Studiu: Evanghelicii văd în violenţele din Orientul Mijlociu un semn al sfârșitului

1840

Majoritatea evanghelicilor din Statele Unite se declară încredinţaţi că violenţele din Orientul Mijlociu reprezintă un semn al încheierii istoriei lumii și al revenirii lui Iisus Christos, relevă un studiu american.

Potrivit unei cercetări realizate de Center for Middle East Policy al Brookings Institute cu privire la atitudinea americanilor faţă de Orientul Mijlociu și Israel, 79% dintre evanghelici[i] spun că ei cred că „violenţele care au loc în Orientul Mijlociu sunt un semn al apropierii sfârșitului.”

Spre deosebire de aceștia, doar 43% dintre creștinii care au declarat că nu sunt evanghelici cred că terorismul din Orientul Mijlociu este un semn al Apocalipsei.

Studiul a mai relevat și faptul că 72% dintre creștini și 81% dintre evanghelici cred că Christos va reveni, însă nu știu când, în timp ce doar 5% dintre creștini și 12% dintre evanghelici cred că Christos va reveni în timpul vieţii lor.

În plus, 75% dintre evanghelicii și 55% dintre creștinii care spun că Christos va reveni, cred că „este nevoie să se întâmple anumite lucruri în Israel” înaintea revenirii lui Christos, iar 63% dintre evanghelici și 51% dintre ceilalţi creștini cred că „este esenţial ca Israelul din zilele noastre să cuprindă toate teritoriile care au fost promise Israelului biblic în Vechiul Testament, pentru ca a doua venire să aibă loc”.

Rezultatele sunt semnificative, deoarece la nivel doctrinar toate bisericile creștine, evanghelice sau nu, cred în revenirea lui Iisus Christos: „Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morţii, și a cărui împărăţie nu va avea sfârșit”[ii]. Dincolo de obiectivitatea sau validitatea acestor așteptări, studiul relevă interesul și atenţia pe care credincioșii de diferite confesiuni le acordă acestei doctrine fundamentale a revenirii lui Iisus Christos.

Studiul coordonat de cercetătorul Shibley Telhami a fost realizat online în perioada 4-10 noiembrie, pe un eșantion de 875 de adulţi și pe unul de 863 de evanghelici declaraţi, având o marjă de eroare de 3-4%.

Citiţi și „Studiu: credinţa în a doua venire încetinește acţiunile împotriva încălzirii globale


[i] Evanghelicii fac parte dintr-o mișcare mondială transdenominaţională din cadrul protestantismului, potrivit căreia esenţa Evangheliei constă în doctrina mântuirii prin har, prin credinţa în jertfa răscumpărătoare a lui Iisus Christos. Printre evanghelici se numără credincioșii adventiști, anabaptiști, anglicani, baptiști, calviniști, luterani, metodiști, penticostali etc.

[ii] Crezul ortodox și romano-catolic.

Niciun articol afișat