Raport ONU privind „crimele de război“ în Gaza 2014

12

Un raport publicat luni de Comisia independentă de anchetă a ONU susţine că există dovezi de „încălcări grave”, de ambele părţi implicate în războiul de anul trecut din Fâșia Gaza.

Forţele israeliene şi grupări armate palestiniene s-au dedat la atrocităţi care pot fi asimilate crimelor de război, se arată în raportul citat de BBC.

Cruntul bilanţ al războiului purtat anul trecut în Fâșia Gaza numără 2.251 de morţi: 1.462 de civili şi 789 de combatanţi palestinieni uciși și alţi 73 de israelieni (6 civili şi 67 de militari).

Potrivit raportului, 551 de copii palestinieni au fost ucişi, iar alţi 11.231 răniţi în urma acţiunilor desfăşurate de forţele israeliene. De asemenea, aproximativ 1.600 de israelieni au fost răniţi în urma acţiunilor unor grupări armate palestiene.

Aproximativ 18.000 de imobile de locuit din Fâşia Gaza au fost avariate sau distruse de cele peste 6.000 de atacuri israeliene, se arată în raport.

Potrivit comisiei ONU, unele dintre aceste atacuri pot fi asimilate unor „crime de război“.

De asemenea, militanţii palestinieni au lansat peste 6.600 de rachete sau obuze de mortier asupra teritoriului israelian, unele dintre acestea vizând civili.

Atacurile palestiniene care au vizat civili şi execuţiile unor presupuşi colaboratori pot fi considerate de asemenea „crime de război“, precizează raportul.

Premierul israelian a denunţat în cuvinte dure caracterul „părtinitor“ al raportului.  „Este vorba de o comisie care condamnă Israelul mai mult decât condamnă Iranul, Siria şi Coreea de Nord la un loc“, a spus el. Și liderul mișcării Hamas s-a arătat nemulţumit. „Raportul conţine câteva paragrafe pozitive care condamnă ocupaţia israeliană, dar pune semnul egal între victimă şi călău“, citează Mediafax.

Foto: Wikimedia

DISTRIBUIE: