Am locuit în Franţa aproape 20 de ani împreună cu familia. De-a lungul acestor ani, ne-am mutat de patru ori și am vizitat multe orașe și multe locuri. Nu am reușit să merg la Nisa decât o singură dată, pentru o noapte, cea de pe 14 iulie 2016.

Avionul nostru dinspre București a aterizat, la orele 20:00, pe aeroportul din Nisa și am mers la hotel, unde urma să petrecem noaptea eu, soţul meu și sora mea. Părinţii și celelalte două surori, care încă locuiesc în Franţa, veneau în același timp cu mașina dinspre centrul Franţei spre Nisa, urmând să ne ia dimineaţa devreme pentru a merge câteva zile în Corsica, într-o scurtă vacanţă împreună.

Toţi trei am decis să ieșim să mâncăm ceva și apoi să mergem să ne culcăm, știind că a doua zi urma să ne trezim foarte devreme. Cu toate că nu mai fuseserăm la Nisa și era și sărbătoare naţională în Franţa, ne-am gândit că vom avea ceva timp să ne plimbăm la întoarcerea din Corsica. Ne-am culcat deci.

Am fost însă treziţi la scurt timp după miezul nopţii de telefonul meu, care suna întruna. Erau părinţii și surorile. Fiind pe drum, au auzit știrile la radio despre un atentat la Nisa: un șofer de camion, intrase în mulţimea adunată pentru artificii și concerte. Se anunţau 10 morţi la momentul acela. I-am liniștit, le-am zis că nu am ieșit în seara aceea și că îi așteptăm. M-am așezat la loc în pat, sperând să nu fie mai grav și am adormit. Trezirea de la ora 5 a fost una tristă…

Pe drum, în mașină împreună cu familia, am petrecut următoarele ore ascultând știrile. Bilanţul indica deja 84 morţi și zeci de răniţi, dintre care 52 în stare foarte gravă. Șoferul camionului condusese pe o distanţă de 2 km, cu o viteză de 90 km/oră, lovind pe oricine era în drumul lui, bărbat, femeie sau copil. Într-un final, șoferul a fost împușcat de către forţele de ordine, care au ciuruit cu gloanţe geamul camionului pentru a-l opri. Ne-am rugat toţi, împreună, pentru familiile victimelor, am vorbit despre tragedie, gândindu-ne cât de oribile și aducătoare de tristeţe sunt aceste evenimente și cum vieţi sunt distruse într-o clipă, din nebunia și răutatea altor persoane. Toată zona aceea era blocată, am ocolit pentru a ajunge la bac și, odată ajunși acolo, am trecut prin controale minuţioase de identitate și ale bagajelor. Măsuri de securitate aspre fuseseră deja puse în acţiune.

Din inerţie, am dat pe Facebook „Check safe” pentru a anunţa prietenii că suntem bine, însă mai târziu am șters notificarea, realizând că puţină lume știa că eram la Nisa în momentul acela. În plus, nu voiam să atrag atenţia asupra mea – nu fusesem la locul atentatului, nu văzusem nimic, nu eram în pericol.

Cu fiecare atentat

Nisa, Paris, Bruxelles, Istanbul, Bagdad, ș.a.m.d., în ultimul an, parcă lumea noastră s-a schimbat complet. Întreaga Franţă este speriată; Europa este îngrijorată; toţi prietenii mei francezi postează pe reţelele de socializare numai poze și statusuri legate de evenimentele recente, acestea fiind mereu în gândurile lor, devenind din păcate o parte din cotidian. Viaţa s-a schimbat, siguranţa a dispărut, oamenii s-au divizat, făcând loc la discriminare și rasism, frică și nesiguranţă pentru viitor. Franţa este într-o stare continuă de urgenţă. Există totuși oameni care îndeamnă la pace, care îi încurajează pe ceilalţi să nu confunde religia cu extremiștii și să facă faţă terorii cu dragoste. Este într-adevăr tendinţa naturală a oamenilor de a fi uniţi și solidari în astfel de situaţii. Dar cu fiecare atentat, numărul acestor oameni scade.

De ce noi? De ce s-a nimerit să fim noi fix atunci în hotel, să fi decis să nu ieșim în seara aceea? De ce alţii să fie victimele nevinovate? Nu știu. Probabil că nu o să știu niciodată cât timp voi trăi pe-acest pământ. De aceea am decis, de mai mult timp deja, că uneori, pentru anumite lucruri, să nu încerc să înţeleg prin logica mea omenească. Nu știu de ce mor oameni inocenţi sau de ce alţii își doresc să facă rău unor oameni; nu știu de ce eu pot scrie despre niște evenimente în care alţii au murit. Dar am ales să am încredere în Dumnezeu că într-o zi poate voi înţelege aceste lucruri când El mi le va explica. Am ales să cred că răul va dispărea într-o zi din această lume, iar Iisus „va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi” (Apocalipsa 21:4).

Pentru moment, nu pot face nimic. Stau și mă rog pentru toţi cei care au pierdut pe cineva drag, pentru ţara în care am crescut și pe care o iubesc, dar și pentru evenimentele care în fiecare zi ne amintesc de existenţa păcatului pe pământ.

Din punct de vedere omenesc, fiecare ţară afectată de atentate își dorește întărirea legilor și a controalelor și luptă împotrivă terorismului. Dar în timp ce lumea se prăbușește moral și spiritual, noi trebuie să ne punem credinţa în valori adevărate și neschimbate, date de mult timp de către un Dumnezeu plin de iubire. Aștept cu nerăbdare să înţeleg. Dar până atunci am ales să cred. Să cred într-un viitor promis de mult timp de către Dumnezeu, un viitor veșnic și plin de pace.

DISTRIBUIE: