S-au împlinit 7 decenii de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Privind asupra situaţiei actuale din Europa, am putea spune că anii au trecut inutil. Este o nouă demonstraţie asupra faptului că decidenţii politici au dificultăţi în a învăţa lecţiile preţioase ale istoriei.

Historia magistra vitae est, spune un cunoscut dicton latin care invită la introspecţie cu privire la modul în care fiinţa umană se raportează la evenimentele trecutului. Ascunderea după cortină a lucrurilor neplăcute amplifică riscul repetării trecutului. Pe acest considerent, este relativ simplu de acuzat Germania ca vinovată de declanșarea conflagraţiei mondiale, iar Hitler să fie nominalizat ca exponentul absolut al răului. Este ca și cum restul ţărilor implicate nu au avut nicio vină. 

Ilustrul prozator englez John Galsworthy vedea istoria ca „povestea felului în care oamenii au luat lucrurile în propriile mâini şi în care s-au vârât pe ei şi pe alţii în bucluc din pricina asta”. Definiţia sa poate avea o anumită notă de amuzament, însă nu face decât să reliefeze o realitate. Mulţi dintre cei care au avut deciziile în mâinile lor le-au gestionat greșit, atât înainte de începerea războiului, cât și după. Iar deciziile lor au avut un lanţ de consecinţe cu termen nelimitat. Întrebarea justificată care se ridică este dacă cele 70 de aniversări ale zilei de 9 mai au fost utile pentru o întâlnire veritabilă cu istoria.

Un 9 mai marca Kremlin

S-a pregătit cu mult fast marcarea victoriei împotriva Germaniei naziste. Unde putea fi organizat evenimentul dacă nu la Moscova? Și cum putea fi marcat cel mai consistent, dacă nu printr-o paradă militară? Cu alte cuvinte, Kremlinul ţine neapărat să își pună amprenta în stil propriu, chiar dacă și-a îndulcit tonul, Putin recunoscând și meritele aliaţilor în înfrângerea naziștilor. „Mulţumesc Marii Britanii, Franţei şi Statelor Unite pentru contribuţia la victorie. Mulţumesc numeroaselor ţări antifasciste care au luat parte la luptele împoitriva naziştilor”, a spus liderul de la Kremlin.

Dincolo de frumuseţea evenimentului, ar trebui citite și notele de subsol. În primul rând, prin atenţia care i se acordă cu ocazia fiecărui eveniment de acest gen, moștenitoarei fostei URSS i se recunoaște un merit aproape absolut în capitularea armatei lui Hitler. Ţările aliate par să fie eliminate din ecuaţie, fie și prin simplul fapt că le lipsește fastul zilei de 9 mai. Declaraţia lui Putin nu schimbă prea mult datele problemei. Unii doar comemorează. Alţii sărbătoresc.

În plus, în contextul actualelor frământări politice din Europa, evenimentele comemorative organizate la Moscova nu au făcut decât să evidenţieze politica de forţă a colosului din Est. Este ceea ce evidenţiază și o analiză DW. Conform cotidianului german, „Kremlinul continuă să exploateze politic puterea simbolică uriaşă a victoriei de acum 70 de ani. Iar anul acesta devine şi mai evident: profitând de vechiul succes în faţa Germaniei naziste, conducerea Rusiei încearcă să-şi legitimizeze imixtiunea în Ucraina şi politica externă antioccidentală”. 

Parada din Piaţa Roșie a fost un punct culminant al modului în care Rusia înţelege să își exprime grija faţă de cetăţeni: cu armata pe stradă. Poate că nu întâmplător, este considerată cea mai amplă paradă pe care au organizat-o rușii până acum. Un nou model de tanc, considerat cel mai puternic din lume, a intrat de câteva luni în producţie. T-14 a devenit vedeta paradei din Piaţa Roșie. Chiar dacă marșul a avut un caracter festiv, nu poate fi negată componenta strategică a evenimentului.

Așa cum era de așteptat, unii politicieni de marcă ai Europei au refuzat oferta de a fi prezenţi la Moscova. Kremlinul a invitat pentru paradă 68 de șefi de stat și de guvern. Au răspuns pozitiv numai în jur de 20 de personalităţi. Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a mers la Moscova. Lângă el au fost președintele chinez, Xi Jinping, cel cubanez, Raul Castro, și cel indian, Narendra Mori. A fost prezent și un reprezentant al Coreei de Nord, dar și președintele statului african Zimbabwe, Robert Mugabe, cunoscut pentru stilul său autoritar de a conduce ţara. Paradoxal, ţări cu tendinţe autoritare au sărbătorit victoria împotriva nazismului, atenţionând astfel cu privire la riscul repetării istoriei. Oare chiar există sinceritate în discursul și în gesturile lor? Mihail Gorbaciov i-a acuzat pe cei absenţi de lipsă de respect. Aceasta înseamnă că ţările participante au mai mult respect faţă de victimele războiului?

Deja miile de victime înregistrate în estul Ucrainei au intrat într-un con de umbră. Iar cei 298 de morţi ai zborului MH17 pot fi înregistraţi doar ca un simplu accident. Nimeni nu este vinovat. Sărbătorile pot să continue. 

9 mai 1945 – trecutul provoacă prezentul

Evenimentul de la 9 mai este, de regulă, analizat unilateral. Germania, fiind și marea perdantă a războiului, este considerată și unica vinovată a declanșării războiului. Rusia comunistă și-a conservat o imagine aproape imaculată. Un proces al criminalilor de război naziști a existat. Comunismul nu a avut Nurenbergul ei. Ce s-ar putea spune însă despre Franţa și Anglia, care, prin politica conciliantă, au „invitat” Germania să aibă tot mai mult curaj în politica sa expansionistă? Munchen, „războiul ciudat”, Yalta sunt doar câteva dintre secvenţele nefaste care au marcat istoria celei mai mari conflagraţii mondiale și în privinţa cărora ţările democratice au jucat un rol activ. În egală măsură, și SUA avea propria ei atitudine rasistă, una suficient de intensă. Klu-Klux-Klan stă ca o mărturie vie a virulenţei cu care unii (albii) doreau dispariţia altora (negrii). Faptul că primii au eșuat în așteptări ţine în primul rând de contextul istoric, nu de toleranţa lor.

Despre aceasta scrie istoricul Lucian Boia în cartea Tragedia Germaniei, evidenţiind faptul că vinovăţiile au fost multiple. „Vinovăţia germană a acoperit aproape în întregime partea de vinovăţie a celorlalţi”, menţionează istoricul. Astfel, 9 mai a devenit ocazia celebrării doar a victoriei. Vinovăţiile altora sunt îmbrăcate în haine de sărbătoare. Acum Moscova a jubilat, uitând că Stalin a forţat cucerirea Berlinului prin masacrarea propriului popor. Rușii vor o fotografie de eroi. Însă violurile, crimele, jafurile, urmele nefaste pe care le-au lăsat pe unde au trecut, cine le mai menţionează? 

Nu este de mirare că, în lipsa asumării tuturor derapajelor, de o parte și de cealaltă, secvenţe ale trecutului ne marchează prezentul, iar erorile continuă să se perpetueze ca și cum nimic din urmă nu ne-ar fi putut servi ca lecţie. 

DISTRIBUIE: