Anul 2016 a debutat cu stângul. Orientul Mijlociu este în fierbere. Suprapusă peste tensiunea siriană, o altă criză dinamitează puţina pace care mai supravieţuia în regiune. Implicaţiile sunt imprevizibile și greu de controlat. Sunt dificil de anticipat viitorul imediat și modalitatea prin care vortexul oriental va afecta și lumea civilizată.

„Regiunea este deja un butoi cu pulbere”, a avertizat un oficial din Turcia, caracterizând cât se poate de profund situaţia tulbure din preajma graniţelor ţării sale. Teama este majoră și cuprinde tot mai multe state, în contextul în care Orientul Mijlociu este cuprins de insecuritate, din nordul Africii până la ţărmurile Mediteranei. Tensiunea izbucnită între Arabia Saudită și Iran riscă să ia amploare și să aibă un deznodământ greu de intuit în urmă cu câteva zile. Devine tot mai evident că lupta pentru hegemonie între șiiţi și sunniţi nu are graniţe, transformând întreaga zonă într-un butoi de pulbere care poate destabiliza întreg Orientul. Rivalitatea dintre cele două ţări întreţine de fapt crizele regionale din lumea arabă. În Iran, populaţia este în proporţie de 90% şiită (cea mai mare ţară șiită din lume), iar în Irak, şiiţii sunt în proporţie de 65%.

Ce a provocat noua criză?

Scânteia a fost generată de executarea liderului spiritual şiit Nimr al-Nimr în Arabia Saudită. Împreună cu alţi 46 de bărbaţi, a fost executat sub acuzaţia de terorism. A fost picătura care a umplut paharul răbdării iranienilor, care acuză regimul de la Ryad că profită de lupta împotriva terorismului pentru a lichida orice opoziţie internă.

Inevitabil, au urmat reacţii dure, greu de controlat. Valuri de manifestaţii de protest ale șiiţilor în mai multe state din zona Golfului Persic au dus la arderea drapelului SUA și celui al Israelului. Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat că va urma o „răzbunare divină” pentru executarea lui Nimr, pe care a numit-o o „greșeală politică” și o „crimă”. Apoi aproximativ 3.000 de persoane au manifestat la Teheran împotriva Arabiei Saudite. Ambasada saudită a fost luată cu asalt. În replică, oficialii saudiţi au anunţat întreruperea relaţiilor diplomatice cu Iranul, solicitând plecarea în termen de 48 de ore a membrilor reprezentanţei diplomatice iraniene. Pentru a arunca și mai mult gaz pe foc, Arabia Saudită a decis să întrerupă și toate legăturile aeriene cu Teheranul.

În timp ce unii s-au mulţumit să invite la calm, alte voci i-au condamnat pe saudiţi pentru atitudinea lor agresivă. Consiliul de Securitate al ONU s-a limitat la a protesta împotriva atacurilor asupra ambasadei, dar nu a făcut nicio referire la decapitări. În schimb, organizaţia Amnesty International (AI) a condamnat executarea celor 47 de persoane de către autorităţile saudite. „Asasinarea șeicului Al-Nimr sugerează faptul că autorităţile din Arabia Saudită folosesc pedeapsa cu moartea în numele antiterorismului, pentru a plăti poliţe și pentru a-i spulbera pe disidenţi”, afirmă Philip Luther, directorul AI pentru Orientul Mijlociu și nordul Africii.

Problema reală

Decapitarea șeicului a fost doar vârful unui iceberg. Relaţiile iraniano-saudite sunt complicate de la revoluţia islamică din Iran, din 1979. Însă, mai ales odată cu Primăvara Arabă, ambele state s-au poziţionat ca singurii actori ce luptă pentru hegemonia regională. Astfel întregul Orient Mijlociu s-a transformat într-o tablă de şah în care ambele ţări încearcă mutări decisive. Nu mai miră pe nimeni că Siria a devenit un câmp de dispută. Saudiţii au optat pentru înlăturarea regimului condus de Bashar al-Assad, fapt care a dus la o accentuare a clivajelor. În contrapondere, Iranul a sprijinit mişcările şiite din Golf și îl susţine pe Assad. „Acest conflict este aprig discutat în lumea arabă. Cele două naţiuni deja s-au situat pe poziţii adverse în conflicte precum Siria, Irak, Yemen, Bahrain sau Liban. Acum întrebarea este cât de mult vor degenera lucrurile. Lucrurile ar putea deveni extrem de urâte şi de periculoase în următoarele săptămâni sau luni”, a declarat Fawaz Gerges, şeful catedrei pentru studierea Orientului Mijlociu la London School of Economics.

La începutul lunii decembrie, Thierry Coville, de la Institutul francez pentru Relaţii Internaţionale și Strategice (IRIS), arăta că Iranul și Arabia Saudită sunt în rivalitate economică, fapt care le-a dus la jocuri strategice periculoase, din care s-au născut mișcări radicale. „Se pare că sprijinul pentru asemenea grupări (precum Statul Islamic) a fost văzut de către liderii saudiţi drept un mijloc de a slăbi influenta iraniană în regiune, făcând să cadă doi aliaţi importanţi ai Iranului – Siria lui Bashar al-Assad și Irakul condus de un guvern șiit începând cu 2005.”

Problema se complică și prin modul ciudat în care occidentalii s-au raportat la cele două ţări până acum. Deși Parisul a comunicat că deplânge profund cele 47 de execuţii ordonate în Arabia Saudită (în mod similar reacţionând și David Cameron), discursurile nu sunt doar neconvingătoare, ci și destul de tardive. Ca şi Statele Unite, Franţa este un aliat important al Arabiei Saudite. Este un fel de „alianţă contra naturii”, în condiţiile în care programul decapitărilor în Arabia Saudită continuă fără menajamente. Mai mult decât atât, în urmă cu câteva luni, Arabia Saudită primise un rol-cheie în ce privește raportarea abuzurilor asupra drepturilor omului în cadrul ONU. „Este scandalos că ONU alege o ţară care a decapitat mai multe persoane anul acesta decât ISIS să conducă o comisie pentru drepturile omului. Petro-dolarii și politica au călcat în picioare drepturile omului”, a reacţionat cu vehemenţă liderul unui ONG care luptă pentru respectarea drepturilor omului și care monitorizează activitatea ONU. Cu alte cuvinte, nici ţările democratice nu s-au eschivat de la a juca la două capete. Îi susţin pe saudiţi, deși aceștia nu par să fie îndrăgostiţi de democraţie. Pe acest fond, „saudiţii se confruntă cu o potenţială furtună perfectă: preţuri mici la petrol, împotmolire în Yemen, ameninţări teroriste, probleme cu Iranul”, a afirmat autorul Bruce Riedel, un fost ofiţer CIA, citat de Foreign Policy. Problema este că această furtună riscă să creeze un vârtej cu o sumedenie de ramificaţii, inclusiv pentru lumea democratică.

DISTRIBUIE: