România va fi lovită de Brexit?

14

Lumea așteaptă cu înfrigurare o eventuală decizie a britanicilor de ieșire din Uniunea Europeană. Cum va fi afectată România dacă, mâine, britanicii vor decide să încheie socotelile cu UE?

„Este un fel de basm să se sugereze acum că ieșirea Marii Britanii din UE nu va avea un impact strategic asupra întregului continent”, este de părere dr. Jonathan Eyal, director internaţional al Institutului Regal de Studii Militare de la Londra, într-un interviu la RFI. Deci Brexitul, într-o formă sau alta, va afecta pe toată lumea. Ceea ce diferă este intensitatea impactului.

Poziţia 1: Liniște și pace

Dar România? Cât de puternic va fi resimţită unda de șoc? „Dacă iese, efectele nu vor fi foarte mari, România nu e membră a UE 100%, nu suntem integraţi economic, suntem la o convergenţă de 50%“, a comentat profesorul de economie Mircea Coşea.

Pe termen mediu, impactul va consta într-o reducere a PIB-ului cu circa 0,5 puncte procentuale, ceea ce nu este chiar foarte mult, deoarece expunerea investitorilor străini este redusă, arată un raport al Unicredit Bank. Așadar, o eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană nu va afecta foarte puternic România, însă pe termen scurt leul s-ar putea deprecia. Nu este exclus însă ca pe termen lung fondurile europene să fie afectate, ca şi situaţia celor 170.000 de conaţionali care locuiesc în Regatul Unit. Totuși, chiar și în această ultimă privinţă, nu românii ar fi cei mai afectaţi, deoarece reprezintă doar 1,1% din imigranţii din Marea Britanie, România fiind a 32-a ţară la numărul de imigranţi din Regatul Unit. Unii chiar întrevăd un aspect pozitiv și în această privinţă, precum Adrian Mitroi, profesor la Academia de Studii Economice, care spune că un Brexit ar fi chiar „favorabil” României, deoarece s-ar întoarce în ţară forţa de muncă calificată „în care noi am investit foarte mult şi care stă şi lucrează cu mult sub potenţial acolo“.

Cea mai mare temere este resimţită, totuși, la nivelul imigraţiei, fapt care îi determină pe militanţii pro-Brexit să dea asigurări că nu se vor schimba prea multe lucruri. „Nimeni din celelalte ţări ale UE nu va fi expulzat din Marea Britanie, și nici nu vor fi cetăţeni ai Regatului Unit care să fie obligaţi să părăsească alte ţări europene, în cazul în care Regatul Unit va părăsi UE. Orice afirmaţii contrare nu sunt decât sperietori. Marea Britanie va putea totuși să-și recâștige controlul asupra persoanelor admise în regat și puterea de a expulza infractorii condamnaţi, care provin din alte state membre ale Uniunii Europene”, se spune într-un email primit la RFI din partea campaniei Vote Leave.

Poziţia 2: Îngrijorări și derută

În ciuda acestor asigurări, unii nu par să fie chiar atât de optimiști. Cristina Irimie, directoarea unei agenţii de recrutare de forţă de muncă la Londra, a remarcat faptul că românii din regat „au emoţii și cred că văd o lume mult mai neagră dacă Marea Britanie decide să iasă din UE după acest referendum”. Cei care văd viitorul în culori sumbre au și argumente pe care le expun public. „Părerea mea este că se vor pierde foarte multe joburi în construcţii, estimez la 30% aceste pierderi, salariile vor scădea foarte mult, la fel și preţul locuinţelor”, spune Ciprian Prodan, care este proprietarul unei mici companii de construcţii. Cei mai negativiști par să fie muncitorii necalificaţi, care se gândesc că se vor impune vize și nu au certitudinea că se vor încadra în noile criterii pentru a fi acceptaţi.

Pe de altă parte, Brexitul ne-ar afecta direct prin canalele investiţiilor şi ale comerţului bilateral. „Implicaţiile unei ieșiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană mi se par negative pentru România”, spunea Jonathan Eyal. În opinia expertului britanic, vor trebui să fie renegociate structurile interne din UE, va trebui reîmpărţit și sistemul de votare și ponderea de voturi a diferitelor state, iar influenţa axei franco-germane ar crește consistent. Peste toate acestea, se va declanșa cu siguranţă  un proces antieuropean în alte state membre UE. Primele care vor fi afectate vor fi ţările care au aderat mai recent la Uniune, printre care și România.

Lucrurile nu se vor opri aici. „Efectul de domino va fi, din păcate, unul vizibil, foarte vizibil. Aceasta ar putea influenţa alte ţări membre UE, care-şi vor spune că şi ei ar trebui, poate, să organizeze un referendum”, afirma Margot Wallstrom, ministrul suedez al Afacerilor Externe. Mai concret, britanicii au toate șansele de a deschide o ușă care va putea duce spre un alt fel de Europă, una pe care încă avem dificultăţi să o anticipăm.

 

DISTRIBUIE: