Într-o lume tot mai agitată este inevitabil să ne întrebăm în ce măsură deciziile luate la summitul NATO vor fi cu adevărat capabile să tempereze elanul imperial al lui Putin. Există o mulţime de motive de îndoială, crede revista germană „Der Spiegel”. Sunt temeri că Putin vrea să intre în istorie într-o manieră care vine din timpuri nu chiar foarte îndepărtate.

Visul imperialist al Rusiei rămâne o constantă a ultimelor secole. S-au acomodat și vecinii Rusiei cu ideea că liniștea nu vine dinspre răsărit. Din acest punct de vedere, nici România nu are motive de a se instala confortabil în tribune. Însă îngrijorările cele mai accentuate le resimt ţările baltice. Să fie Putin cel care va îndrăzni să spargă gheaţa, și la propriu, și la figurat, într-o regiune spre care fostul stat sovietic  se uită cu nostalgie? „Acum revine teama de o invazie rusească masivă, care ar putea avea loc undeva pe câmpiile dintre orașul estonian Narva și orașul bielorus Brest, la graniţa cu Polonia”, citează RFI. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât Rusia s-ar putea să primească o nesperată mână întinsă chiar din partea unui adversar tradiţional. Turcia s-ar putea să strice rău de tot jocurile NATO.

Cât realism există în aceste previziuni?

Având în vedere faptul că bugetul rus al apărării reprezintă doar a zecea parte din cel al NATO, am putea concluziona că acest proiect invaziv este fantezist. Mai mult, industria Rusiei este slab dezvoltată, puternic lovită de sancţiunile occidentale, iar populaţia îmbătrânește. Desigur, datele problemei pot suferi schimbări majore dacă Erdogan reușește să își concretizeze surprinzătorul anunţ referitor la o apropiată alianţă cu Rusia și Iran. Având în vedere aceste noi posibile mutaţii pe scena internaţională, ameninţările Rusiei rămân cu atât mai valabile. Acum, atenţia principală se îndreaptă din nou spre Orientul Mijlociu, acolo unde Turcia pune în mare dificultate Alianţa Nord-Atlantică, însă nu trebuie pierdute din vedere jocurile mai vechi ale Rusiei.

De aceea, dacă luăm în calcul mișcările de trupe NATO în zona baltică, temerile sunt justificate. Ministrul lituanian al Apărării crede că o invazie rusă în ţările baltice este puţin probabilă, dar, totuși, un asemenea scenariu nu poate fi exclus, în condiţiile în care Rusia înarmează masiv enclava Kaliningrad, care se învecinează cu Lituania și Polonia. Motivul? Vladimir Putin vrea să restabilească vechiul imperiu rus, care să includă Ucraina, Moldova şi ţările baltice, declara senatorul John McCain în 2014. Într-un interviu, George Friedman, unul dintre cei mai respectaţi strategi din lume, a fost întrebat care sunt şansele izbucnirii unui nou război de proporţii în lume. Răspunsul lui Friedman nu lasă prea mult spaţiu interpretărilor. „În toată istoria nu a existat niciun secol fără un război major şi nu cred că secolul XXI va fi excepţia”, nominalizând astfel Europa de Est printre zonele posibile ale unei conflagraţii extinse.

Luând în serios aceste supoziţii, fostele republici sovietice de la Marea Baltică și-au exprimat în repetate rânduri suspiciunile cu privire la iminenţa unei presupuse invazii rusești după scenariul aplicat de Moscova în Crimeea. Nu întâmplător, în Polonia s-au derulat exerciţii multinaţionale NATO Anakonda-2016, cele mai ample din istoria acestei ţări. Chiar din prima zi a manevrelor, participanţii au simulat măsuri de apărare a ţărilor baltice și a Poloniei în eventualitatea unui atac din afară. Mai mult decât atât, o forţă de reacţie rapidă a fost deja stabilită. În summitul de la Varșovia s-a aprobat desfășurarea a patru batalioane în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia.

Ce se urmărește?

Deciziile luate de NATO la Varşovia nu reprezintă un nou Război Rece, ci doar ceea ce experţii numesc „Realpolitik”. „La summitul de la Varşovia, NATO îi arată la rândul ei Rusiei că anumite graniţe nu pot fi depăşite”, comentează un jurnalist DW, plecând de la premisa că ameninţarea rusă rămâne în picioare. Scopul acestor mișcări de trupe este intimidarea. Noile efective nu sunt o ameninţare reală pentru Rusia, ci mai degrabă un mijloc de liniștire pentru ţările baltice și Polonia.

Despre tactica descurajării vorbea și Theresa May, cu ocazia primului său discurs în faţa Parlamentului în calitate de premier, susţinând că înnoirea programului nuclear al Marii Britanii este vital pentru securitatea ţării, în condiţiile în care ameninţări „venite dinspre ţări precum Rusia şi Coreea de Nord rămân cât se poate de reale”. Ameninţarea este cu atât mai reală cu cât Rusia deţine superioritatea în cea ce privește capacitatea rapidă de intervenţie. Sir Richard Sherriff, cel care a fost comandant adjunct al forţelor NATO din Europa până în 2014, a ajuns la concluzia că Rusia nu numai că ar putea invada ţările baltice, ci le-ar și ocupa chiar în două zile. Avertismentul său este cât se poate de serios, fiindcă un conflict de acest gen va ieși din sfera războaielor convenţionale. „Ar însemna un război nuclear.” Tocmai fiindcă retorica rusească alunecă foarte ușor spre ameninţări de acest gen, singura strategie viabilă care i-a rămas Alianţei  este „descurajarea cu mijloace nenucleare”, spune Sherriff.

Va profita Rusia?

Faptul că NATO își consolidează flancul estic ar trebui să ne liniștească. „Suntem pe mâini bune” pare să fie o concluzie care se impune de la sine. Dar la fel de legitim este „să ne îndoim că se va putea atinge acest obiectiv”, concluzionează Der Spiegel, cu trimitere directă la posibilitatea NATO de apărare în mod efectiv a acestui spaţiu. „NATO este, în prezent, incapabil să apere ţările baltice în cazul unei invazii a forţelor ruseşti. Este adevărat că Rusia ar putea să cucerească mai repede ţările baltice decât putem noi ajunge la ele pentru a le apăra”, declara generalul Ben Hodges, conform Mediafax. Este o opinie destul de larg împărtășită. NATO nu ar fi pregătită să facă faţă unei posibile ameninţări din partea Rusiei, sugera și un raport al unei comisii a Parlamentului britanic. Declaraţii de acest gen erau anterioare summitului de la Varșovia. Între timp, NATO este în proces de consolidare a poziţiei în zonele nevralgice. Cu toate acestea, există vulnerabilităţi de care Putin cu siguranţă va încerca să profite.

În primul rând, organizaţia are deficienţe în structurile de comandă, precum și în abilitatea de a prezice și de a avertiza în legătură cu un potenţial atac, dar și în ce privește promptitudinea forţelor sale, transmite Sky News. Însă slăbiciunea principală cu care se confruntă NATO este la nivel de percepţie. Chiar va interveni în cazul unui conflict pe frontiera estică? Dincolo de declaraţii, va exista și o intervenţie concretă? În această privinţă, îngrijorările sunt semnificative, mai ales dacă se iau în serios declaraţii de ultimă oră precum cele ale lui Donald Trump, care nu a avut reţineri  în a afirma că, dacă Rusia va ataca ţările baltice, atunci va decide să le vină în ajutor numai după ce va analiza dacă aceste naţiuni „și-au îndeplinit obligaţiile faţă de noi”. Doar faptul că se pot pune sub semnul întrebării angajamentele SUA reprezintă o vulnerabilitate imensă pentru NATO, poate mult mai consistentă decât insuficienţa trupelor de pe flancul estic. Statele Unite ale Americii au un angajament ferm faţă de apărarea reciprocă între aliaţii NATO, a declarat în replică Casa Albă. Dar în cazul în care Trump va deveni președinte, care va fi situaţia? Problema este agravată și de faptul că, la nivel de opinie publică, lucrurile stau la fel de rău. De exemplu, probabilitatea unei intervenţii militare ruse în Estonia, Letonia sau Lituania, conform scenariului anexării Crimeei, este admisă de 49% dintre germani, conform unui sondaj realizat de YouGov. Mai mult decât atât, 64% dintre respondenţi au susţinut poziţia ministrului german de Externe, care se opune politicii NATO de descurajare a Rusiei la graniţele estice ale Alianţei. Deci, nu numai Trump stă pe gânduri atunci când ar trebui să întindă o mână de ajutor.

Dacă la aceasta se adaugă și faptul că Turcia a intrat într-un joc extrem de periculos care ar putea dinamita forţa Alianţei pentru a oferi noi piste de mișcare Kremlinului, putem întrezări profilându-se un viitor deloc surâzător. Partea ciudată a acestei ultime „povești” este că Turcia curtează un rival constant al ultimelor două secole, demonstrând că politicienii reușesc performanţa de a ignora orice logică istorică atunci când interesele de moment o solicită. Nu este exclus însă ca președintele turc să practice un joc al șantajului pentru a se poziţiona cât mai bine în relaţia sa cu ţările membre NATO. Este, totuși, greu de crezut că turcii își vor urma liderul până „în pânzele albe”, pe un drum sinuos care are capătul celălalt la Kremlin. Concluzionând,  se poate susţine că jocurile încă nu sunt făcute. Ne putem aștepta la orice fel de mutare pe o tablă de șah în care regulile trec dincolo de logica normalităţii. Dacă viitorul va fi tulbure, asta poate deriva și din faptul că prezentul nu reușește să ţină în frâu impulsurile unor lideri care vor să rămână în istorie, indiferent de preţul pe care trebuie să îl plătească alţii.

DISTRIBUIE: