Au trecut deja 15 ani de când au căzut Turnurile Gemene. Pentru mulţi americani, dar și pentru alţi cetăţeni ai lumii globalizate care au prins trasmisiunile TV live ale incidentului, senzaţia este că timpul a zburat, dar amintirile au rămas de parcă s-ar fi petrecut ieri. Iar când timpul zboară, dar tu rămâi prins într-un moment îndepărtat, nu e ușor să îţi dai seama cum s-a schimbat lumea de pe lângă tine când nu te uitai.

Și România a văzut căderea Turnurilor Gemene. Pe 11 septembrie 2001, televiziunile și-au întrerupt brusc programele de după-amiază și au intrat, poate pentru prima dată, în breaking-news adevărat. Nimeni nu știa foarte multe lucruri despre terorism, sursele de informaţii erau mult mai puţine decât sunt acum și jurnaliștii de televiziune au trecut printr-o „probă de foc”, aducând în casele noastre cele mai șocante vești ale începutului de mileniu doi. Publicaţia Adevărul a refăcut filmul zilei de 11 septembrie 2001 cu ajutorul jurnaliştilor de televiziune care au intrat atunci în breaking-news. Încă și acum persistă senzaţia de ireal la vederea acelor imagini.

Și mai este ceva care persistă la 15 ani de la atentate: o panică publică, ce a dus la transformarea în normal a atitudinilor islamofobe. Umflată artificial de retorica plină de ură a unor politicieni precum Donald Trump, islamofobia este mai întâlnită în prezent în America decât acum 15 ani. Într-o analiză cu date de la FBI, Washington Post arăta că rata infracţiunilor motivate de islamofobie era de cinci ori mai mare în 2015 decât înainte de atentate, deși pericolul terorist în America a scăzut. În 2015 au fost înregistrate cele mai multe incidente împotriva musulmanilor, odată cu atacul terorist de la Charlie Hebdo și cu propunerile lui Donald Trump de a le interzice musulmanilor să intre în ţară, scrie mic.com. O parte din presă ţine isonul unor astfel de atitudini, propagând valul antiislam în spaţii și momente în care nu ar avea ce să caute. New York Post scrie că este vitală comemorarea evenimentului nu doar pentru a onora cele 3.000 de vieţi pierdute, „ci pentru a nu uita niciodată de inamicul islamist, care este la fel de periculos și la fel de plin de ură și azi”. Publicaţia amintește de atentatele din Nisa, Paris, Bruxelles pentru a le transmite americanilor că nu sunt în siguranţă nici acum, la 15 ani distanţă, deși cei vinovaţi pentru 11 septembrie au plătit. Stat Islamic, grupări care au legături cu al-Qaeda și „lupii singuratici”, toate acestea ar trebui să îi ţină pe americani, și chiar întreaga lume civilizată, într-un climat de panică. Și asta, doar pentru că Obama nu are „voinţă” să trimită trupe la sol în Siria. Acest tip de gândire ar „ţine arestată” o lume întreagă atâta timp cât ar mai exista și un singur terorist.

De cealaltă parte, presa din colţul lui Clinton se folosește de evenimentul comemorativ pentru a face campanie. Washington Post publică un articol despre impresiile candidatei la Casa Albă din timpul ei ca senatoare a statului New York, prezentă la faţa locului după atentate. Este un moment propice pentru a le aduce aminte americanilor, nu se mai știe pentru a câta oară în această campanie, cum Hillary a insistat personal pe lângă președintele Bush pentru a obţine fonduri de ajutorare de 20 de miliarde de dolari pentru NY în acele zile, după care a militat pentru a obţine mai multe drepturi pentru echipele de intervenţie care au avut de suferit din cauza condiţiilor de la faţa locului. Ceea ce este perfect adevărat și de admirat. Și doar atât. Din toată suferinţa umană, din tot altruismul și curajul și compasiunea care au marcat acele zile, a mai rămas politica ce seamănă disensiune, care atrage atenţia spre sine, care este într-o căutare perpetuă de vinovaţi și inamici publici, incapabilă să ofere publicului o alternativă.

Trecând prin atentatele din ultimii doi ani, ne dăm bine seama că 9/11 nu a fost un incident izolat. La 15 ani distanţă, pericolul încă există, dar mult mai prezent în Europa și pe continentul african decât în Statele Unite. „Încă avem tendinţa de a simplifica ceva ce este de fapt un fenomen extrem de complex, în special legiuitorii. Oamenii vor să vadă terorismul printr-o singură prismă. Realitatea confuză este prea dificilă pentru a-i face faţă”, explică Martha Crenshaw, cercetătoare implicată în strângerea unei baze de date globale despre terorism, de la Universitatea din Maryland. „Terorismul este de fapt rar, exceptând unele zone concentrate cum este Irakul acum sau cum a fost Irlanda de Nord în trecut. Și, de asemenea, nu sunt atât de mulţi teroriști sau jihadiști”, mai spune ea. Cu toate acestea, tocmai în SUA bate un puternic curent izolaţionist. Dacă Donald Trump va ieși președinte, o posibilitate pe care Hillary Clinton încă nu reușește să o treacă pe linie moartă, acesta va impune o agendă care presupune retragerea în interior, disocierea treptată de alianţe și aliaţi, în Europa și Asia, renunţarea sau reformularea radicală a unor acorduri comerciale, asta conform spuselor sale de până acum.

Cine ar fi putut prevedea că atentatele din 11 septembrie ar determina Statele Unite să se retragă semnificativ de pe scena internaţională? Desigur, acesta este doar unul din cel puţin două scenarii posibile și este unul determinat de mai mulţi factori, însă evocarea ameninţării teroriste, din ce în ce mai dificil de combătut, stă la bază. Oamenii care salută acest scenariu, într-un climat de nesiguranţă de diverse tipuri, uită că lumea construită după al Doilea Război Mondial cu America la cârmă, în ciuda problemelor pe care le are, „este probabil cea mai bună pe care a cunoscut-o planeta vreodată”, apreciază Alexandru Lăzărescu. Tot acești oameni par să uite că „natura are oroare de vid” și că spaţiul lăsat gol de americani va fi umplut imediat de „noua specie de autocraţi, violenţi și lipsiţi de scrupule, care pare să prolifereze pe glob, de la Erdoğan la Duterte, în Filipine, sau de către puteri autocratice revizioniste, precum Rusia sau China, care își vor putea impune voinţa, fără opoziţie, în regiuni extinse din Europa, Orientul Mijlociu sau Asia”, mai spune Lăzărescu. Este un scenariu pe cât de nenecesar, pe atât de probabil.