Atacul petrecut recent la Nisa îngroașă rândul exemplelor tot mai răspândite care sugerează o mutaţie în profilul teroristului islamist, de la „idealist” la „psihotic”.

Mohamed Lahouaiej Nouhlel nu era tipul credincios și educat, așa cum se profilau în trecut teroriștii islamiști, de la 11 septembrie 2001 încoace. Mohamed Lahouaiej Nouhlel era, în cuvintele vecinilor și familiei lui, un om tulburat, care trăia despărţit de soţie și înstrăinat de copii și care consuma alcool, lucru interzis de islam. „Pare că s-a radicalizat foarte repede”, aprecia ministrul francez de interne, Bernanrd Cazeneuve, atrăgând atenţia asupra nevoii ca autorităţile să acţioneze preventiv mult mai concentrat, identificând și eliminând focarele de influenţă ideologică, prin propagarea unei ideologii contra-extremiste în școli și moschei.

Însă Mohamed Lahouaiej Nouhlel pare să fi fost mai degrabă certat cu legea decât cu ideologia occidentală. În martie anul trecut fusese condamnat după ce, într-un acces de furie în trafic, a aruncat un palet de lemn înspre un șofer. Mai mult, sora atentatorului spunea că, înainte ca acesta să părăsească Tunisia în anul 2005, el frecventase cabinetele mai multor psihologi, timp de mai mulţi ani. Și Omar Mateen, atentatorul care a comis carnagiul de la clubul american Pulse, avea probleme psihice. Atentatorii de la Paris, fraţii Brahim și Salah Abdeslam, deţinuseră un bar care a fost închis după un raid în care poliţia a descoperit droguri. Iar atentatorii de la aeroportul din Bruxelles aveau pe cazier condamnări de 10 și de 5 ani de închisoare pentru furt calificat. Și, dacă se mai îndoia cineva de faptul că religia este doar o scuză pentru islamiști, va fi edificatoare surpriza de proporţii pe care au avut-o americanii la capturarea lui Osama Bin Laden. La confiscarea computerelor deţinute de extremiști, scrie New York Times, s-au descoperit grămezi de filme pornografice, corespondenţă în care islamiștii se plângeau că nu au suficiente fonduri și ceva fișiere despre cum să te ferești de atacurile coordonate prin drone.

Bun venit, psihoză!

„Statul Islamic este o organizaţie care atrage o varietate largă de adepţi, de la cei mai convinși, la cei mai aventuroși, ori cei mai instabili și psihotici”, puncta pentru Reuters Rik Coolsaet, expert în terorism afiliat Universităţii Ghent din Belgia.

Însă un recent studiu Europol arăta că 80% dintre recruţii grupării Stat Islamic au cazier și că aproximativ 20% dintre ei au fost diagnosticaţi cu o boală psihică. Studiul vorbește despre un transfer de accent în radicalizare, de pe componenta religioasă pe cea socială, mai ales în cazul recruţilor tineri. Presiunea anturajului și puterea exemplului sunt doi facturi de catalizare identificaţi de studiul amintit, la care se adaugă „perspectiva romantică de a face parte dintr-un eveniment important și incitant”. Autorii spun că „atentatorii sinucigași se văd mai degrabă în postura de eroi decât în aceea de martiri religioși”.

Analiștii John Mueller și Mark Stewart atrăgeau atenţia, încă din 2012, asupra faptului că mass-media ar perpetua un portret nerealist al teroristului islamic, îngroșând trăsăturile care vizau capacitatea acestuia de autocontrol și abilităţile tehnice, totul cu preţul uriaș al investiţiilor financiare internaţionale masive, dar și cu preţul anxietăţii internaţionale și al internalizării alarmismului.

Într-un articol pe care cei doi l-au publicat în jurnalul International Security, la Oxford, Mueller și Stewart spuneau că mulţi așa-numiţi experţi în securitate exagerează îngrozitor capacităţile și pericolele pe care le ridică teroristul asimilat unui „adversar universal”. Și, comentând pe baza analizei celor 50 de cazuri de terorism dejucate în SUA după atacul de la 11 septembrie, subliniază cât de departe este portretul real al acestor atentatori de portretul teroristului așa cum apare el în media.

Studiul o citează pe analista Shikha Dalmia, care sintetizează că un potenţial terorist ar trebui să fie „suficient de radicalizat ca să moară pentru cauza lor; suficient de occidentalizat ca să se poată desfășura în societate fără să atragă suspiciuni; suficient de ingenios cât să știe să exploateze zonele neacoperite ale aparatului de securitate; suficient de meticulos ca să gestioneze miriada de detalii logistice, fiecare fiind vital pentru operaţiune; suficient de autosuficient încât să facă toate aceste pregătiri fără să implice outsideri care ar putea trăda; suficient de disciplinat cât să păstreze secretul și, mai presus de toate, suficient de tare din punct de vedere psihologic pentru a putea funcţiona la un nivel înalt fără să clacheze în faţa iminenţei propriei morţi”. Și, notează autorii, cei mai mulţi teroriști sunt extrem de departe de aceste caracteristici.

În „Portretul teroristului idiot”, specialistul în probleme de securitate Bruce Schneier oferă o abundenţă de exemple, pornind de la ucigașul lui JF Kennedy, de teroriști care, în ciuda impactului pe care îl pot avea asupra societăţii, sunt de fapt „dușmani incompetenţi”. Analistul îi descrie pe teroriști, cu câteva excepţii, folosind cuvinte precum:„ineficient”, „neinteligent”, „idiot”, „ignorant”, „nerealist”, „iraţional” și chiar „cretin”. Puţinele excepţii de la ceea ce Schneier constituie într-o regulă invită însă la scepticism, spune autorul. „Să fim sceptici atunci când citim despre niște minţi criminale geniale puse în slujba terorii, determinate să ucidă mii de oameni și să facă un rău incalculabil.” Pe de altă parte, Schneier recunoaște că „terorismul este o ameninţare reală. Și, în timp ce sunt cu totul în favoarea perpetuării incompetenţei teroriștilor, știu că unii se vor dovedi mai capabili. Avem nevoie de securitate reală, care nu necesită să ghicim tactica sau ţinta următoare. De servicii secrete și investigaţii – fix de lucrurile care au dejucat până acum atâtea atentate potenţiale – și de un răspuns de urgenţă.” Schneier opune acestor necesităţi acel „război împotriva terorismului” care este „mai mult politică decât raţiune” și care cere ca populaţiile să cedeze libertăţi, printr-o renunţare inutilă, de fapt.

DISTRIBUIE: