„Împreună, vom pune lupta împotriva corupţiei acolo unde trebuie să fie: în fruntea agendei internaţionale.” Ar trebui să fie o declaraţie mobilizatoare, care să creeze impresia că politicienii au revenit la realitate și sunt hotărâţi să distrugă ceea ce nu le este chiar străin. Declaraţia este însă destul de ciudată, mai ales că îi aparţine lui David Cameron, care recent a admis că a deţinut acţiuni într-o societate off-shore. Este un motiv suficient pentru RFI să titreze știrea despre primul summit mondial anticorupţie ca un „start sub semnul ipocriziei”.

Criticii conferinţei pun la îndoială credibilitatea guvernului britanic în ceea ce privește lupta împotriva corupţiei la nivel mondial, „atâta timp cât premierul Cameron nu ia măsuri drastice pentru îngrădirea paradisurilor fiscale de pe urma cărora el însuși a profitat”, comentează RFI.

Cu degetul întins

Cameron pare că intenţionează să pozeze în postura luptătorului pregătit să descâlcească iţele corupţiei. Nu ar fi chiar o mare surpriză, fiindcă premierul britanic și-a făcut din lupta anticorupţie un slogan al carierei politice. Însă pare mai preocupat de ceea ce se întâmplă în afara graniţelor decât în propria curte. Într-o întâlnire cu regina Elisabeta a II-a, premierul a fost înregistrat de microfoanele BBC spunându-i suveranei că „sunt câţiva lideri ai unor ţări fantastic de corupte care vin în Marea Britanie. Nigeria și Afganistanul sunt posibil cele mai corupte ţări din lume”, în condiţiile în care președinţii ambelor ţări erau prezenţi la Londra. În declaraţia sa nu a exagerat cu nimic, știindu-se că nivelul corupţiei din ţările menţionate este la cote ridicate. Ceea ce a uitat să menţioneze premierul britanic este implicarea propriei ţări în demersuri similare. Președintele Nigeriei a ţinut neapărat să îi aducă aminte acest lucru. În loc de scuze pentru denigrarea ţării sale, liderul nigerian a solicitat ca Marea Britanie să restituie bunurile furate de oficialităţi nigeriene fugite la Londra. În acest sens, a amintit cazul unui guvernator corupt nigerian (decedat) care ar fi lăsat în urmă conturi bancare și bunuri în Marea Britanie. „De ce-aș vrea scuze (de la Cameron)? Prefer ceva mai tangibil”, a spus președintele. Și mai acidă a fost reacţia senatorului Dino Melaye, care a spus că, „în loc să insulte naţiuni, premierul britanic ar trebui să răspundă întrebărilor legate de dosarele Panama”. Nici presa britanică nu este prea îngăduitoare cu Cameron: „Dar cei care primesc bani negri, îi spală și îi direcţionează apoi spre un paradis fiscal – ei bine, asta poate fi considerată doar o competiţie, nu-i așa?” întreabă ironic The Guardian.

Flux de acuzaţii

Acest joc la două capete a fost imediat sesizat de opoziţia laburistă, care a acuzat de ipocrizie guvernul care „refuză să ia măsuri semnificative pentru a închide constelaţia de paradisuri fiscale britanice ce constituie cea mai mare reţea financiară secretă din lume”, a spus Diane Abbott, responsabilă cu dezvoltarea internaţională în cabinetul partidului laburist.

În ciuda acestor „defecţiuni” interne, summitul a intenţionat să întoarcă o nouă filă a istoriei. Cel puţin, așa pot fi interpretate declaraţiile politice, precum cea a secretarului american de stat, John Kerry, care a afirmat că „preţul corupţiei globale explodează pretutindeni. În pofida unor progrese recente, ca o comunitate globală nu facem destul să eliminăm acest flagel, iar această realitate trebuie să se schimbe.”

Se pot schimba lucrurile, așa cum vrea Kerry? Un obstacol major în reușita de facto a acestei întâlniri la nivel înalt a fost faptul că ţări puternic corupte și-au trimis delegaţii la acest summit ca și cum în zona lor lucrurile ar fi în regulă. Maggie Murphy, de la Transparency International, un grup care acţionează pentru oprirea abuzurilor de putere, a mitelor şi a acordurilor secrete, a declarat că tocmai aceste ţări cu un grad ridicat de corupţie ar putea afecta agenda summitului.

Schimbăm, dar nu prea mult

Există însă un aspect și mai problematic cu privire la ceea ce s-a dorit cu adevărat de la această întâlnire, și anume ca liderii prezenţi să semneze „prima declaraţie mondială împotriva corupţiei”, citează Agerpres, potrivit unui comunicat al executivului britanic. În acord cu aceasta, semnatarii vor trebui „să lichideze fenomenul corupţiei oriunde îl constată, să urmărească penal și să sancţioneze persoanele care comit, facilitează sau sunt complice la acte de corupţie”. The Times însă a intrat în posesia mai multor versiuni ale declaraţiei finale, înainte de publicarea acesteia, iar ceea ce a descoperit face ca optimismul afișat de premierul britanic să fie ceva mai temperat. Obiectivele au fost reduse succesiv de-a lungul ultimelor săptămâni. De exemplu, pasajul care afirma că „nu va exista impunitate pentru corupţi” a fost eliminat. La fel s-a întâmplat și cu angajamentul de a susţine „jurnaliștii de investigaţie și reprezentanţii societăţii civile” care se ocupă de scandalurile de corupţie. Mai mult, unii delegaţi au venit mai degrabă ca în vacanţă la Londra, fără să își asume niciun angajament. Este cazul Rusiei, care l-a delegat pe adjunctul Externelor, exprimându-și de altfel reticenţa faţă de caracterul obligatoriu al oricărui acord semnat.

În ciuda acestor deficienţe, s-au adoptat niște măsuri importante. Astfel s-a decis înfiinţarea unui Forum Global pentru recuperarea activelor furate, care va reuni guverne și instituţii din mai multe state. Comunicatul final al summitului conţine trei concluzii. În primul rând, corupţia trebuie expusă oriunde s-ar afla. Apoi, corupţii trebuie urmăriţi și pedepsiţi, iar cei ce au avut de suferit din cauza corupţiei trebuie sprijiniţi pe deplin. În al treilea rând, corupţia trebuie eliminată de oriunde s-ar manifesta. Premierul Cameron a anunţat planuri de a legifera înfiinţarea unui registru al proprietăţilor imobiliare, în care vor figura toate companiile străine care achiziţionează proprietăţi în Marea Britanie. Sunt decizii suficient de puternice pentru a aduce și rezultate? RFI nu pare să fie convins, fără să nege pașii importanţi făcuţi pentru combaterea corupţiei, „dar de la enunţare la combatere eficientă mai e cale lungă”. Cel puţin până acum, un obstacol major în lupta cu corupţia l-a constituit chiar Marea Britanie, în care circa 100.000 de proprietăţi aparţin unor firme străine, dintre care circa 44.000 în Londra, care și-a căpătat reputaţia de capitală mondială a spălării banilor.

Înainte de începerea summitului, 300 de economiști au publicat o scrisoare deschisă prin care li s-a cerut șefilor de stat să profite de ocazie pentru a adopta măsuri care să pună capat erei paradisurilor fiscale. Din câte se pare, economiștii au fost ceva mai pragmatici, evitând să cadă în abordarea politicianistă prin care corupţia este „atacată” la nivel general. Dacă se dorește cu adevărat să se facă ceva, este nevoie de mai mult decât întâlniri formale prin capitalele lumii. „Este nevoie de o foaie A4. Și se poate face chiar de mâine dimineaţă. Tot ce trebuie este voinţă”, conchide The Guardian, citând spusele unui avocat specializat în probleme financiare, care nu a ezitat să arate cu degetul spre deja celebrele paradisuri fiscale.