„Nu mă interesează ce spune UE” este una dintre ultimele declaraţii cu adresă precisă ale sultanului Erdogan, care demonstrează starea de iritare din Turcia. Între timp, un amplu marș în favoarea democraţiei a avut loc în celebra piaţă Taksim. În mod clar, în Turcia jocurile încă nu s-au încheiat, iar dictatura prezidenţială care se profilează într-o ţară cu aspiraţii europene menţine tensiunea la cote înalte. Moscova pare să fie marele câştigător a tot ce se petrece acum în Europa, iar noua situaţie nu poate lăsa România liniștită, în condiţiile în care este vizată în mod direct de noul raport de forţe care se prefigurează în spaţiul Mării Negre.

„Orice ţară care îl susţine pe Fethulah Gülen nu este prietenă a Turciei și va fi în război cu Turcia.” Cam așa au înţeles oficialii turci să își arate veleităţile războinice după puciul eșuat. Este evident că ţinta avertismentului este Washingtonul, ameninţat acum de riscul unui conflict cu Ankara. Citite la rece, declaraţii de acest gen nu ar trebui luate prea mult în considerare, mai ales că Erdogan este specialist în tulburarea inutilă a apelor. De data aceasta, reacţiile și atitudinile sale merită să fie analizate cu mai multă atenţie, fiindcă au implicaţii profunde pe scena internaţională. Din nefericire, România se află din nou la „răscruce de vânturi” și, fără voia sa, riscă să fie afectată de sforile pe care noua axă Ankara-Moscova va încerca să le tragă.

Erdogan, războinicul

Mutaţiile îngrijorătoare din ultimul timp care dezvăluie intenţia lui Erdogan de a abandona tabăra NATO și de a se apropia de Kremlin pot fi, la prima vedere, percepute ca un șantaj faţă de cei care, teoretic, încă îi sunt aliaţi. Problema este că Erdogan nici nu a așteptat ca America să se dezmeticească după prima ameninţare, că a și aplicat-o pe a doua. Baza aeriană de la Incirlik a fost închisă, iar Statele Unite s-au trezit fără principala rampă de lansare pentru operaţiunile sale antiteroriste din Siria și Irak. Și, pentru ca pirueta să fie completă, Erdogan a făcut „declaraţii de dragoste” la adresa dușmanului tradiţional. Dintr-odată, Putin a devenit frecventabil, iar pentru România viitorul urmează să fie zugrăvit în culori sumbre.

Actualele opţiuni ale Turciei vulnerabilizează zona NATO de la Marea Neagră, mai ales în contextul în care NATO abia de a decis la Varşovia să îşi întărească prezenţa militară în zona nord-estică. Nu ar fi pentru prima oară când Erdogan se joacă „de-a șoarecele și pisica” cu aliaţii NATO. Anul trecut, Turcia a fost acuzată că a cumpărat armament din afara NATO, fapt care stârnise îngrijorare printre membrii organizaţiei. Cu acea ocazie, la Bruxelles se spunea că „Turcia îşi reconfigurează discursul ca o ţară nealiniată, iar asta ne face să ne simţim extrem de inconfortabil”.

Multă ceaţă la orizont

În momentul de faţă, motivele de „deranj” s-au înmulţit. Totuși, dinspre Rusia semnalele sunt încă neclare, dar se poate intui de ce. „Nu ar trebui să exagerăm ceea ce vedem acum. Este un semn pentru regiune că jucătorii importanţi sunt în stare să vorbească între ei, dar în acelaşi timp, vedem că în Turcia sunt evoluţii interne turbulente, care ar putea să aibă urmări internaţionale”, spune Serghei Utkin, expert în cadrul Academiei Ruse de Ştiinţe.

Nici România nu se poate lăuda că vede lucrurile ceva mai limpede. Unii analiști încearcă să tempereze îngrijorările: „Nu cred că Turcia are interesul să rupă alianţa cu NATO, probabil vrea să demonstreze că are și alte opţiuni, face un joc tactic”, a argumentat Mircea Geoană, fost ministru de Externe. Alţii încearcă să intuiască posibile avantaje de care ţara noastră ar avea de câștigat. „N-ar putea fi aceasta o oportunitate pentru Ro­mânia, o economie emer­gentă cât de cât stabilă, mem­bră a NATO ca şi Turcia, dar loială Uniunii Europene?”, se întreabă Ziarul financiar, cu referire la posibilitatea de atragere a investitorilor străini care se vor gândi să abandoneze Turcia.

Privită mai larg, situaţia nu este liniștitoare. Din contră, chiar. Sub aspectul securităţii, este posibil ca România să se confrunte cu probleme serioase. „Flancul sud-estic al NATO se prăbușește, România devine avanpostul Occidentului”, comenta istoricul A. Niculescu. Este rezultatul unei „răsturnări de paradigmă”, continuă istoricul citat, observând cum ultimele trei secole de antagonism absolut Turcia – Rusia pur și simplu se disipează. Problema este că această neașteptată schimbare de macaz pune România într-o situaţie complicată.

România, sub foc încrucișat

„Din 15 iulie, toate planurile militare care includ și Turcia s-au dat peste cap”, comentează HotNews. Lovitura de stat determină Turcia să nu mai fie disponibilă pentru iniţiativa românească la Marea Neagra, lăsând Romania să gestioneze securitatea în regiune, a declarat, într-un interviu HotNews, dr. Stephen Blank, fost profesor în cadrul Institutului de Studii Strategice al Colegiului de Război al Armatei SUA. În opinia specialistului american, flancul de sud-est al NATO este într-o stare de disoluţie, fapt care deteriorează și situaţia României, „lăsată singură în aceasta poziţie”. Blank argumentează acest fapt și prin opţiunile vecinilor României. De exemplu, Bulgaria este mult mai apropiată de Rusia, situaţie care nu are prea multe șanse să fie schimbată. „Moscova are prea mare influenţă în Bulgaria prin corupţie, legături infracţionale, servicii secrete.” Cu alte cuvinte, nu sunt prea multe așteptări în ceea ce privește suportul pe care Bulgaria ar fi dispusă să îl acorde pentru întărirea bastionului estic în faţa Rusiei. S-a observat acest fapt nu cu mult timp în urmă, atunci când oficialii bulgari s-au opus ideii de creare a unei flote comune a Bulgariei, României, Turciei și Ucrainei, vizând contracararea prezenţei navale a Rusiei în Marea Neagră.

Nici dinspre vest lucrurile nu se văd mai bine, acolo unde Ungaria are evoluţii bizare, mult prea atașate de linia trasată de Putin. În consecinţă, România rămâne în această regiune singurul jucător euroatlantic şi proamerican convins, fapt care i-a putea permite să devină principalul negociator din NATO la Marea Neagră. De mult timp nu a mai avut România o situaţie atât de privilegiată. Ar putea fi un atu puternic pentru întărirea poziţiei geostrategice a României. „Devenim cei mai credibili prieteni ai Americii și ai Occidentului”, spune istoricul Niculescu. Analizând situaţia din această poziţie, ar merita să le mulţumim turcilor (implicit, rușilor) pentru „mâna de ajutor” întinsă României.

Dar starea de lucruri nu este chiar atât de euforică. Există niște dificultăţi, unele chiar semnificative. „Problema este că România rămâne, dar nu avem nici măcar coridor către vest.” Plecarea Marii Britanii din UE a slăbit frontul proatlantic, fapt care riscă să mai îmblânzească poziţia europeană faţă de Federaţia Rusă, adică ţara cu care România nu are relaţii de niciun fel. Această lipsă  a unei politici răsăritene consecvente, din interiorul căreia să fie abordată şi chestiunea Mării Negre, face ca Bucureştiul să fie conjunctural, reactiv şi fără consecvenţă, comentează analistul Dan Dungaciu pentru Adevărul, subliniind că, din acest punct de vedere, „România dansează pe un vulcan”. Este, poate, și acesta un motiv pentru care situaţia din Turcia va fi pusă pe agenda ședinţei CSAT de săptămâna viitoare.

Deci, România se află într-o situaţie ingrată. Pe de o parte, istoria pare să îi surâdă, punând-o într-o poziţie avantajată în raport cu partenerii americani. Pe de altă parte, devine nesigur cât vor mai fi interesaţi americanii de zona Mării Negre în contextul schimbării raportului de forţe din regiune. Va trebui să așteptăm și alegerile din toamnă din SUA (unde Trump s-ar putea să gireze o schimbare a politicii globale a Americii, cu repercursiuni și asupra României), dar și evoluţiile viitoare ale evenimentelor vor confirma sau infirma dacă temerile actuale sunt justificate. Nu este exclus să primim răspunsuri mult mai repede chiar decât ne așteptăm. Istoria se pare că nu mai are răbdare, sfidând până și desfășurarea logică a evenimentelor. Este consecinţa firească a grabei cu care unii lideri politici se joacă cu destinele oamenilor, demonstrând că nu doar „somnul raţiunii naște monștri”, ci și propria sete de putere.

DISTRIBUIE: