The New York Times a relatat recent despre o situaţie oarecum inedită pe străzile bombardate din estul Ucrainei. Este povestea din spatele unor Biblii care sunt oferite precum pâinea caldă și care oferă suportul necesar unor oameni a căror viaţă a fost distrusă de ura înveșmântată în culori politice.

Într-o dimineaţă geroasă, un grup de misionari de orientare evanghelică, îngrămădiţi într-un microbuz Volkswagen, se grăbeau pentru a se întâlni cu săraci și vârstnici adunaţi pe marginea unui drum. Aceștia din urmă au primit pâini și Biblii. „Iisus vrea pace!”, este mesajul sub emblema căruia se derulează întreaga „operaţiune”.

La un moment dat, un pastor, Evgheni Medvedev, le-a solicitat celor prezenţi să se roage împreună. Tocmai când rostea Rugăciunea Domnească, ecoul unor explozii puternice s-a făcut auzit în oraș. „Scapă-ne de rău”, a spus el, terminând cu un „amin”, însoţit de zgomotul unei alte explozii auzite în depărtare.

„Atac” împotriva urii

Maryinka, unul dintre orașele ucrainene distruse de conflict, s-a transformat nu doar într-un câmp de luptă, ci și într-un „front” pentru salvarea sufletelor. În timp ce forţele ucrainene și separatiștii sprijiniţi de Rusia se confruntă pe străzile aproape pustii ale orașului (în ciuda acordului de încetare a focului), mai multe grupuri evanghelice bine organizate și coordonate au propria lor campanie, încercând să contracareze ostilitatea și ura din viaţa cotidiană a orașului.

Maryinka se află în ceea ce ucrainenii numesc „zona gri”, situată între sau aproape de poziţiile ocupate de trupele guvernamentale și rebeli. În timp ce aproape toată lumea din estul Ucrainei a suferit în cei aproape doi ani de război, locuitorii din aceste zone au fost expuși unor suferinţe mult mai grele. La fel ca multe orașe de-a lungul liniei de confruntare dintre rebeli și forţele ucrainene, Maryinka este un oraș fără gaze naturale sau apă caldă, pentru că este prea periculos pentru reparatorii reţelelor să intervină în locurile avariate.

„Pericol!” Vin evanghelicii!

Unele culte protestante au rădăcini istorice adânci în Ucraina, în timp ce altele mai noi s-au răspândit după destrămarea Uniunii Sovietice, făcând concurenţă Bisericii Ortodoxe. De aici derivă și acuzaţiile din partea unor oficiali ai bisericii majoritare, care invocă faptul că acești misionari „amestecă ajutorul umanitar cu prozelitismul”.

O biserică din orașul Slovyansk a deschis o școală specială pentru a instrui misionari care doresc să acţioneze în zone de conflict. Până în prezent, aproximativ 75 de persoane au finalizat cursul derulat pe perioada unei luni de zile. Este exact orașul din care evanghelicii au fost alungaţi în momentul în care a fost ocupat de rebelii proruși, care i-au arestat pe mulţi dintre misionari. În scurt timp, aceștia au revenit, în condiţiile în care s-a schimbat și administraţia orașului.

Pastorul care îi coordonează pe misionari a reușit să înfiripe o biserică cu 70 de persoane, cu un cor și diverse servicii oferite, precum furnizarea de lemn de foc. Nu toată lumea este fericită, reacţiile acide venind la pachet cu schimbarea orientării religioase a unora dintre cei care au beneficiat de ajutorul evanghelicilor.

Într-un interviu, preotul ortodox Sergi Geiko și-a exprimat dezaprobarea faţă de prezenţa evanghelicilor, pe motiv că aceștia „ademenesc cu recompense materiale, cum ar fi produse alimentare sau pâine”. Cei incriminaţi resping acuzaţiile. „Când a fost pe pământ, Iisus i-a hrănit pe oameni, iar aceștia L-au urmat”, a replicat unul dintre misionari. Iar oamenii devin mai receptivi faţă de religie în perioadă de război, fiindcă „atunci când simt frica, oamenii sunt deschiși faţă de Dumnezeu”. Mai mult, „acesta nu este doar un război politic, ci un război spiritual”, a continuat preotul. „Aceasta este o cruciadă. Occidentul îi ajută.” Răspunsul liderului neoprotestant nu a întârziat: „El crede că suntem concurenţi și că oamenii din Maryinka sunt proprietatea lui.”

Nu ar fi pentru prima oară când această situaţie conflictuală cu substrat religios apare în zone în care anumite biserici s-au deprins cu obiceiul de a fi considerate biserici de stat. Acestei atitudini i se adaugă și tendinţa mai mult decât evidentă de a acuza Occidentul ca fiind autorul nedeclarat al tuturor relelor posibile. Se conturează astfel o formă de rezistenţă artificială la posibile soluţii care le-ar putea oferi cetăţenilor speranţa unei zile de mâine ceva mai bune.