Faptul că trăim într-o lume complicată constituie o realitate care nici nu mai trebuie argumentată. Relaţiile politice internaţionale marcate de sinuozităţi împletite cu turbulenţe, suprapuse peste repetate crize interne, fac ca viitorul să fie tot mai imprevizibil. Aceste incertitudini suscită nelămuriri, unii jurnaliști investigând subiecte care transcend, poate, interesul imediat al publicului, dar care ne pot afecta, într-un fel sau altul, destinul.

„Există o alianţă strategică între Rusia şi Vatican?” E o întrebare pe care o pune RFI, citând ziarul conservator francez Le Figaro. De ce ar fi formulată această întrebare în condiţiile în care s-ar putea obiecta ușor împotriva unei teme care își are sorgintea mai degrabă în teoriile conspiraţiilor decât într-o abordare jurnalistică onestă?

La prima vedere, întrebarea este lipsită de miză, părând ruptă de contextul îndepărtat, dar și de cel imediat. În perioada comunistă, relaţiile liderilor catolici cu Kremlinul nu au fost deloc una de simpatie reciprocă. Nici după dezintegrarea colosului sovietic situaţia nu s-a ameliorat, din contră chiar, tensiunile s-au accentuat în contextul încercărilor de a readuce la suprafaţă bisericile catolice pe care comunismul avusese grijă să le arunce în izolare. Anul acesta s-au împlinit 25 de ani de la reconstituirea diecezelor catolice din Rusia.

Pod peste abis

Însă, din 2013, moment când Vladimir Putin a fost primit de papă, și mai mult, după întâlnirea istorică de la Havana dintre Francisc şi patriarhul Chiril, se pare că s-au așezat cărămizi solide pentru ridicarea unui pod al fraternităţii. Lucrurile nu se opresc doar la aceste vizite protocolare. Unele aspecte concrete au apropiat mult Vaticanul de Rusia, pe teme legate de morală sau de minorităţi. De exemplu, „la OSCE – Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa – cu sediul la Viena, cel mai bun amic al Rusiei nu e cel pe care-l credem, adică Belarus sau Azerbaidjan, ci Vaticanul”, scrie Le Figaro, aducând chiar dovezi pentru susţinerea acestei supoziţii. Este vorba de aceeași poziţie de refuz pe care Rusia și Vaticanul o au faţă de politica de liberalizare a anumitor tendinţe sexuale. „Acordând drepturi lesbienelor, persoanelor gay, bisexualilor şi transsexualilor, Occidentul a creat o psihoză în rândul ruşilor, dar şi la Vatican”, constată ziarul francez.

În această zonă interesele converg, fapt care a determinat Moscova să fie mult mai dispusă pentru o colaborare cu o instituţie religioasă pe care cândva o dezavua. Scopul ar fi mai mult decât evident: crearea unei „alianţe strategice” cu biserica catolică pentru a „apăra valorile creştine tradiţionale”. Nu ar fi și singurul punct în care interesele se intersectează. Și Vaticanul, şi Moscova au ca obiectiv apărarea creştinilor din Orient. Această chestiune de ordin politic îi oferă prilejul cotidianului francez să se întrebe de ce „nici anexarea Crimeei şi nici ingerinţa rusă din Ucraina nu au fost denunţate de papa Francisc”.

Explicaţia aproape că vine de la sine, iar unii specialiști nu ezită să arate cu degetul. „Ca putere energetică şi militară pe cale să-şi recucerească statulul mondial, tot mai întoarsă spre Est şi spre valorile ortodoxe, Rusia trebuie menajată”, afirmă un specialist al Vaticanului. Le Figaro merge chiar mai departe, intuind anumite interese strategice care trec dincolo de problema rusească. Refuzând să denunţe agresiunea rusă din Ucraina, Vaticanul şi-ar fi făcut „un aliat care-i permite să-şi extindă influenţa până în Japonia” spune un cercetător pe care ziarul francez îl citează. De asemenea, nu poate fi exclusă nicio posibilă intenţie de alianţă care vizează conturarea unui bloc solid catolico-ortodox care să reziste în faţa islamismului.

Fiecare cu strategia sa

Pe marginea acestor deducţii, s-ar putea concluziona că Vaticanul joacă abil, reușind performanţa de a a atrage Rusia într-o combinaţie al cărei câștigător principal poate fi deja anticipat. Apropierea de Vatican i-ar oferi Kremlinului un gen de garanţie morală, extrem de necesară după ce imaginea Rusiei s-a șifonat serios în contextul conflictului din Ucraina. Mai mult decât atât, legătura cu suveranul pontif îi permite mai uşor lui Putin, dar și lui Chiril, să aspire spre îndeplinirea ambiţiilor personale. Putin vrea să apară ca un fel de mediator al lumii, în timp ce patriarhul Chiril se află într-o luptă surdă cu Bartolomeu, patriarhul ecumenic de Constantinopol. Prin evenimentul de la Havana, Chiril a ţintit spre statutul de interlocutor privilegiat al papei în lumea ortodoxă și a reușit să se impună în faţa patriarhului ecumenic chiar în ajunul marelui conciliu panortodox din luna iunie. Partea și mai interesantă este că Putin și Chiril nu au obiective divergente precum ar obliga funcţiile și sfera preocupărilor lor. În realitate, fără Putin întâlnirea de la Havana nu ar fi avut loc și nici Chiril nu s-ar fi dus fără o agendă din partea președintelui. „Întâlnirea s-a produs pentru că guvernul de la Moscova avea nevoie de ea”, conchid jurnaliștii francezi.

Avea nevoie și Vaticanul? Nu poate fi exclusă această ipoteză, în condiţiile în care, totuși, instituţia papală este una cu multiple conexiuni politico-religioase. De aceea, nu este surprinzător ca oficiali ai Vaticanului să se insereze în zone fierbinţi, așa cum a făcut-o secretarul de stat al Vaticanului care s-a întâlnit cu soldaţi ai NATO la baza aeriană din Lituania, lansând un mesaj de pace în această regiune îngrijorată de politica expansionistă a Rusiei. Până la urmă, apropierea de Rusia (în cazul în care se poate vorbi de această variantă) nu poate fi tradusă ca o declaraţie de dragoste, ci mai degrabă ca o abordare cât se poate de pragmatică. Fiecare încearcă să joace cât mai bine cărţile pe care le are la dispoziţie, fiindcă, pe fond, Francisc şi Putin nu pot fi conciliaţi decât aparent. „Umanistul şi cinicul rămân la antipozi”, este concluzia tranșantă a cotidianului francez.

DISTRIBUIE: