David Cameron joacă cu cărţile pe faţă. Francheţea sa denotă disponibilitatea renunţării „la ipocrizia și la stilul delicateţii disimulate care caracterizează cele mai multe intervenţii politicianiste”, observă DW. Preferând o abordare abruptă, liderul britanic a solicitat sprijinul autorităţilor române pentru un proiect de reconstrucţie a Europei. Propunerile sale sunt o sabie cu două tăișuri, mai ales că maniera în care joacă este la limita șantajului. „Acceptaţi sau Brexit!”, ar fi, în rezumat, mesajul care poate sintetiza stilul de politică pe care înţelege Londra să îl practice.

Premierul britanic nu a venit la București pentru vizite bilaterale. Implicaţiile sunt de altă natură. S-a întâlnit cu premierul și președintele României, au făcut împreună declaraţii cu miză care trece dincolo de limitele unei întâlniri obișnuite la nivel înalt. Cameron este, de fapt, într-un periplu european de mai mult timp pentru a testa și a convinge ţările din Uniune să accepte planurile sale de reformă. Astfel, liderul britanic le-a solicitat celor doi reprezentanţi ai statului român să-l susţină pentru modificarea câtorva politici la nivelul UE, printre care migraţia economică (un capitol la care România s-a aflat în dispută directă cu Regatul Unit) și suveranitatea naţională.

Românii, o problemă pentru Albion

Migraţia economică vizează în mod direct România, fiind de fapt subiectul cel mai sensibil pentru partea română, fiindcă implică rediscutarea principiului liberei circulaţii. În această privinţă, românii sunt cei care generează o problemă, dacă nu de comportament, cu siguranţă din punct de vedere numeric. Este și motivul pentru care o parte a presei britanice îl încurajează pe șeful guvernului de la Londra să rămână ferm pe poziţii. „Dacă David Cameron nu-i oprește pe migranţii europeni să pretindă beneficii sociale, Marea Britanie nu poate sta în UE”, titrează The Telegraph.

Într-adevăr, în discursul său de la București, Cameron a lăsat de înţeles că nu prea este dispus la negocieri, afirmând că Marea Britanie vrea să „rămână doar într-o Uniune reformată”. În sens contrar, va urma Brexitul. Pentru autorităţile londoneze, problema migraţiei pare să fie cea mai spinoasă. Pentru a nu părea prea brutal în comunicare, Cameron a ţinut neapărat să afirme că sprijină principiul liberei circulaţii și că „românii aduc o contribuţie serioasă în multe domenii”. După această afirmaţie urmează un „dar”, care are menirea de a schimba direcţia mesajului, insistând asupra faptului că nu a crezut „că această libertate de mişcare va aduce atâţia oameni”. Nemulţumirea este legată de presiunea puternică așezată pe serviciile publice, în special pe sistemul de asistenţă socială. Chiar dacă nu a făcut trimitere directă la români, contextul mai larg al afirmaţiilor sale și al evenimentelor recente permite o concluzie sigură: pe românii din Marea Britanie nu îi așteaptă un viitor prea liniștit. Intenţia de a tăia programul de asistenţă socială vizează multe grupuri din estul Europei, printre care sutele de mii de polonezi, dar și „cei 175.000 de români care se află acum în Marea Britanie”, menţionează AF.

Premierul român a explicat că „chestiunea drepturilor muncitorilor români” rămâne un punct de divergenţă pe agenda politică a celor două ţări. „Aici încercăm să găsim o soluţie pentru a nu încălca legile europene“, a subliniat Cioloş. Varianta britanică este simplă: migranţii din UE nu pot beneficia de asistenţă socială înainte de a fi trăit în Marea Britanie timp de patru ani. Problema este că orice modificare în materie de liberă circulaţie presupune implicit o modificare a tratatelor europene. Se joacă tare pe acest subiect, fiindcă Marea Britanie nu acceptă alte soluţii. Cameron s-a pus singur cu spatele la zid, aflându-se „în situaţia deloc de invidiat de a fi obligat să călărească tigrul, după ce înainte l-a tras de coadă”, spune Barbara Wesel, jurnalist DW.

 Capcana pentru România

În varianta britanică, soluţia în faţa problemelor UE nu este „mai multă Europă“, cum susţin adepţii aprofundării integrării europene, cu Franţa şi Germania în frunte, ci „mai puţină Europă“. Aceasta presupune transferul către guvernele naţionale a multor atribuţii ce le revin în prezent instituţiilor europene. Având în vedere euroscepticismul care bântuie unele state europene, această perspectivă ar putea avea un sprijin consistent din partea unor state membre. Ungaria a anunţat deja că susţine acest punct de reformă, în sensul sporirii suveranităţii statelor membre şi al rolului parlamentelor naţionale.

Ar putea-o face și România. Ideea în sine ar putea fi atractivă, alimentând impulsurile naţionaliste care îi încearcă pe unii politicieni. Însă, având în vedere direcţia în care se încearcă soluţionarea acestui punct de reformă, România ar avea prea puţine motive de încântare. Donald Tusk, președintele Consiliului European, a venit deja cu o variantă, care se va discuta la Consiliul European din zilele următoare. „Cei care doresc să adâncească integrarea pot merge mai departe, respectând în acelaşi timp dorinţa celor care nu vor adâncirea pe mai departe a acestui drum”. Nu este deloc o soluţie de avarie scoasă din joben. Despre același lucru vorbea și Claude Juncker, Preşedintele Comisiei Europene, care anticipa posibilitatea unei viitoare Europe formate dintr-un „nucleu dur”, restul ţărilor fiind doar pe „orbită”.

De aici derivă o suită de implicaţii profunde. Cel mai probabil, va exista riscul unei Europe cu cel puţin două viteze. Neoficial, asta a fost și până acum, însă, odată cu amendarea actualului Tratat, va fi tot mai greu de invocat spiritul de solidaritate care a fost unul dintre pilonii pe care s-a construit întregul edificiu european. Astfel, se poate „deschide o cutie a Pandorei, urmările fiind absolut imposibil de estimat în materie de impact la nivelul UE”, comentează unul dintre jurnaliștii români, specialist în politică externă. Se prefigurează, astfel, două zone de putere şi influenţă la nivelul UE și este greu de crezut că România va reuși să își facă loc în prima dintre ele.

Deci, indiferent cum se vor face cărţile mai departe, România nu are prea multe variante de joc. Nici una dintre cele propuse nu pare să o avantajeze. Dacă la prima vedere o întărire a instituţiilor naţionale are un ușor iz de patriotism, în realitate, pe termen lung, ţări precum România au perspectiva de a merge cu pași mai repezi înapoi decât i-au făcut înainte. Emoţional, mai multă libertate ne-ar putea întări confortul interior însă, pragmatic gândind, s-ar putea să nu ne fie de prea mult folos.