Povestea imigranţilor care au înscenat o nuntă pentru a trece graniţe (video)

1453

„Ce vameş ar opri un convoi de nuntă?” a fost întrebarea de la care a pornit totul. Gabriele Del Grande, jurnalist italian şi activit pentru drepturile imigranţilor, împreună cu doi dintre prietenii săi, realizatorul italian de film Antonio Augugliaro şi poetul palestinian Khaled Soliman Al Nassiry, nu au stat mult pe gânduri când a fost vorba să găsească o metodă prin care să ajute cinci imigranţi clandestini, pe care îi cunoscuseră cu doar câteva zile înainte, să ajungă din Italia în Suedia. Ideea lor a fost să însceneze o nuntă.

Abdullah, un palestinian relocat în Siria, a dorit cu orice chip să evadeze din ţara asuprită de ororile războiului civil şi, în noaptea din 10 octombrie 2013, s-a suit împreună cu alte 400 de persoane într-o barcă de pescuit care se îndrepta spre Libia. În mai puţin de 24 ore, la doar câteva zeci de kilometri de insula italiană Lampedusa, barca a început să se scufunde, naufragiu în care au murit aproape 300 de persoane, notează vice.com.

Abdullah a fost unul dintre puţinii supravieţuitori. A fost internat 2 zile în spital, după care a fost trimis într-o tabără de refugiaţi din Taprani. De acolo, a reuşit să fugă şi să ajungă în Milano, unde l-a cunoscut pe Del Grande. Abdullah i-a povestit jurnalistului prin ce trecuse şi i-a vorbit despre intenţia sa de a ajunge în Suedia.

Del Grande nu a vrut şi nici nu a putut rămâne indiferent la eforturile imigrantului palestinian şi a pus la cale, împreună cu Augugliaro şi Al Nassiry, un plan pentru a-l ajuta pe el şi pe alţi 4 să traverseze Europa: o nuntă falsă. S-au gândit că nimeni nu ar opri un convoi de nuntă la posturile de control de la graniţe şi prin urmare ar fi cea mai bună metodă de a străbate cei 3.000 de kilometri până în Suedia. Aşa se face că au început pregătirile: au căutat o „mireasă”, au cumpărat haine de nuntă, au căutat şi alţi imigranţi care să li se alăture, i-au dus la coafor, au împodobit maşinile şi, într-un timp record, totul a fost gata.

La data de 14 noiembrie, a plecat spre Suedia un grup de 23 de persoane, frumos îmbrăcate şi elegante, care nici măcar nu se cunoşteau prea bine între ele, dar care jucau perfect rolul de nuntaşi. Au plecat din Italia pe jos, îndreptându-se spre munţi către Franţa. Acolo, s-au împărţit în patru convoaie; în primul, se aflau persoanele cu documente legale, pentru ca, în cazul în care erau opriţi la graniţă, să-i anunţe pe ceilalţi să abandoneze operaţiunea.

Au parcurs toată distanţa în trei zile. Ajunşi în Danemarca, Abdullah şi ceilalţi imigranţi au luat trenul spre Suedia, unde au putut face cerere pentru azil. „N-am trăit în viaţa mea o experienţă mai frumoasă”, spunea Abdullah, fericit că totul s-a încheiat cu bine.

Nunta aceasta falsă nu a fost doar scăparea celor 5 imigranţi, ci și subiectul unui documentar intitulat Io sto con la sposa (Eu sunt cu mireasa), care a vrut să spună lumii că, dincolo de „gardul” nostru, de graniţele noastre, există oameni care suferă şi pentru care chiar şi moartea e de preferat nenorocirilor care au devenit „pâinea cea de toate zilele” în locurile natale. Miile de oameni care au murit în Mediterană, „traseul morţii”, „nu sunt nici victimele destinului, nici ale condiţiilor meteorologice adverse”, spuneau autorii documentarului, „ci a legilor cărora deja nu trebuie să ne mai supunem”, notează elpais.com.

În ultimii ani, aproximativ 3 milioane de sirieni şi-au părăsit ţara, fugind spre Turcia, Liban, Iordania şi Europa. Suedia oferă rezidenţă permanentă sirienilor care ajung pe teritoriul ei, însă acest lucru este foarte dificil. Del Grande, care a reuşit această performanţă împreună cu prietenii săi sirieni, militează pentru drepturile imigranţilor şi este autorul blogului Fortress Europe, unde povesteşte experienţele pe care le au imigranţii care reuşesc să supravieţuiască şi să ajungă pe bătrânul continent.

Potrivit Articolului 12 din Legea Emigrării din Italia, cei care transportă ilegal persoane peste graniţă comit o infracţiune care se pedepseşte cu 15 ani de închisoare. Cei trei au ştiut de la început lucrul acesta şi au recurs la o echipă de avocaţi, în cazul în care urmau să fie denunţaţi. Au riscat mult, dar au ales să stea de partea acestor refugiaţi, de partea celor care-şi riscă viaţa pentru a trece graniţa, fugind de sărăcie şi război.

Foto: captură YouTube

DISTRIBUIE: