După Brexit și victoria lui Trump este vizibil cum în unii politicieni români aflaţi în campanie electorală s-a activat „gena getodacă”, care trebuie să apere ţara de cotropitori/hoţi. Acum, periculoase sunt multinaţionalele.

În România am fost feriţi până acum de discursul antiglobalizare, anticorporaţii și pronaţionalism, care se aude din ce în ce mai des și mai tare, în diverse părţi ale lumii, în special în Uniunea Europeană. Cel mai recent exemplu vine din Statele Unite, unde președintele Trump a anunţat că va retrage SUA din Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii. Acordul, negociat de președintele Obama timp de opt ani de zile, a fost catalogat drept „un potenţial dezastru” pentru SUA. Ideea conform căreia globalizarea și comerţul liber sunt principalii factori vinovaţi pentru instabilitatea socială, economică și politică în care ne regăsim astăzi este una care capătă din ce în ce mai multă aderenţă. Ce se propune, în schimb, este o politică izolaţionistă de întoarcere la statele-naţiuni și la contracte comerciale bilaterale care să aibă în vedere strict interesul naţional.

Populismul autohton, care revine cu puteri reînnoite în campaniile electorale, nu doar că folosește acest tip de retorică în care am ajuns sclavii intereselor unor directori de multinaţionale care orchestrează de la distanţă furtul secolului în România, pe post de sperietoare, dar și acţionează în consecinţă, impunând politici care desconsideră mediul de afaceri, paralizând astfel interesul investitorilor străini în România. Se presupune că ne-am descurca la fel de bine și fără, că ne-a cam ajuns și cu atâta europenizare și americanizare. Dar asta este la nivel de discurs politic care se pliază pe calendarul electoral. Însă, pe valul populist care crește în Europa, aceste idei pot să prindă rădăcini, chiar și neintenţionat. Ar trebui așadar să fim conștienţi de ce ne spun mai degrabă cifrele decât opiniile unora și altora despre efectele globalizării în România, așa cum am experimentat-o prin aderarea la Uniunea Europeană.

Piaţa Universităţii, București, România.
Piaţa Universităţii, București, România.

Este globalizarea bună?

Depinde pe cine întrebi. Globalizarea nu are nici în teorie o definiţie fixă, iar în practică poate însemna pentru fiecare altceva (un exemplu simplu și relevant în acest sens îl dă Gabriel Giurgiu, într-un editorial în Dilema Veche). Pentru că, dacă ni s-a promis că globalizarea și comerţul liber vor aduce beneficii pentru majoritatea membrilor unei societăţi, realitatea s-a dovedit a fi mult diferită.

Acum zece ani de zile, înainte de criza din 2008, Richard Longwort a scris o carte despre destinul orașelor industriale americane prinse în menghina globalizării. Aceste orașe au votat pentru Obama în 2008 și în 2012, dar multe dintre ele au votat anul acesta pentru Trump. Pentru oameni ca Longwort rezultatul alegerilor nu a fost o așa de mare surpriză, având în vedere că în mijlocul contestatarilor establishmentului și a globalizării se aflau marile orașe care au dus în spate economia americană pentru un secol. Joburile acestor oameni s-au mutat mai târziu în Mexic și apoi în China. Dintre joburile bune rămase, tot mai multe s-au automatizat. Fabricile s-au închis, la fel ca școlile și magazinele de pe lângă ele. Cei mai deștepţi copii au plecat la facultate în marile orașe, iar cei rămași trebuie să jongleze cu câte două, trei joburi fără beneficii doar că să se întreţină de la o zi la alta. „Familiile s-au distrus. Consumul de droguri a crescut. Speranţa de viaţă a scăzut”, explică Longwort. Și nimănui nu a părut să îi pese până la Trump, ale cărui tirade au oglindit foarte clar resentimentele acestor oameni.

„De ce a fost o surpriză așa de mare? Este imposibil de exagerat alienarea dintre cele două Americi, dintre cetăţenii globali și cetăţenii lăsaţi în urmă, dintre marile orașe care conduc economia și mass-media și restul ţării, care nu doar că se simte înșelată, ci mai rău, nerespectată”, spune autorul. Pentru aceste orașe tradiţionale temele discutate în campanie, de salarii egale pentru femei și de ce gen poate să folosească ce baie publică, sunt departe de nevoile și interesele lor. Ei nu voiau decât slujbe pentru toată lumea, iar din acest punct de vedere, comerţul internaţional a fost cel mai fierbinte punct. „Avem aceste acorduri comerciale grozave, care deschid lumea către ţările din lumea a treia, care au interese în America. Parcă guvernul nostru nici măcar nu vrea să avem un standard de viaţă decent”, se plângea un oficial de la o fabrică închisă de Whirpool, pentru a reloca 3.800 de locuri de muncă în Mexic. Neoliberalii care ne-au învăţat că liberalizarea comerţului poate cauza niște probleme locale, dar va ridica societatea ca întreg se bat cap în cap cu „efectul Trump”, creat tocmai pe spinarea muncitorilor și micilor manageri care au văzut cum importurile înlocuiesc tot ce produc ei și nimeni nu vine cu alte investiţii la schimb.

De asemenea, este greu de spus că standardul de viaţă al celor din China, Bangladesh, Vietnam etc., care produc acum ce obișnuia să producă America sau Europa, chiar s-a îmbunătăţt. Scandalurile de la fabricile care produc componente Apple în China sau de la fabricile din India și Bangladesh care produc în cele mai mizere și toxice condiţii, pe salarii de nimic, hainele vândute în Europa și America, arată că globalizarea nu a reușit să ridice clasele cele mai de jos, care aveau cea mai disperată nevoie de ajutor. Branko Milanovic, autorul cărţii Global Inequality: A New Approach for the Age of Globalization, indică care au fost perdanţii și care au fost câștigătorii, în termen de venituri, în perioada 1988-2008 la nivel global. Cei mai bogaţi 1% oameni de pe glob s-au îmbogăţit, împreună cu clasele de mijloc din noile economii emergente. Printre perdanţi se numără atât cei care sunt la baza piramidei, cei mai săraci, cât și clasele de mijloc și clasele muncitoare din economiile avansate. Ceea ce arată și cât de relativ este răspunsul la întrebarea noastră, dar și care este efectul pe care economia unei anumite ţări ar putea să îl aștepte dacă ia parte la acest proces.

Este globalizarea bună pentru România?

În România este cam devreme să vorbim despre astfel de efecte negative și să începem să demonizăm corporaţiile și investiţiile străine. Până la urmă, multinaţionalele care au venit la noi în ţară tocmai pentru că am aderat la UE au crescut salariile și nivelul de viaţă, au impus standarde mai ridicate de muncă, au adus bunuri și servicii superioare și s-au susţinut singure, cu minime investiţii din partea statului. Cluj-Napoca nu ar fi ajuns să capete renumele de „Sillicon Valley” al Europei dacă nu ar fi primit un impuls străin puternic pentru dezvoltarea IT, unde sunt cele mai mari salarii din România, când acum zece ani de zile domeniul nici nu era printre primele cinci bine plătite. „Tot ceea ce înseamnă companii de IT la nivel de Cluj au crescut într-adevăr bazându-se pe o componentă financiară europeană,” explică Mihai Coca, manager de dezvoltare. La fel, se poate vorbi foarte ușor peiorativ de influenţa americană în România, dar va trebui să ne facem că uităm de investiţiile de 800.000 de dolari din bugetul Statelor Unite pentru educaţia de la Deveselu, educaţie care din partea statului român nu a primit niciun interes.

De zece ani de când România face parte din Uniunea Europeană, economia a crescut cu 75%, investiţiile străine s-au dublat, la fel şi salariile medii, conform Digi24. S-a venit cu un plus de 62 de miliarde de euro la PIB-ul României, iar volumul exporturilor s-a dublat și crește în continuare. Din atragerea fondurilor europene, România a rămas cu un plus de 26,5 milioane de euro. Pentru oamenii de rând, cea mai importantă diferenţă rezultată din toate acestea este creșterea salariului mediu net de la 312 euro în 2007 la 459 euro în 2016. Și cum ne simţim? Nicicum, pentru că atunci când vine vorba de PIB-ul per capita raportat la puterea de cumpărare, un indicator care arată ce putem face cu banii, suntem tot la coada Europei. Efecte negative au existat și s-au simţit în privatizări, în scăderea investiţiilor străine directe, în numărul mare de de oameni buni care pleacă din ţară și în faptul că micii fermieri nu au capacitatea să facă faţă unor lanţuri de magazine care reușesc cumva să aducă marfă mai ieftină din afară decât o găsesc aici.

Fierar din Harghita, România.
Fierar din Harghita, România.

Cu toate astea, oamenii buni nu pleacă din ţară din cauza investiţiilor străine, ci în ciuda lor. Ceea ce arată că efectele negative ale comerţului liber mai degrabă exacerbează lacunele sistemice profunde ale României. Fermierii români au problemele pe care le au și din cauza faptului că, de mai bine de 20 de ani, guvernele au investit în cel mult 3-5 mari orașe, lăsând restul, și în special mediul rural, în colaps, ca să nu vorbim de turism, industria prelucrătoare și altele. România nu este America și nu are problemele Americii. România mai are loc de multe investiţii străine care ar ridica încă multă lume din sărăcie, dar problema e că nici atunci când investiţiile vin nu vrem să ne ajutăm singuri. Vezi fondurile europene neabsorbite, vezi infrastrucutra la pământ care ţine România deconectată de ea însăși, ce să mai vorbim de Vest.

Deci, nu are niciun sens să ne dorim să nu mai vină corporaţii în România, dar trebuie să fim atenţi din moment ce la nivel global s-a demonstrat deja că globalizarea nu este deloc ceva ce poate fi ilustrat în alb și negru. Este drept că acum e la modă să ne poziţionăm ferm pro sau contra a ceva, dar în acest caz este binevenită dubla măsură. Cineva poate susţine că globalizarea este bună și în același timp bună este și legea hipermarketurilor, care limitează intrarea produselor de import. Și aici de fapt nu este vorba doar de globalizare, ci și de inovaţii tehnologice de care nu ne putem feri și care vor fi în același timp benefice pentru unii și perturbatoare sau chiar distrugătoare pentru alţii. Cele două merg mână în mână și fac lumea din ce în ce mai mică și mai puternic conectată. Iar pentru ca acest lucru să fie benefic pentru societate înseamnă chiar să fie benefic pentru majoritatea celor care alcătuiesc societatea, ceea ce, pe scurt înseamnă împărţirea echitabilă a câștigurilor și măsuri de protecţie socială foarte puternice, scrie economistul Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie.

După ce Barack Obama a realizat că, din dorinţa exprimată prin vot a americanilor, urmează să fie înlocuit de o persoană care este la opusul său, din multe puncte de vedere, a înţeles încă ceva extrem de important. Nu pasul în care merge globalizarea este greșit, ci faptul că oamenii au dispărut din peisaj. Cei care ne conduc nu mai sunt atenţi la oameni, ei operează cu cifre din macroeconomie și dau legi în numele unor concepte și cauze ce trebuie avansate. Din acest punct de vedere, „cursul actual al globalizării are nevoie de o corecţie”, a spus el, o recalibrare spre omul din mijlocul poveștii. Peste tot în lume, politica va trece prin această etapă periculoasă a încercării naţionaliste și izolaţioniste, dar răspunsul nu este respingerea progresului social și economic, ci „asigurarea că beneficiile unei economii globale integrate sunt mai bine distribuite între mai multe persoane, iar efectele negative sunt gestionate ferm”.