Risc crescut de noi atentate. Sfaturi pentru cetăţeni

1629

Ameninţări cu bomba în avioane, zboruri deturnate, percheziţii în cartiere rezidenţiale... toată Europa calcă pe vârfuri din cauza ameninţărilor teroriste. După atentatele din Paris, gruparea teroristă Stat Islamic le-a transmis tuturor că acesta este doar începutul.

„Nu putem exclude nimic. Cu toate precauţiile care se impun, vă spun că există riscul unor arme chimice sau bacteriologice”, a declarat premierul Franţei, Manuel Valls, în această dimineaţă, în faţa Parlamentului francez, militând pentru prelungirea stării de urgenţă deja în vigoare în Franţa. Pompieri, poliţiști și echipe de salvare franceze s-au antrenat pentru un eventual atac chimic în orașul Lens, care ar trebui să fie gazda unor importante meciuri de fotbal din 2016. Nu se știe încă dacă acest lucru va rămâne în picioare.

Conform RFI, pe 15 noiembrie, autorităţile au publicat în Monitorul oficial o autorizaţie pentru fabricarea și utilizarea în masă a sulfatului de atropină, care este un antidot  folosit în combaterea intoxicaţilor, în special a celor pe bază de neurotoxice, chimicale care se regăsesc în compoziţia unor gaze mortale precum sarinul sau VX-ul. Conform Ministerului Sănătăţii, riscul unor atacuri chimice exista dinaintea atentatelor de vineri, dar acum acesta este și mai palpabil, lucru care „presupune măsuri de urgenţă”.

De asemenea, și șeful Europol, organizaţie care coordonează forţele de poliţie din ţările membre UE, a declarat că Franţa este în continuare expusă unui risc major de atentate teroriste. Menţionând și alte atacuri înregistrate, inclusiv doborârea aeronavei civile rusești deasupra Egiptului, oficialul a avertizat că „avem de-a face cu o organizaţie teroristă internaţională foarte serioasă, bine echipată și determinată, care este acum activă pe străzile Europei. Aceasta reprezintă cea mai serioasă ameninţare teroristă cu care a avut de-a face Europa în ultimii 10 ani”, citează Reuters. De fapt. De fapt, șefi de securitate din mai multe ţări europene declaraseră deja, încă de la atacul de la Charlie Hebdo, că în situaţia de faţă nu mai pot garanta faptul că un plan terorist va scăpa de vigilenţa lor și va fi dus la capăt.

În acest caz, unii sunt pentru o abordare proactivă. Autorităţile britanice au publicat un ghid oficial care le oferă cetăţenilor sfaturi despre ce anume să facă dacă sunt prinși într-un atac „rapid”, cu „arme de foc”. Dacă mulţi dintre cei care au scăpat din asemenea situaţii spun că s-au întins pe jos și s-au prefăcut că sunt morţi, autorităţile nu recomandă această manevră. „Lasă lucrurile pe care le aveai cu tine”, „insistă ca alţii să plece cu tine”, „fugi”, „scapă dacă poţi” sunt câteva dintre indicaţii. Dacă ușile sau căile de scăpare sunt închise, cel mai bun lucru ar fi să ne ascundem după un zid gros, eventual de cărămidă. Autorităţile amintesc,  în același timp, că gloanţele pot trece prin sticlă, metal, lemn și chiar cărămidă. După găsirea unui ascunziș, ar trebui să încercăm să ne „baricadăm”, înainte de a suna la poliţie. Și, chiar mai înainte de a face asta, telefoanele trebuie date pe modul „silenţios”.

DISTRIBUIE: