În ultimul timp, în special după intervenţia militară a Rusiei în Siria și după incidentul aviatic provocat de Turcia, s-au intensificat vocile celor care și-au exprimat temerea unei escaladări a tensiunilor. Rusia continuă să genereze panică pe fondul unui ipotetic conflict armat. Situaţia este cu atât mai sensibilă cu cât survin incertitudini legate de evoluţia evenimentelor.

Potrivit unui sondaj recent realizat de Pew Research Center în 40 de ţări, circa 30% din cei 45000 de respondenţi au o atitudine pozitivă faţă de Rusia şi Putin. Având în vedere rolul pe care Rusia îl joacă în provocarea unor tensiuni artificiale, pare dificil de explicat numărul destul de consistent al celor care se simt atașaţi de politica rusă. Și mai interesant este faptul că cetăţenii care îi adoră cel mai mult pe ruşi sunt din Vietnam (75%), China (51%) şi Gana (56%).

Oamenii puternici fascinează. Etalarea forţei impresionează. Sunt motive care explică de ce cota de popularitate a lui Putin rămâne crescută în primul rând în Rusia, dar și în ţări care, la rândul lor, au tendinţe de exprimare a forţei în raport cu proprii cetăţeni. Pur și simplu, sunt proiecţii ale unor deprinderi cultivate în timp. Prin contrast, nu este greu de înţeles de ce în Polonia sau Ucraina sau în alte ţări occidentale, Rusia și liderul ei nu smulg prea multe aplauze. Poate fi luată în calcul și o eventuală teamă faţă de potenţialul distructiv al Rusiei? Un analist Forbes reflectează asupra acestei situaţii.

Rusia este pe cai mari

În eventualitatea unui război dintre Rusia și SUA, prima ar avea câștig de cauză. Cel puţin aceasta este opinia editorialistul Forbes, Loren Thompson, care pare convins că Rusia are de partea sa multe atuuri care ar ajuta-o să își impună dominaţia, nu doar faţă de SUA, ci și faţă de întreaga structură NATO. În sprijinul supoziţiei sale, Thompson aduce mai multe argumente. În primul rând, NATO a neglijat să se pregătească pentru a face faţă unei ameninţări a armelor de înaltă tehnologie. Este un efect al ultimilor 15 ani de război împotriva combatanţilor din Orient care „au făcut ca armata americană să fie extrem de bine antrenată pentru contracararea teroriștilor, precum jihadiștii ISIS, însă insuficient de pregătită să înfrunte un inamic dotat cu tancuri, artilerie și avioane de atac”.

În plus, Rusia are un atu și în ceea ce privește capacitatea de a „lupta în teren, iar datorită masivelor desfășurări de forţe din vestul ţării, Moscova își poate mobiliza rapid militarii”. Prin contrast, spune editorialistul, numai un sfert din trupele de teren NATO sunt formaţiuni de blindate grele care ar putea respinge un avans mecanizat rus. Continuând în aceași notă, armele convenţionale ale Rusiei sunt avansate, „în vreme ce SUA și aliaţii lor au investit mai puţin în noile tehnologii”, scrie Thompson.

NATO ar avea probleme nu doar în privinţa arsenalului militar, ci și în ceea ce privește timpii de reacţie. Moscova are posibilitatea să pună oricând Occidentul în faţa faptului împlinit. A demonstrat acest lucru în Crimeea și în Ucraina, ţările democratice aflându-se în situaţia de a reacţiona. În plus, Putin știe să profite de obișnuitele certuri interne ale aliaţilor, care precedă un răspuns NATO. Din peisaj nu pot lipsi armele nucleare. Editorialistul Forbes este convins că rușii sunt superiori din punct de vedere al armelor nucleare tactice, iar doctrina militară a Moscovei a insistat pe importanţa acestui tip de arsenal, mult mai intens decât au făcut-o occidentalii. Chiar dacă ameninţarea este învăluită mai mult în declaraţii propagandistice, aceasta nu înseamnă că nu poate fi luată în considerare.

NATO încearcă să acopere găurile

Analiza Forbes nu oferă prea multe motive de liniște. Forţele NATO au fost puse de mai multe ori în situaţia de a fi surprinse în „jocul” cu Rusia. Crimeea, Ucraina, atacurile din Siria sunt tot atâtea argumente care să îi îngrijoreze pe occidentali cu privire la capacitatea de a para provocările Rusiei. Cu câteva luni în urmă, într-un discurs rostit la Londra, Adrian Bradshaw, adjunctul comandantului forţelor NATO din Europa, a pledat pentru adaptarea Alianţei în sensul contracarării tacticilor militare de tip „hibrid” (o combinaţie de tehnici de război convenţionale, de gherilă urbană şi cibernetice), care au fost utilizate în Ucraina. Se constata, deci, ineficienţa trupelor NATO în faţa stilului agresiv al Kremlinului. Anticiparea mișcărilor adversarului devenise o problemă.

În plus, capacitatea Rusiei de reacţie rapidă nu este doar o simplă imaginaţie a editorialistului Forbes. Armatele Rusiei se antrenează sistematic pentru operaţiuni care să surprindă latenţa adversarului. De exemplu, la începutul lui 2013, Rusia a organizat exerciţiul militar Zapad (Vest), care a simulat mobilizarea rapidă a 25.000 de militari în Belarus pentru un conflict cu un stat NATO. La sfârşitul aceluiași an, un exerciţiu similar a implicat 160.000 de militari ruşi. În replică, oficialii NATO au iniţiat construirea a două cartiere generale regionale, în România şi Polonia, şi înfiinţarea unor centre de comandă și reacţie rapidă în România, Polonia, Bulgaria, Lituania, Letonia şi Estonia. Este vorba de o reacţie rapidă, creată pe fondul acţiunilor Rusiei în Ucraina, cu 5.000 de militari şi cu o capacitate de intervenţie de cel mult 48 de ore.

Nu este imaginară nici ameninţarea nucleară. Oficialii NATO o tratează cât se poate de serios. „Oricât de improbabilă ni s-ar părea acum o astfel de ipoteză, este vorba de o ameninţare existenţială evidentă la adresa NATO”, a explicat Adrian Bradshaw, adjunctul comandantului forţelor NATO din Europa, sugerând că s-ar putea ajunge la o confruntare cu arme nucleare. Ar fi o greșeală tratarea superficială a tonului agresiv la care liderul rus recurge fără prea multe ezitări. „Nimeni nu trebuie să aibă iluzia că poate obţine superioritate militară comparativ cu Rusia”, a spus Putin. „Nimeni nu poate exercita presiuni asupra Rusiei. Vom avea mereu reacţii adecvate la astfel de aventuri”. Este vorba de acel gen de declaraţii care fac parte deja dintr-o situaţie conflictuală, chiar și în lipsa confruntărilor armate. Războiul hibrid îmbracă diferite forme de exprimare.

Adevărul din umbră

Chiar și în acest context, sunt justificate temerile? Statisticile spun că nu. Conform datelor Globalfirepower, un site de analiză a puterii armate a celor mai importante state din lume, forţa militară a SUA este net superioară celei a Rusiei. SUA are peste 13.000 de avioane de luptă, comparativ cu cele aproximativ 3.000 ale Rusiei. Diferenţele ies și mai mult în relief dacă se ia în calcul bugetul destinat apărării: SUA alocă 577,7 miliarde de dolari; Rusia, doar 60,4 miliarde de dolari. Armata lui Putin stă mai bine doar în ceea ce privește forţele terestre (15.398 tancuri, contra a 8.848 tancuri ale adversarilor americani). Este exact domeniul în care observa și Thompson o parte a slăbiciunii forţelor NATO. Este, însă, și singurul.

În aceste condiţii, este evident că o mare parte a disputei între Est și Vest se rezumă la nivelul declaraţiilor. Este o concurenţă pentru conturarea une imagini fictive. De aceea, pretenţia anticipării corecte a evoluţiei unui eventual conflict este la limita hazardului. Intervin o sumedenie de factori care influenţează cursul evenimentelor într-o direcţie sau în alta. Totuși, lecţiile celui de-al Doilea Război Mondial ar trebui să îi urmărească pe cei care agită apele din spatele unor cifre, mizând excesiv pe forţa lor imaginară.

DISTRIBUIE: