Rusia, expertă în „propaganda neagră” din Europa

16

Bugetul alocat de Kremlin serviciilor de televiziune, radio și internet care se adresează publicului din străinătate a depășit 300 de milioane de euro pentru 2015. Aceasta înseamnă o sporire cu peste 100 de milioane a sumei alocate iniţial. Motivul este cât se poate de banal: încercarea de destabilizare a Europei.

Principalul beneficiar a fost Russia Today (RT). Creșterea semnificativă a finanţării este rezultatul deschiderii biroului RT la Londra și lansării serviciilor permanente în germană și franceză. În plus, a fost deschis un nou birou al agenţiei de știri Sputnik în capitala Scoţiei. Această agenţie a fost acuzată că promovează teorii conspiraţioniste.

Pentru unii, situaţia aceasta este îngrijorătoare, fiindcă este asociată cu ceea ce analiștii occidentali consideră a fi „operaţiuni negre”, ce funcţionează în paralel cu finanţarea unor „campanii de dezinformare” în scopul destabilizării Europei. Avertismentul noului comandant al forţelor NATO, generalul american Curtis Scaparrotti, ar trebui să îi determine pe liderii europeni să găsească antidotul potrivit. Liderul forţelor NATO a spus că Rusia a devenit „un adversar foarte serios”, drept pentru care, în opinia sa, singura soluţie ar fi ca Occidentul să își finanţeze propriile campanii de „operaţiuni negre” pentru a contracara Moscova „pe câmpul de luptă”.

„Observăm activităţile în cyber-spaţiu, vedem influenţa în Europa în termeni de finanţare a partidelor politice, o anumită dezinformare pentru a construi fapte pe teren care nu sunt de fapt adevărate”, a mai spus generalul Scaparrotti. Rusia ar fi avantajată în utilizarea cu succes a acestor practici prin simplul fapt că regimul politic le favorizează. În Occident, problema se pune în alţi termeni, ceea ce amplifică dificultăţile unei lupte cu aceleași arme, „deoarece credem în libertatea presei, credem în domnia legii și deci avem dificultăţi în contracararea acestui lucru, dar va trebui să o facem”, a mai spus comandantul NATO.

Nu este exclus ca în viitorul apropiat Parlamentul European să recunoască oficial că Federaţia Rusă desfășoară război informaţional împotriva Europei. Acest lucru este menţionat în proiectul de rezoluţie „Comunicaţiile strategice ale UE, contracarare a propagandei din partea unor terţe părţi”, pregătit spre adoptare de organul legislativ al UE. În acest document se menţionează că forul european „recunoaște că Rusia folosește în mod agresiv o gamă largă de instrumente și mijloace, în particular organizaţii speciale („Lumea Rusă”), canale de televiziune în mai multe limbi (Russia Today), agenţii de știri (RIA Novostia, Sputnik), asociaţii sociale și religioase (inclusiv Biserica Ortodoxă Rusă), social media și trolli care ameninţă valorile occidentale”.

DISTRIBUIE: