În timp ce în alte ţări antisemitismul scade, în România crește, conform unui studiu recent. Situaţia pare să fie paradoxală, în condiţiile în care România nu se confruntă cu un val de imigraţie evreiască ce ar putea să justifice consolidarea percepţiilor negative faţă de evrei.

România, Italia şi Olanda sunt ţările unde, în ultimul an, s-a înregistrat cea mai mare creştere a atitudinilor antisemite, potrivit unui studiu realizat de Anti-Defamation League (ADL), pe un eşantion de 10.000 de respondenţi din 19 ţări. Concluziile sunt formulate prin comparaţie cu statisticile obţinute anul trecut.

Astfel, în 2014, în România, la 35% dintre respondenţi s-a considerat că au o atitudine antisemită, potrivit studiului acestei organizaţii americane care activează contra discriminării şi defăimării evreilor. Acum România înregistrează tendinţe ascendente. Procentul a crescut la 47%, potrivit studiului citat de forward.com. Comparativ cu Turcia (71%) şi Grecia (67%), unde s-a înregistrat cea mai puternică atitudine antisemită, România ar putea spune că nu stă chiar atât de rău. Însă situaţia este îngrijorătoare raportat la ţări în care s-a înregistrat o diminuare semnificativă a vederilor antisemite, precum Franţa şi Belgia. Până și Germania (care a dus cândva antisemitismul la forme aberante) se numără printre ţările unde atitudinea antisemită a scăzut semnificativ (de la 27 la 16%).

Baza de calcul

Studiul a constat în a le solicita respondenţilor să răspundă afirmativ sau negativ la 11 afirmaţii care, în opinia ADL, indică o perspectivă negativă în ceea ce îi priveşte pe evrei. În ordine, acestea sunt: vorbesc prea mult despre ce li s-a întâmplat în timpul Holocaustului; sunt mai loiali Israelului decât ţărilor în care trăiesc; cred că sunt superiori altor oameni; au prea multă putere pe pieţele financiare internaţionale; au prea multă putere în lumea afacerilor; controlează prea mult afacerile globale; oamenii îi urăsc pentru felul în care se comportă; evreii au prea mult control asupra guvernului american; evreii controlează media; sunt responsabili pentru cele mai multe dintre războaie; evreilor nu le pasă decât de ei.

Respondenţii care au fost de acord că majoritatea acestor afirmaţii sunt cel mai probabil adevărate au fost catalogaţi ca având o atitudine antisemită. Criticii studiului spun că aceste afirmaţii nu pot măsura gradul de antisemitism şi, mai mult decât atât, unele dintre ele arată de fapt admiraţia pentru evrei.

Cum stă România?

În România există un Centru pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului, afiliat ADL, înfiinţat în 2002, în momentul în care, conform site-ului organizaţiei, „antisemitismul bântuia liber pe uliţe și evreii erau acuzaţi de iudeo-bolșevism”. Cultul mareșalului Ion Antonescu a fost în vogă în perioada postcomunistă. Chiar și Guvernul României a negat, în 2003, în mod oficial Holocaustul românesc.

De atunci au trecut ani suficienţi pentru așezarea în normalitate a unei societăţi încă tributare mentalităţii comuniste. A intervenit, între timp, și integrarea în Uniunea Europeană, care să ajute la deprinderea cu democraţia autentică și abandonarea ideilor neadecvate spiritului european. Însă constatăm cu surprindere că antisemitismul reînvie într-o ţară în care a rămas mai mult amintirea decât prezenţa reală a evreilor.

În prezent, deși minoritatea mozaică constituie mai puţin de 0,1% din populaţie, antisemitismul pare să se manifeste la un nivel asemănător ca atunci când evreii reprezentau peste 4% din populaţie. Practic, aproape jumătate din populaţia României, conform cercetării de faţă, manifestă tendinţe antisemite. Desigur, sunt discutabile cele 11 afirmaţii. Unele dintre ele mai degrabă oglindesc anumite stereotipii (fiindcă generalizează situaţii particulare), decât ură cultivată. Însă nici acestea nu sunt de neglijat, fiindcă pe structura lor se construiește un întreg sistem de gândire cu efectele negative cunoscute.

Cazuri și necazuri

În condiţiile în care internetul este invadat de forumuri și bloguri cu conţinut antisemit, fără nicio încercare de limitare a lor (deși legea 105 din 2009 incriminează ca infracţiuni „orice reprezentare de idei ori teorii care susţine, încurajează sau incită la ură” ), nu ar mai fi de mirare că un raport privind ultimii 5 ani realizat de centrul afiliat ADL prezintă o multitudine de situaţii cu vădit caracter antisemit care au fost tolerate.

În această privinţă, România are de ce să își facă griji, mai ales când instituţiile abilitate nu acţionează ferm. România fost o ţară cu puternice accente antisemite la nivelul discursului public (chiar dacă unii contestă această realitate interbelică), cu participarea unor instituţii politice și religioase. Este necesară o incursiune în istorie pentru a înţelege de ce ideile sunt perpetuate în spaţiul public chiar la nivel inconștient. Este cazul de notorietate în care a fost implicată TVR, în care un colind creștin făcea trimitere la „jidovi” și la  „arderea” lor. După ce CNA a amendat postul respectiv, mai multe ONG-uri, susţinătoare a tradiţiilor, au intervenit solicitând anularea sancţiunii, pe motiv că „ţăranul român nu era antisemit”.

De ce persistă stereotipiile și antisemitismul?

Antisemitismul, asemenea multor altor fenomene deviante, este un produs al manipulării ideilor care gravitează în jurul dușmanului imaginar. Vehicularea lor în spaţiul public nu poate rămâne fără efecte. Un studiu recent atestă faptul că ideile antisemite, odată impregnate în perioada de școlarizare, pot supravieţui decenii de-a rândul în mintea celui expus propagandei. Mai mult, ideile respective încolţesc dacă pică pe un teren fertil.

Ce înseamnă aceasta? Persoanele care au crescut într-un mediu viciat de idei antisemite (deci, familiarizat deja cu stereotipiile) și sunt expuse ulterior propagandei în această direcţie sunt mai predispuse să dea mai ușor credit noilor convingeri. Așa se explică, spun cercetătorii (vezi studiul despre cazul Germaniei), persistenţa urii la cei care au fost școlarizaţi în jurul anului 1930. Așa s-ar putea explica și consolidarea unui imaginar negativ în România faţă de evrei. Un sondaj din 2011 a atestat că peste 50%, de exemplu, dintre cei intervievaţi, un eşantion reprezentativ la nivel naţional, nu ar vrea să aibă nicio legătură cu evreii, nici ca vecini, nici în familie, nici să fie colegi de serviciu. Cifrele nu diferă substanţial de ceea ce a atestat studiul americanilor în privinţa percepţiei faţă de evrei.

Situaţia poate fi explicabilă prin faptul că stereotipiile asociate antisemitismului nu au reușit să fie eliminate din mentalul colectiv. Dificultăţile survin în momentul în care accesul la informaţia corectă este diminuat de dezinteres sau de o vehiculare redusă a datelor corecte în spaţiul public. De exemplu, Holocaustul (ca fenomen alimentat de stereotipii) se predă în școală doar ca opţional, deci generaţia în vârstă de astăzi nu are acces la el. În plus, având statut de opţional, nu toate școlile îl predau. „Din cauze, să spunem, şi obiective, dar şi subiective, este încă foarte mult loc pentru educaţie pe acest domeniu”, în ciuda opţionalului respectiv, spune Alexandru Florian, directorul Institutului de Studiere a Holocaustului. În condiţiile în care acești tineri au acces la site-urile cu profil antisemit, este lesne de înţeles de ce există o propagare a unei mentalităţi pe care o consideram apuse.

Chiar dacă nu asistăm (încă) la manifestări violente precum cele din Paris, nu este un motiv de a lăsa garda jos. Un antisemitism latent, la nivelul stereotipiilor, așa cum ilustrează studiul organizaţiei americane, este periculos. Ceea ce îi lipsește este doar contextul favorabil pentru a ieși la suprafaţă. Este un „lux” pe care nimeni nu ar trebui să și-l mai permită.

DISTRIBUIE: