Cel puţin două întrebări persistă în spaţiul public și în conștiinţa colectivă după masacrul din Paris. Mulţi se întreabă cum a fost posibil ca niște fiinţe care se pretind umane să recurgă la un gest atât de abominabil. La fel de spinoasă este și întrebarea asociată eșecului înregistrat de forţele de securitate franceze. Cum a fost posibil un atac de o asemenea anvergură într-un oraș care a mai trăit o experienţă similară? Ambele dileme ar putea să își afle rezolvarea în aceleași răspunsuri.

Fiecare informaţie care apare referitoare la identificarea reţelei responsabile de organizarea atentatului nu face decât să amplifice nedumeririle. „Ne aflăm într-o situaţie în care serviciile sunt depăşite. Ele se aşteaptă să se întâmple ceva, însă nu ştiu unde şi trebuie să înţelegeţi stresul la care sunt supuse”, a afirmat Nathalie Goulet, şefa unei anchete a senatului francez privind reţelele islamiste.

Reţeaua erorilor

Cum s-a ajuns în această situaţie? Evident, nu pot fi excluse erorile. Serviciile secrete franceze sunt tot mai intens ţinta acuzaţiilor. Cei mai mulţi dintre atentatori erau cunoscuţi și monitorizaţi. Unuia i s-a întocmit cu ani în urmă un dosar, dar a plecat liniștit în Siria. La fel de liniștit s-a întors în Europa. Eşecul este cu atât mai dramatic cu cât autorităţile de la Paris au primit în urmă cu două săptămâni avertismente cu privire la intensificarea comunicaţiilor între grupurile jihadiste din Orientul Mijlociu și posibili activiști din Franţa.

Cu toate acestea, François Heisbourg, un fost membru al unei comisii prezidenţiale franceze în domeniul securităţii, a declarat că problema nu a constat atât de mult în lipsa unor informaţii vitale, ci, mai ales, în incapacitatea de a le procesa. „Este mai puţin un eșec al schimbului de informaţii”, cât lipsa instrumentelor de prelucrare a tuturor datelor. Mai mult, autorităţile nu par nici acum să fi înţeles exact ce s-a întâmplat. Prim-ministrul francez, Manuel Valls, a recunoscut că numărul persoanelor implicate în atentate nu este deocamdată cunoscut. „Nu avem încă întreaga realitate, întreaga viziune asupra realităţii și, în mod concret, numărul de persoane implicate în atentatele de vineri seara.”

Luate împreună, toate aceste elemente nu fac decât să amplifice enigma și suita de sincope a francezilor. Un specialist în antiterorism retras din activitate din cadrul DGSE a declarat, sub protecţia anonimatului, că există trei posibile explicaţii. „Fie nimeni n-a văzut nimic – iar aceasta este cea mai mare îngrijorare; fie am văzut lucruri pe care nu le-am înţeles – ceea ce este, de asemenea, o problemă; fie am văzut lucruri şi, cu toate acestea, ei au putut să comită atacul”, a declarat el.

Totuși atacul nu a căzut din senin și nici pe neașteptate. Mai mult, șeful CIA avertizează că Statul Islamic ar putea avea pregătit încă un atac. „În mod clar nu aş considera atacul de la Paris un eveniment singular”, a spus el. Pentru serviciile americane, atacul nu a venit ca o surpriză. Se știa că organizaţia teroristă plănuia să lovească undeva în afara Orientului Mijlociu. Îngrijorător este faptul că și francezii se așteptau la aceasta. Însă și mai îngrijorător este că situaţii de genul acesta indică „cât de greu este să opreşti asemenea atacuri, chiar şi atunci când atacatorii au dosare penale pentru terorism. Este imposibil să presupunem câţi alţi extremişti se ascund în umbră”, conchidea The Telegraph după atentatul de la Charlie Hebdo. Asta ar însemna că, până la urmă, nimeni nu este vinovat. Există totuși anumite aspecte care permit o înţelegere de ansamblu a dramei prin care au trecut francezii.

Cheile de decriptare ale eșecului

Activitatea teroristă nu este de dată recentă. De ce abia acum se întrezărește mai multă determinare din partea francezilor pentru a rezolva această chestiune spinoasă? „Francezii s-au dovedit foarte reticenţi la tot ce are de-a face cu schimbul de informaţii”, a explicat într-un ziar israelian unul dintre cei mai importanţi experţi israelieni în sfera serviciilor secrete, citând surse din serviciile de informaţii occidentale. Pentru schimbarea condiţiilor de joc, se impune o schimbare de optică, „ceea ce presupune o diminuare a egoului naţional”.

Pe acest fond, al unui naţionalism perdant, s-a mai inserat un aspect, care nu mai ţine doar de atitudinea francezilor, ci de construcţia generală a societăţii occidentale, una care a „tolerat prea multă vreme fanteziile pline de violenţă ale predicatorilor urii şi pe ei înşişi. Această toleranţă culturală a fost o greşeală”, spune Barbara Wesel, pentru Deutsche Welle. Această toleranţă este strâns legată de un anumit tip de viziune asupra lumii, una profund seculară și liberală. Holland a invocat republica și statul secular ca pe un fel de elemente sacre. Însă la fel de bine ele pot fi și generatoare de probleme, fiind creaţia unei anumite perspective despre lume și mersul ei.

Secretul eșecului

John Stonestreet, speaker la The Point, o emisiune zilnică de radio, susţine că eșecul prevenirii atentatelor vine pe fondul lipsei de înţelegere a problemei răului. Liberalismul secular nu poate înţelege natura răului absolut, de aici derivând și soluţii utopice pentru tratarea lui. Stonestreet chiar menţionează câteva dintre tehniciile clasice utilizate pentru îmblânzirea răului, printre acestea fiind instrumentele corecte, limbajul corect politic sau politici publice adecvate.

Luând în calcul aceste elemente, s-ar putea concluziona că eșecul prevenirii atacurilor teroriste nu se limitează doar la situaţia de acum câteva zile. Europa a încetat să mai înţeleagă corect amploarea răului din momentul în care a renunţat la viziunea creștină asupra lumii. În acord cu aceasta din urmă, răul nu este conjunctural, ci sistemic, iar el nu poate fi distrus doar cu ochii îndreptaţi spre alţii.

Ar fi aceeași greșeală care s-a comis în evaluarea atrocităţilor comise de către câţiva naziști, consideraţi dezaxaţi. Nimic mai fals. Crimele în masă au fost opera unor oameni cât se poate de normali, creduli într-o ideologie care a reușit să exploateze la maximum înclinaţia omului spre rău. Comuniștii nu au părut cu nimic mai umani. Nici francezii, la rândul lor, nu au arătat mai multă îngăduinţă în timpul politicii lor coloniale. Într-o analiză Foreign Policy chiar li se sugerează francezilor să își aducă aminte de intruziunea colonială, lipsită de respect, dar și plină de rasism și brutalitate care a caracterizat relaţia dintre Franţa și lumea musulmană cu mulţi ani în urmă (și nu este vorba doar de Franţa). Jurnaliștii americani consideră că din acest punct ar trebui să înceapă orice analiză cu privire la situaţia actuală.

În concluzie, pusă într-un context „favorabil”, natura umană este capabilă de cele mai oribile manifestări. Istoria a fost martoră de prea multe ori ca această realitate să mai poată fi negată. Acum s-au schimbat doar actorii și nu este vorba doar de radicalismul islamic. Terorismul este susţinut de oameni care îşi dispreţuiesc viaţa proprie în baza unei ideologii pe care lumea civilizată nu o poate înţelege. Ca să previi nu este suficient să fii cu un pas înaintea adversarului. Trebuie ca tu însuţi să refuzi să fii infectat de virusul pe care încerci să îl distrugi la alţii.

DISTRIBUIE: