolar din Iași susţine că sunt peste 11.000 de copii cu cel puţin un părinte plecat la muncă, în timp ce Direcţia pentru Protecţia Copilului anunţă aproape 4.000. „Legal, serviciile sociale din teritoriu ar trebui să ne raporteze trimestrial situaţia copiilor care au părinţi plecaţi în străinătate. Une­le ra­portează, altele ori nu cu­nosc cifra reală, ori nu rapor­tează“, comenta reprezentantul DPC. Și atunci, apar inevitabil întrebări legate de capacitatea autorităţilor de a monitoriza măcar corect fenomenul.

În concluzie, românii invadează Occidentul. Însă și Occidentul a invadat România. Pare să fie un joc echilibrat. Însă în ce măsură banii vor construi cu adevărat și paradisul mult dorit rămâne ca fiecare familie să analizeze și să ofere răspunsul adecvat. România este fericită din punctul de vedere financiar al fenomenului emigraţiei. Rămâne ca și românii plecaţi să simtă același lucru.

DISTRIBUIE: