„O credinţă puternică şi pasională, până la punctul în care alterează capacitatea individului de a lua decizii conștiente în chestiuni de bun-simţ” va fi clasificată drept boală psihică. Așa sună anunţul extrem de controversat care poate fi citit pe un site american și atribuit Asociaţiei Americane de Psihologie (APA).

În urma unui studiu desfășurat pe 5 ani, specialiștii ar fi ajuns la concluzia că persoanele religioase adeseori suferă de anxietate, tulburări emoţionale, paranoia şi halucinaţii. Studiul pretinde că aceia care Îl percep pe Dumnezeu ca fiind predispus spre control și pedeapsă au o stare de sănătate mai precară.

În sprijinul acestei concluzii intervine o anume dr. Lillian Andrews, profesor de psihologie, care susţine că „în fiecare an mii de oameni mor pentru că refuză să fie trataţi, din motive religioase. Chiar atunci când li se spune că vor muri fără acel tratament, ei resping ideea şi cred că Dumnezeul lor îi va salva. Acele vieţi ar putea fi salvate dacă oamenii respectivi ar fi declaraţi inapţi să decidă pentru ei.” În acest sens, a făcut referiri la martorii lui Iehova, care nu acceptă transfuzii de sânge, chiar dacă asta le-ar salva viaţa. „Ar prefera să moară decât să primească sângele altcuiva.” Martorii nu au fost singurii nominalizaţi. La rând au venit cei care cred că „au puterea de vindecare în mâinile lor”, psihologul insistând asupra celor care „cred că pot comunica cu Dumnezeu, folosind un limbaj propriu, care este de neînţeles pentru altcineva (cunoscut sub numele de vorbire în limbi). Toate acestea sunt semne ale unor probleme mintale și ale unei pierderi de contact cu realitatea.” Apoi, în loc de concluzie, psihologul citat apreciază faptul că „timpul pentru clasificarea acestor convingeri arhaice ca fiind tulburări mintale a fost așteptat de mult timp. Acesta este primul pas din mulţi alţii care urmează și care duc într-o direcţie pozitivă.”

Ce este în spatele poveștii?

Nimic. Site-ul respectiv este specializat în producţii satirice, însă mulţi dintre cei care au accesat articolul l-au luat ca o știre veridică, distribuindu-l mai departe. Chiar și trusturi de presă din România au preluat și tradus informaţia. De ce oare a suscitat atâta interes, până într-acolo încât nici nu a mai fost verificată informaţia? Miza este evidentă. Unii o puteau folosi ca un argument în favoarea răului absolut provocat de religie. Oponenţii însă o puteau utiliza pentru a demonstra cât de intense sunt atacurile împotriva religiei, în special cea creștină.

Chiar și în aceste condiţii, subiectul merită o analiză. Aceasta au încercat să facă și redactorii Salon (după ce au conștientizat natura satirică a articolului), spunând că „nu este totul pierdut! Dacă povestea APA a fost o farsă, pericolul există, chiar și parodiat”. Redactorii acestei platforme online și-au exprimat deschis regretul că știrea este doar un fiasco. În opinia lor, ar fi fost prea frumos să fie adevărat. Apoi încep să enumere o serie de derapaje religioase pe care le consideră la limita sănătăţii psihice. Menţionează în acest sens abuzurile asupra copiilor, discriminarea femeilor, obedienţa excesivă, naivitatea extremă, chiar și violenţa motivată religios. Unele dintre ele pot fi perceptibile cu ochiul liber, altele sunt mult mai subtile.

Analizând situaţia la rece, putem da totuși Cezarului ce este al Cezarului. Este dificil de negat sau de ignorat acele cazuri în care s-a creat sentimentul că religia mai mult dăunează decât ajută. Iar aici nu este vorba doar despre extremismul islamic, care adeseori este adus în discuţie atunci când se argumentează caracterul nefast al religiei. Chiar și în formă satirică, materialul respectiv semnalează ideea unui comportament inadecvat care nu este generat spontan, ci cultivat, alimentat de convingerile religioase. Unele situaţii de acest gen au fost chiar și subiect de film (cazul Tanacu), altele au ţinut capul de afiș al presei mondene. Este situaţia actorului Val Kilmer, care a refuzat tratamentul medical din cauza credinţei sale (este membru al Christian Science), pe motiv că bolile sunt de fapt nişte iluzii ce pot fi corectate prin rugăciune. Pot fi trecuţi pe aceeași listă a „nefericiţilor” și cei doi români din Canada acuzaţi că şi-au ucis copilul după ce au refuzat tratamentul pentru diabet (tot din motive religioase). Iar dacă îi includem și pe cei care au refuzat cardul de sănătate din cauza unei presupuse afaceri demonice, se conturează un tablou destul de variat, dar sumbru, cu elemente care confirmă supoziţiile satirice ale autorilor articolului. Dacă religia pune viaţa cuiva în pericol, nu ar fi justificată intervenţia specialiștilor fără acordul pacientului?

Totuși…

În spatele poveștii există un suport real. Chiar dacă membrii APA nu au afirmat ceea ce se pretinde în informaţia furnizată, aceasta nu înseamnă că subiectul respectiv nu este discutat, analizat și chiar comunicat public. O face, de pildă, Kathleen Taylor, cercetător neurolog la Oxford, care a propus tratarea fundamentalismului religios ca „o tulburare mintală”. Întrebată cu privire la viitorul neuroștiinţei, a spus că una dintre surprizele ce pot să apară este „să îi percepem pe oamenii cu anumite convingeri religioase ca persoane care pot fi tratate”.

Cu alte cuvinte, subiectul este fierbinte, nefiind exclus ca într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat ceea ce unii au parodiat să devină o realitate. Deocamdată știm că există psihologi care susţin că extremismul religios este provocat de labilitatea psihică. Însă care sunt criteriile în baza cărora se pot evalua extremismul sau fundamentalismul? Pot exista aspecte care nu sunt în acord cu percepţiile obișnuite ale societăţii de astăzi și care riscă să fie cuantificate ca deviere comportamentală. În aceste condiţii, solicitarea și așteptarea unei vindecări divine pot fi clasificate ca tulburare mintală? Mergând pe logica expusă, majoritatea personajelor biblice ar trebui atunci să poarte aceeași etichetă reprobabilă care face trimitere la sănătatea psihică.

Pe fond, problema celor care contestă un anumit tip de comportament religios este că nu reușesc să se desprindă de o percepţie secularizată asupra fenomenului. Asta o demonstrează, de fapt, și cei care au satirizat o chestiune cât se poate de sensibilă. În viziunea lor, apelarea la miracol pune persoana respectivă în situaţia de a fi pasibilă de tratament pentru boală psihică. Nu este exclus ca unii să aibă nevoie. Însă, ca în multe alte domenii, generalizarea complică mai mult situaţia decât să o simplifice.

DISTRIBUIE: