Bangladesh, Thailanda, China și Turcia sunt părtașe la un păcat colectiv: cel al exploatării săracilor în industria confecţiilor. Însă Turcia a dus lucrurile și mai departe, profitând de vulnerabilitatea refugiaţilor.

Turcia este prima staţie majoră pe ruta migranţilor dinspre Orientul Mijlociu spre Europa de Vest. Însă mulţi dintre aceștia, mai ales refugiaţii fără acte, nu reușesc să avanseze mai departe de graniţa turcă. O parte semnificativă dintre ei rămân blocaţi și obligaţi de circumstanţe să lucreze, în condiţii inumane, pentru furnizorii de mână de lucru ieftină, care vând servicii marilor producători de haine.

Vestea că refugiaţi sirieni adulţi, dar mai ales copii, sunt exploataţi ca sclavi în industria textilă s-a răspândit la nivel internaţional după ce imagini filmate în ateliere turcești au ajuns pe internet. Așa s-a aflat că producători precum Marks and Spencer, Asos, Zara sau Mango beneficiază de pe urma muncii refugiaţilor plătiţi cu salarii sub remuneraţia minimă legală în Turcia.

Turcia este o opţiune preferată de marile companii datorită faptului că este mai aproape de Europa decât Bangladesh-ul sau China (vestite la rândul lor pentru mâna de lucru ieftină). Apropierea geografică le permite producătorilor să emită comenzi în ultimul moment fără să riște ca livrarea acestora să sufere întârzieri majore.

Jurnalistul britanic Darragh MacIntyre, care a discutat cu zeci de muncitori sirieni, declara că „ei ştiu că sunt exploataţi, dar ştiu că nu pot face nimic în această privinţă”.

Deși companiile enumerate au transmis prin reprezentanţii lor că nu tolerează exploatarea refugiaţilor și nici a copiilor, vocile critice au continuat să le acuze că nu depun eforturi suficiente pentru a soluţiona cu adevărat problema exploatării. Companiile sunt trase la răspundere pentru neglijarea unei monitorizări mai atente privitoare la sursa și condiţiile în care se desfășoară serviciile pe care le solicită. Producătorii vizaţi de documentarul BBC Panorama care a demascat situaţia refugiaţilor exploataţi au transmis televiziunii că vor angaja cu contracte legale toţi muncitorii care acum sunt exploataţi și că vor susţine în școală toţi copiii identificaţi în atelierele lor.

Alţi producători cu pete similare asupra reputaţiei lor au anunţat măsuri drastice de stopare a fenomenului exploatării. Evaluări ulterioare au arătat însă că schimbarea este extrem de greu de realizat. În 2013, 1.127 dintre angajaţii fabricii Rana Plaza, care lucra pentru Benetton, El Corte Ingles, Mango ș.a.m.d., au murit zdrobiţi de prăbușirea clădirii în care munceau. Acela a fost cel mai dur accident din industria textilelor, la nivel mondial. Doi ani mai târziu, în ciuda unor declaraţii în media care susţineau contrariul, condiţiile în cele mai multe fabrici din Bangladesh erau exact la fel ca înainte de accidentul din 2013. Iar fenomenul este dificil de înţeles, în condiţiile în care schimbarea ar presupune costuri minime. Potrivit profesorului de la Harvard John Quelch, autorul cărţii Consumers, Corporations and Public Health, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru muncitorii din fabricile de textile s-ar putea traduce în doar 2 sau 3 procente adăugate la preţul pe care îl plătește consumatorul final. Pentru un tricou de 10 dolari, clientul ar avea de plătit în plus 20 sau 30 de cenţi, însă în felul acesta ar putea preveni repetarea unei tragedii precum cea de la Rana Plaza.

O campanie cu puternic impact emoţional, elaborată de organizaţia nonprofit Canada Fair Trade Network, care sprijină comerţul echitabil în Canada, și agenţia de publicitate Rethink, a încercat să informeze și să sensibilizeze populaţia cu privire la situaţia exploatării muncitorilor din industria textilă. Semnele timpului a relatat pe larg despre această iniţiativă.

Revenind însă la refugiaţi, există și alternativa pozitivă. În cea mai mare tabără de refugiaţi sirieni din lume, Zataari (Iordania), refugiaţii au dezvoltat propria economie. Pornind de la puţinul cu care au reușit să ajungă în tabără, unii dintre ei au reușit să își dezvolte adevărate afaceri bazate pe producţie, în special alimentară. Unele dintre aceste afaceri vând în afara taberei, în Iordania, deși punctele lor de lucru sunt în barăci sau mici camere improvizate în tabără.
Istoriile lor, culese de reporteri PBS, aduc în atenţie adevărate modele inspiraţionale de perseverenţă în ciuda condiţiilor inimaginabile pentru europeanul de rând. Chiar și pentru români.