„Mi-e frică să ies din casă”, este mărturia unei românce stabilite în Franţa. Imperiul fricii s-a strecurat neinvitat pe străzile Parisului. Întunericul s-a așezat nemilos peste „orașul luminilor”. Ce rămâne în urma lui? Răspunsul ar putea fi banal, dacă nu ar avea implicaţii majore.

Frica este naturală, firească. Cât de profund s-a instalat în fibra francezilor o indică reacţia de la locul carnagiului, atunci când, o zi mai târziu, într-un moment de reculegere în Place de la République, cetăţenii prezenţi au fugit la un zgomot suspect, confundat cu un foc de armă (vezi video). Oamenii panicaţi s-au refugiat în restaurantele din apropiere. Cu puţin timp înainte scandau „Nu ne este frică!” Dar curajul s-a disipat în momentul în care cineva a strigat: „Se trage! Fugiţi!” Alarma a fost falsă, însă reacţia din stradă spune destul de multe despre atmosfera din orașul de pe Sena.

În alt context, astfel de reacţii ar putea fi hilare. Nu însă și acum, când teroarea încă domnește pe străzile unui oraș care se credea bine securizat. Eșecul forţelor de securitate de a preveni un atentat organizat are darul de a mări cota de nesiguranţă, implicit de a alimenta o teamă care riscă să devină cronică. Vulnerabilizarea a dus deja la discuţii aprinse dacă mai este oportună disputarea în Franţa a campionatului european de fotbal. Manuel Valls, premierul Franţei, a declarat că „terorismul poate lovi; chiar dacă am reuşit să dejucăm numeroase atentate, poate lovi din nou. Da, zilele acestea, zilele următoare.”

În plus, știrea că încă unul dintre atentatori (vezi foto) este încă în stare de libertate împiedică cetăţenii Parisului să revină la normalitatea vieţii cotidiene. În aceste condiţii, frica este legitimă. Nu persistenţa ei este problematică, ci cedarea în faţa dominaţiei pe care o exercită. „Curajos este nu cel care nu are frică, ci acela care ştie să-şi învingă frica”, spunea Nelson Mandela. Tocmai aici este problema Europei.

Invitaţie la frică

„Parisul arde şi, în curând, toată lumea va simţi amărăciunea”, au transmis teroriştii pe Twitter. Într-o altă  înregistrare postată, anunţau că „avem chiar şi otravă, aşa că otrăviţi apa şi mâncarea inamicilor lui Allah”.

Este mai mult decât evidentă intenţia de a amplifica starea de teroare. Propaganda amestecată cu aceste ameninţări poate avea un efect paralizant. Nu este necesară o expertiză profesionistă pentru a înţelege faptul că Statul Islamic intenţionează să forţeze Europa să ia decizii pe fondul acestei frici. Victoria zdrobitoare a jihadiștilor de pe străzile Parisului poate fi urmată de o multitudine de alte succese „minore”, care să distrugă în timp însuși conceptul Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, dacă Europa se va prăbuși, nu teroriștii vor fi cauza principală, ci răspunsul inadecvat la frică.

„Zilele imigraţiei necontrolate şi ale intrărilor ilegale nu mai pot continua aşa. Parisul schimbă totul“, a declarat ministrul de finanţe bavarez, Markus Soeder. Ce garanţii sunt că schimbările vor fi și corecte? Primele efecte de eroziune internă deja se resimt. Polonia şi Slovacia au devenit portavocea celor care (conștient sau nu) amplifică starea de frică prin asocierea artificială a teroriștilor cu valul de imigranţi. Nici România nu face excepţie. S-au făcut auzite deja primele voci (și nu chiar marginale), care solicită închiderea graniţelor faţă de imigranţii alocaţi. Se conturează deja o fantezie psihotică: refugiaţii sunt teroriști.

Afară cu imigranţii!

Oficialii europeni au simţit că sub impulsul emoţiilor există riscul unor conexiuni de acest gen. „N-ar trebui să amestecăm diferitele categorii de oameni care vin în Europa“, a insistat Juncker. Totuși, pe lângă multele argumente care au fost expuse până la saturaţie în lunile trecute împotriva imigranţilor, acum a mai apărut încă unul, și mai convingător. Unul dintre teroriști s-ar fi aflat în valul de imigranţi (nu este exclus să fie însă o pistă falsă intenţionată) care a trecut pe la începutul lunii octombrie prin Grecia. Inevitabil să apară întrebări cu privire la alţi posibili teroriști ascunși printre cei care solicită acum azil politic. De aici derivă soluţia unică pe care unii o expun fără ezitare: expulzarea tuturor refugiaţilor.

Deja Frontul Naţional, al lui Le Pen, a ieșit la rampă cu declaraţii incendiare. „Fundamentalismul islamic trebuie distrus. Moscheile radicale trebuie închise, străinii care instigă la ură trebuie expulzaţi, la fel şi imigranţii clandestini”, a spus Marine Le Pen. Nu va fi chiar o mare surpriză dacă partidele de tipul Frontului Naţional vor reuși să își umfle procentele electorale. Frica poate fi ușor exploatată și generatoare de efecte adverse.

De unde vine pericolul real?

„Nu te îngrijora tată, mă întorc acasă…” a devenit o emblemă a mesajelor care au fost până acum prea mult ignorate. În timp ce lua proporţii isteria antiimigrantă, teroriștii au început să se reîntoarcă acasă cu acte în regulă. „Teama mea este că vom asista la o întoarcere în masă”, a avertizat cu mai mult timp în urmă responsabilul UE pentru combaterea terorismului, Gilles de Kerchove. De aici derivă și geneza fricii. Problema majoră nu apare atunci când jihadiștii pleacă, ci când revin.

Luând în calcul aceste aspect, nu este chiar surprinzător ce s-a întâmplat acum în Franţa. Această ţară înregistrează cel mai mare număr de cetăţeni racolaţi de grupările islamiste, în comparaţie cu oricare altă ţară din Europa. Un raport al senatului francez arăta că aproape jumătate dintre cei mai cunoscuţi 3.000 de jihadiști europeni care au plecat în Siria sunt francezi. Ministrul de interne francez, Bernard Cazeneuve, dezvăluia în primăvară că 278 de cetăţeni francezi au părăsit Siria, iar 213 dintre ei s-au întors în Franţa, în timp ce alţii se întorc săptămânal sau chiar zilnic. Vin pur și simplu cu pașapoarte. Același ministru recunoștea că există cel puţin 400 de nuclee teroriste în Franţa, gata să acţioneze. Sunt grupuri de jihadiști care au deja pregătirea necesară, au fost în tabere sau chiar în operaţiuni de luptă.

Și atunci, repatrierea de urgenţă a tuturor imigranţilor și trimiterea lor, implicit, la moarte sigură va rezolva problema? Efectul nu este greu de intuit: întregul sistem european, pe fondul fricii colective a populaţiei, se va autocondamna la dispariţie. Nu frica și nici trimiterea la moarte a unor mase de oameni hăituiţi de aceiași jihadiști nu sunt soluţiile ideale. Evident, pe acest fond se pot câștiga foarte multe voturi. Însă se mai poate obţine încă ceva. La o simplă privire în oglindă, există riscul de a fi văzută aceeași faţă a terorismului pe care acum toată lumea civilizată o condamnă.

DISTRIBUIE: