Situaţia politică pe scena internaţională se destabilizează vizibil pe zi ce trece. După ce ne-am trezit doar acum câteva zile cu o tragedie în Nisa de natură să dea peste cap ce credeam că știm despre teroriști, sâmbătă dimineaţa ne-am trezit cu știri despre o tentativă de lovitură de stat care era în derulare în Turcia. Și, în timp ce dezastrul din Nisa este o adevărată tragedie umană, ce se întâmplă în Turcia are potenţialul de a fi o adevărată catastrofă internaţională.

Armata a vrut să îl dea jos pe Erdoğan

„Tentativa de lovitură de stat din Turcia a fost o adevărată surpriză, deși, a posteriori, putem găsi multe elemente care au creat contextul favorabil izbucnirii unui asemenea eveniment”, apreciază Ștefan Popescu, doctor în istorie la Sorbona, profesor asociat la SNSPA și fost jurnalist la Radio France International. Desigur, profesorul vorbește despre elemente care se regăsesc în acest prim scenariu, care este și cel mai plauzibil, în care o parte din armată a încercat să îl dea jos pe președintele Recep Erdoğan.

Ce trebuie să știm din start este că președinţia în Turcia este o afacere mai mult ceremonială, cum este și în Germania, cu cele mai multe puteri fiind strânse în mâna premierului, respectiv a cancelarului. Când i s-a interzis lui Erdoğan să mai candideze pentru a patra oară la funcţia de premier, conform Constituţiei, acesta a candidat și a câștigat funcţia de președinte, pe care a folosit-o pentru a-și consolida puterea. Astfel, de 10 ani, scena politică din Turcia a fost dominată neîntrerupt de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, sau AKP, pe care îl conduce, și care a devenit un fel de partid de stat. Sub Erdoğan, AKP, care era un partid al islamului moderat, a început să controleze părţi din presă, din mediul academic şi din cel de afaceri și să încurajeze elemente din islamul fundamentalist. Circa 2.000 de universitari și jurnaliști s-ar afla în închisoare pentru îndrăzneala de a-l critica public pe președinte. Înainte de puci, Turcia era într-o fază în care președintele încerca să schimbe Constituţia pentru a formaliza noua situaţie. „Dacă fondatorul republicii a imaginat o Turcie profund orientată spre valorile occidentale şi laică, AKP, în lipsa unei opoziţii puternice, fiind elita dominantă şi având susţinerea masivă a populaţiei, riscă să preschimbe Turcia într-o ţară conservatoare din punct de vedere social şi cu o identitate islamică bine evidenţiată”, scrie Revista 22.

Preluarea puterii de către AKP a venit la unison cu erodarea puterii politice a celorlalte instituţii. Dintre ele, armata avea un rol istoric, „binecuvântat” de fondatorul republicii, Mustafa Kemal Atatürk, de a contrabalansa puterea în stat, tocmai pentru a nu se ajunge din nou la impunerea unui islam fundamentalist chiar și de către un guvern ales. De la instaurarea republicii, în 1923, armata a dat trei lovituri de stat, culminând cu cea din 1980, în urma căreia a fost redactată o nouă Constituţie, în vigoare până astăzi. Nici guvernarea AKP nu a fost lipsită de atenţia armatei, care a mai fost pe punctul de a prelua puterea și în 2007, când a încercat să îl împiedice pe Abdullah Gül, fost ministru de externe al guvernului lui Erdoğan, să devină preşedinte. În urma acelui eveniment, a fost decapitat Statul Major General, urmând ca în 2012 alţi înalţi ofiţeri să fie acuzaţi de organizarea unui complot, care nu s-a mai desfășurat în ochiul public. Era doar „natural” că în aceste circumstanţe Erdoğan a căutat să diminueze rolul armatei în societatea turcă și de înţeles de ce o parte a armatei ar fi încercat acum să preia puterea.

„Rebelii sunt acea parte a armatei rămasă fidelă valorilor kemaliste: comunicatul lor se aseamănă foarte mult cu comunicatele date de militari în timpul loviturilor de stat reușite din 1960, 1971 și 1980; numele organizaţiei militare rebele „Comitetul Păcii în Naţiune” este derivat din deviza lui Mustafa Kemal Attatürk, „Pace în naţiune, pace în lume”. Însă spre deosebire de precedentele lovituri de stat, armata nu a mai fost unită și nu s-a mai bucurat de sprijinul populaţiei din orașe. Asistăm la ultimele zvâcniri ale kemalismului”, explică Ștefan Popescu.

Fethullah Gulen a planificat puciul

Autorităţile turce au confirmat că o facţiune a armatei este responsabilă pentru puci, dar că aceasta ar face parte dintr-o „structură de ordine paralelă”, condusă din umbră de imamul Fethullah Gulen, care se află din anii 1990 într-un exil autoimpus în Statele Unite, de unde conduce o reţea de organizaţii umanitare și de educaţie, răspândite în nu mai puţin de 150 de ţări. Gulen a fost pentru mult timp un aliat al președintelui turc, însă de când relaţiile s-au stricat a devenit ţapul ispășitor pentru toate relele din Turcia. Să îl acuze pe Gulen de puci este ca și cum i-ar acuza pe Illuminati de Brexit. De fapt, ambasadorul turc în România chiar a declarat cu această ocazie că „grupul lui Gulen este ca Illuminati”.

Aflat într-o stare de sănătate precară, la 75 de ani, Gulen locuiește acum în Pennsylvania, unde a fost vizitat, la începutul lui 2014, de jurnaliștii BBC, care l-au descris drept un om retras, dar puternic. Gulen predică învăţăturile islamului sunnit, este adeptul dialogului interconfesional și este implicat în societatea civilă. Este creatorul unei mișcări islamice moderate care îi poartă numele și care are câteva milioane de adepţi, scrie Republica.ro. Conflictul dintre Gulen și președinte s-a iscat după ce Gulen a început să îi critice derapajele fundamentaliste și a cerut ca președintele și fiul acestuia, Bilal, să fie investigaţi pentru corupţie. Erdoğan a răspuns golind justiţia și poliţia de simpatizanţii lui Gulen. Președintele l-a rechemat din exil pe Fethullah Gulen, așteptând și scuze din partea acestuia, însă Gulen nu s-a întors niciodată și nici nu are de gând. „Un credincios nu își cere iertare în faţa unui opresor. Nu o să fac nimic care să îmi afecteze demnitatea. Nu mă tem de un posibil ordin de extrădare, pe care îl voi respecta dacă va veni din partea autorităţilor americane, și nici de moarte. Aștept și, de fapt, tânjesc după viaţa de dincolo”, a declarat Gulen, după ce președintele turc i-a cerut lui Barack Obama, într-un discurs public, să îl aresteze pe Gulen și să îl extrădeze în Turcia, unde i se aduc acuzaţii legate de tentativa de lovitură de stat.

Ba, chiar mai mult, liderii turci s-au mai aventurat să ameninţe Statele Unite, spunând că „orice ţară care îl adăpostește pe clericul musulman Fethullah Gulen va fi considerată în război cu Turcia”. Au existat de asemenea informaţii că Turcia a blocat la un moment dat baza militară de la Incirlik, folosită de americani pentru atacurile împotriva Statului Islamic, însă activitatea a fost reluată mai târziu. Aici se vede încă o dată tupeul iraţional al autorităţilor turce, care totuși nu ar trebui să mire după ce Erdoğan s-a răţoit la Vladimir Putin după ce armata sa a doborât avionul rusesc la graniţa cu Siria și a sfârșit prin a-și cere scuze. Americanii l-au invitat să se gândească de două ori înainte să mai spună ceva și să „prezinte probe” împotriva lui Gulen, care are cetăţenie americană.

Gulen a negat orice implicare în puci și a spus că nu este de acord cu nicio formă de preluare abuzivă de putere în stat. „Mesajul meu către cetăţenii turci este să nu privească niciodată de manieră pozitivă intervenţiile militare, pentru că prin acestea nu se poate ajunge la democraţie și nu se poate întări guvernul republican. Prin intervenţie militară, nu se poate atinge integrarea Turciei în lume.” Gulen crede cu tărie în faptul că, odată apucată calea democraţiei, Turcia nu poate și nu trebuie să facă niciun pas înapoi. Pe de altă parte, Gulen a înaintat ideea ca Erdoğan însuși ar fi pus la cale puciul, pentru a putea apoi să preia puterea.

Erdoğan însuși a pus la cale puciul

„Este un scenariu puţin probabil”, spune, la RFI, Dragoş Mateescu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Economică din Izmir. „A regiza un astfel de lucru presupune, în primul rând, un efort logistic enorm. Este imposibil ca ulterior să nu se afle dacă a fost sau nu regizat.” Cei care susţin această teorie aduc în discuţie elemente ale puciului care deocamdată nu pot fi explicate sau care par a fi coincidenţe prea mari pentru a fi adevărate.

Prima astfel de coincidenţă e legată de faptul că președintele era în concediu la Bodrum când a început atacul la Ankara și Istanbul, deci „convenabil”, în afara pericolului. Dacă acesta ar fi fost planul, de ce să fi încercat președintele să riște să zboare spre Istanbul? Zvonurile (pe filiera americană) că Erdoğan ar fi cerut azil în Germania, după ce i s-ar fi refuzat aterizarea pe Istanbul, arată că mai degrabă situaţia era incertă chiar și în acele momente de debut al puciului. Da, dar atunci cum se explică faptul că președintele a ajuns cu bine la Istanbul, se întreabă conspiraţioniștii. Din informaţiile apărute în presă se pare că aeronava președintelui, însoţită de două avioane F-16, a fost interceptată de alte două F-16 rebele, care ar fi oprit radarele pe cele trei aeronave, dar care a fost intenţia și de ce nu au fost mai agresive este un mister. Tot „coincidenţă” ar fi și faptul că au fost atacate locuri unde fusese președintele în Marmaris abia la scurt timp după ce el a plecat. Și cum se face că guvernul a blocat accesul pe Twitter, Facebook, YouTube pentru a-l reda doar când președintele a avut nevoie de ele? Aceasta ar sugera că Erdoğan a putut să anticipeze mișcarea maselor, spun unii. Cu toate acestea, cele mai recente informaţii spun că generalul Umit Dundar, Comandantul Armatei Întâi, formată din patru corpuri de armată care au în responsabilitate regiunea Istanbul și frontierele cu Grecia și Bulgaria, l-a sunat pe președinte înainte să plece din Marmaris pentru a-l informa și pentru a-i spune să zbore la Istanbul ca să îi poată asigura securitatea.

De altfel, la problemele deja grave ale Turciei, printre care susţinerea celor 2,5 milioane de refugiaţi, tensiunile cu populaţia kurdă, clivajele etnice ale populaţiei turce (sunniţi/șiiţi), implicarea în conflictul din Siria, este puţin probabil ca președintele se recurgă la o strategie care adaugă și erodarea gravă a legitimităţii armatei (în special în contextul geopolitic tulbure actual) doar pentru a pune mâna pe putere. În plus, profesorul Popescu aduce aminte și de neînţelegerile trecute ale președintelui cu șeful serviciului secret turc, Hakan Fidan, pe care l-a împiedicat să își dea demisia și să candideze pentru un mandat de deputat. „Demararea acţiunii militare puciste arată complicităţi și pe linia serviciilor de informaţii, întrucât operaţiunea nu a putut fi cunoscută din timp și reprimată din fașă”, spune Popescu. Iar ce este poate cel mai important de menţionat este faptul că ţara se afla deja într-o lovitură de stat, dată pe termen lung, și subtilă, încă de când Erdoğan a pus mâna pe putere, iar lucrurile mergeau conform planului. Erdoğan nu avea nevoie să pună în aplicare un asemenea complot pentru a-și atinge ţelurile.

Erdoğan știa că se pregătește un puci și l-a tolerat

Deși profesorul Mateescu a respins scenariul anterior, el crede totuși că există o posibilitate în care președintele să fi știut sau să își fi dat seama că se pregătește o lovitură de stat și să o fi tolerat, pentru a putea spori apoi controlul pe care îl exercită asupra justiţiei şi armatei, ceea ce vedem că se întâmplă chiar în momentul de faţă. „Cred că în mare măsură s-a știut de această încercare. A fost lăsată să se dezvolte de către autorităţile de la Ankara pentru că știau că o pot controla și servea extraordinar de bine planurilor de preluare totală a controlului asupra armatei și mai ales asupra justiţiei”, crede profesorul Mateescu.

„Această lovitură de stat este un dar de la Dumnezeu”, a declarat chiar președintele după ce a ieșit din aeroportul de la Istanbul sâmbătă dimineaţa, în mijlocul a mii de susţinători civili. „Ne va permite să curăţăm armata”, a spus el. „Erdoğan va fi, fără îndoială, beneficiarul principal al acestor turbulenţe, pe care le va folosi pentru a împinge în continuare Turcia spre un regim autocrat și islamist”, scrie New York Times. „Răzbunător, irascibil, autoritar, îndărătnic, președintele a supravieţuit mașinaţiunilor și acum cele mai rele instincte ale sale vor fi intensificate și întărite. Dacă Erdoğan a fost până acum un aliat enervant pentru Europa și America, de acum înainte el va fi capabil de aproape orice”, avertizează și ziarul britanic The Telegraph. Însuși președintele l-a dat de exemplu pe Hitler pentru propriile sale ambiţii politice, chiar la începutul anului.

Schimbările deja s-au pus în mișcare. Aproximativ 6.000 de persoane au fost arestate în urma evenimentelor. Printre cei arestaţi se numără și peste 2.700 de judecători și de procurori, dincolo de cele câteva mii de militari acuzaţi de organizarea loviturii de stat. Alţi 8.000 de poliţiști au fost daţi afară, din cauza unor presupuse legături cu ceea ce s-a întâmplat. Erdogan ar încerca de asemenea să reinstituie temporar pedeapsa cu moartea, pentru a se răzbuna pe autorii loviturii de stat, deși Angela Merkel, alături de ceilalţi lideri europeni, l-a avertizat că asta înseamnă încălcarea principiilor statului de drept și închiderea dosarului de aderare a Turciei la UE. „Reţinerea rapidă a judecătorilor și a altor persoane indică faptul că guvernul avea pregătită o listă. Sunt foarte îngrijorat. Este exact lucrul de care ne temeam”, a declarat comisarul european responsabil cu cererea de aderare la UE a Turciei, Johannes Hahn, potrivit Reuters. Secretarul american de stat, John Kerry, a avertizat Turcia că, dacă nu sunt respectate principiile democratice, și-ar putea pierde statutul de membru NATO. Este greu de acuzat președintele pentru tendinţele sale răzbunătoare, când chiar poporul care a ieșit în stradă nu atât pentru susţinerea președintelui, cât a democraţiei și a statului de drept în Turcia, își asumă atât de liber violenţa. Pe reţelele de socializare au apărut imagini cu soldaţi turci dezbrăcaţi de uniforme și maltrataţi de către civili, cât și un filmuleţ cu un soldat care a fost decapitat de către un grup de civili. Toţi aceștia sunt consideraţi trădători, iar în lumea musulmană trădătorii merită cele mai degradante pedepse, atât în accepţiunea autorităţilor, cât și a majorităţii publicului. Cu toate acestea, dacă Erdoğan merge prea departe și instaurează o dictatură în Turcia, va ajunge să fie dat jos de la putere, de data aceasta de poporul care nu mai admite atacuri la adresa democraţiei, obţinută cu greu în Turcia. Chiar și parlamentarii puterii şi opoziţiei, împreună cu forţele kurde, au susţinut la unison o poziţie antipuci.

Pe plan global, la ora actuală Turcia este extrem de importantă pentru o multitudine de forţe, motiv pentru care toţi liderii politici, de la Rusia la SUA, au îndemnat la calmarea situaţiei și respectarea ordinii prezente. În primul rând, Turcia suportă pe teritoriul ţării 2,5 milioane de refugiaţi sirieni, care dacă lucrurile o iau complet razna, vor veni spre Europa, care mai era puţin și se dezintegra din pricina unui singur milion de sirieni. Atât SUA, cât și Rusia folosesc baza militară de la Incirlik pentru operaţiunile din Siria. Mai departe, Ankara se află la intersecţia dintre Orientul furnizor de energie şi Occidentul dependent de această resursă. Marile puteri, vecinii și chiar România nu ar fi putut avea alt mesaj decât de îndemn la stabilitate și sprijin pentru regimul ales prin vot. Lucrurile nu pot și nu trebuie schimbate printr-o astfel de preluare de putere. Dacă Erdoğan trebuie dat jos, atunci trebuie dat jos de poporul turc. Cât timp poporul își iubește dictatorul, sau măcar îl sprijină, îl va iubi și Occidentul, sau măcar îl va sprijini în numele unor interese strategice comune.