Adulată de unii, criticată de alţii, Angela Merkel a fost desemnată „Personalitatea Anului” de prestigioasa revistă Time, fiind prima femeie care primeşte acest titlu în ultimii 26 de ani. Este o recunoaştere a capacităţii sale de a face faţă provocărilor apărute în Uniunea Europeană, fiind apreciată pentru calităţile de lider care au ajutat-o să împingă lucrurile în direcţia pe care și-a dorit-o.

Pe prima pagină a revistei, portretul Angelei Merkel este însoţit de mesajul „Cancelarul lumii libere”, iar în articolul care îi este dedicat sunt inserate atât secvenţe semnificative din viaţa sa (nu doar cea politică), cât și aspectele care au contribuit la transformarea ei în lider incontestabil al Europei. Este caracterizată drept cea mai influentă voce din politica europeană, având totodată un rol principal în găsirea răspunsurilor la cele mai importante probleme globale.

Model de leadership

„Anul 2015 a marcat începutul celui de al 10-lea an al lui Merkel în postura de cancelar al Germaniei și de lider de facto al Uniunii Europene”, spune Time. Motivându-şi alegerea, publicaţia americană a menţionat rolul jucat de Angela Merkel în criza refugiaţilor sirieni din Europa şi în negocierile referitoare la datoria publică a Greciei. Jurnaliştii americani au citat, de asemenea, atitudinea cancelarului german faţă de intervenţia Rusiei în Ucraina, dar şi răspunsul în faţa ameninţării reprezentate de Statul Islamic. „Până la sfârșitul anului, ea a intervenit în rezolvarea a două crize existenţiale” (criza euro și cea a imigranţilor, n.r.), oricare dintre ele putând însemna sfârșitul Uniunii.”

Redactorii de la Time par să fi fost impresionaţi de viziunea de ansamblu asupra lumii pe care și-a construit-o Merkel.  Au remarcat faptul că un politician provenit totuși dintr-o ţară cu un trecut sinistru în ceea ce privește drepturile omului manifestă o determinare în favoarea libertăţii, cu o abordare pragmatică, dar umanistă, lucru greu de făcut într-o ţară urmărită încă de trecutul ei. I-au citat cuvintele, destul de elocvente în privinţa capacităţii de a rezista criticilor extrem de acide, ca un rezultat al politicii porţilor deschise faţă de imigranţi. „Dacă  începem să ne cerem scuze pentru faptul că ne-am arătat prietenoși ca răspuns la o situaţie de urgenţă”, a spus ea, „atunci nu e ţara mea”.

Calităţile de lider autentic au ieșit pregnant la suprafaţă prin faptul că și-a asumat rolul nu doar de decident politic, ci și pe cel de formator  de opinie. S-ar putea spune că a luat în serios spusele lui John Maxwell, pentru care „liderii trebuie sa fie suficient de apropiati de ceilalţi ca să-i poată înţelege, dar suficient de înaintea lor ca să-i poată motiva la progres”. Astfel, Merkel a acceptat faptul că este de datoria ei să devină un factor motivator în tentativa de a-i ajuta pe oameni să înţeleagă prezentul. „În multe regiuni, războiul și teroarea prevalează. Statele se dezintegrează. Timp de mulţi ani, am tot citit despre asta. Am auzit despre ele. Le-am văzut la televizor. Dar noi nu am înţeles încă suficient că ceea ce se întâmplă în Alep și Mosul poate afecta Essen sau Stuttgart. Acum trebuie să ne confruntăm cu asta.” În aceeași tonalitate, a dorit să trezească interesul germanilor pentru practicarea adevăratelor valori creștine, avertizând asupra unor pericole care pot fi generate de atitudini greșite. Pentru ea viitorul trebuie construit, nu așteptat. „Culturile care sunt marcate de frică nu vor cuceri viitorul.”

Surpriza de pe podium

Dacă Angela Merkel a ocupat primul loc pe lista scurtă a finaliştilor pentru această distincţie, locul secund are darul de a surprinde în mod nefavorabil. Poate cu ceva mai mult „noroc”, Abu Bakr al-Baghdadi putea chiar să devină „Personalitatea Anului”. Trebuie să se mulţumească cu poziţia a doua. Întrebată de NBC cu privire la nominalizarea liderului terorist, Nancy Gibbs, directoarea Time, a răspuns: „Nimic nu este imposibil. Am desemnat în trecut mari ticăloşi“, amintind că și Adolf Hitler a fost desemnat personalitatea anului.

Pretinzând că este un descendent al profetului Mahomed și autoproclamat calif al Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi a devenit artizanul unei organizaţii care reușește, de câţiva ani, să ţină în șah marile puteri democratice. Cu o capacitate incredibilă de recrutare de noi luptători, al-Baghdadi demonstrează că are nu doar calităţi organizatorice, ci și forţă de inspiraţie, reușind să își motiveze luptătorii să se sacrifice pentru ideile pe care el le propagă. A ajuns un „maestru al oportunismului”, comentează Time.

În plus, a fost capabil de a contesta valorile occidentale în maniere puţin anticipate cu ani în urmă. A reușit performanţa să îi provoace pe aproape toţi liderii importanţi ai lumii (Obama, Putin, Hollande) și să se autoproclame lider al unei organizaţii născute aproape din neant. „A dovedit a fi un lider destul de eficient în termenii  jihadismului global”, a afirmat un oficial american, spunând prin aceasta multe despre cel care a aruncat panica și teroarea peste o lume care nu a reușit încă să îi găsească antidotul.

Ce fel de lideri?

Urcarea pe podium a liderului terorist poate stârni indignare și pune sub semnul întrebării criteriile după care Time face selecţia. Însă alăturarea pe podium a celor doi lideri poate fi benefică, fiindcă reliefează și mai pregnant contrastul dintre două stiluri de leadership promovate. The Telegraph scria că este incontestabil că liderul Statului Islamic a schimbat cursul istoriei. Acesta este, de fapt, criteriul esenţial care arată forţa unei persoane: nu neapărat și în bine, dar suficient pentru a primi nominalizarea prestigioasei reviste americane.

Spre deosebire de liderul terorist, directoarea Time evidenţiază un atu diferit al cancelarului german: „Puteţi sau nu să fiţi de acord cu ea, dar ea nu a ales calea cea mai uşoară”, a declarat Nancy Gibbs, adăugând că „liderii sunt supuşi probei doar atunci când oamenii nu vor să-i urmeze”. „Doamna Merkel a asigurat în mod constant un leadership moral, într-o lume care duce lipsă de aşa ceva”, a adăugat Gibbs.

A lăsat de înţeles, în articolul pe care i l-a dedicat, că unul dintre meritele Angelei Merkel este faptul că a demonstrat că se pot construi poduri, nu ziduri, și că războaiele pot fi câștigate și în afara câmpului de luptă. Crescută mulţi ani în spatele Cortinei de Fier, aceasta a învăţat să „parieze pe libertate”, fapt care a ajutat-o pe „fiica pastorului luteran să deţină mila ca o armă”. Aceasta o pune în contrast cu mulţi alţi lideri ai lumii democratice, pentru care declaraţiile războinice au devenit un fel de stil de viaţă. Prin faptul că şi-a deschis braţele pentru a primi un milion de refugiaţi şi imigranţi și-a cîştigat o „faimă planetară mai mare decît François Hollande, care a devenit un veritabil şef militar în lupta anti-teroristă”, comentează RFI.  „Istoria rasei umane este de fapt biografia liderilor ei”, spunea Thomas Carlyle. Ar fi, poate, cea mai bună concluzie care ne ajută să înţelegem de ce lumea se zbate încă în neputinţele ei.