Spaniolii la stânga și polonezii la dreapta, așa s-au concretizat ultimele alegeri regionale și, respectiv, prezidenţiale în cele două ţări europene. Alegerile semnifică repudierea unui sistem învechit, corupt și auster de a face politică, împreună cu cei care l-au adus în această stare.

La aproape opt ani de la criză, Spania pune capăt bipartidismului, care își încheie astfel o carieră de peste 30 de ani. Partidul Popular, al premierului Mariano Rajoy, şi Partidul Socialist Muncitoresc trebuie să facă loc grupării antiliberale Podemos (aliată a partidului grec Syriza) sau grupării Ciudadanos, de centru-dreapta – formaţiuni fondate de doi politicieni de circa 30 de ani. Rezultatele la alegeri, care au avut loc în 13 regiuni și în peste 8.000 de municipalităţi, sunt un bun indiciu cu privire la rezultatele alegerilor generale, de la sfârșitul acestui an.

Polonia a încheiat și ea 8 ani de „domnie” a președintelui Komorowski, susţinut de formaţiunea liberală Platforma Civică, riscând mai degrabă să meargă pe mâna unui politician relativ anonim, pentru care victoria a fost o surpriză. Andrzej Duda, jurist și eurodeputat în vârstă de 43 de ani, a candidat din partea partidului eurosceptic Dreptate şi Justiţie. Dacă Komorowski a mizat în campanie pe locul Poloniei în cadrul UE şi al NATO drept „garanţie” a securităţii şi prosperităţii, Duda a promis „să apere în primul rând interesele naţionale”, să scadă vârsta de pensionare de la 67 la 65 de ani şi să reducă impozitele, conform RFI.

Federica Mogherini, înalt reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, a declarat că „rezultatele din Polonia și din Spania, deși foarte diferite, împreună cu veștile dinspre Grecia și Marea Britanie, ne spun că există o nevoie reală să regândim ce înseamnă să fii european, dacă vrem să salvăm proiectul părinţilor fondatori”, citează Euractiv.

Spania, spre stânga

De peste 30 de ani, puterea politică în Spania a alternat între socialiști și conservatori. Acum, aceștia vor trebui să facă compromisuri și coaliţii în cadrul unui sistem politic din ce în ce mai fragmentat, în care pot urca rapid pe scena politică partide antiausteritate, precum Podemos.

Cele mai mari schimbări după alegeri sunt înclinarea spre partidele de stânga în Barcelona și, probabil, din Madrid, care este posibil să capete primul primar de stânga în ultimii 25 de ani. „Este clar că a câștigat o majoritate care cere schimbare”, a declarat Manuela Carmena, judecător emerit la Curtea Supremă, care speră să ia de la conservatori scaunul primarului de Madrid.

Barcelona și-a ales deja primarul, o persoană care nu are niciun fel de experienţă politică, dar mult elan civic. Ada Colau a fost activistă pentru cauza persoanelor evacuate din propriile locuinţe în urma explodării bulei imobiliare, pentru care a și primit Premiul Cetăţeanului European, acordat de Parlamentul European în 2013. Colau a intrat în politică abia anul trecut, dar a obţinut deja o majoritate mică în Barcelona.

„Suntem mândri că acest proces (schimbarea politică, n.r.) nu a a fost doar o excepţie în Barcelona, ci este o revoluţie democratică de neoprit în Catalunia, în Spania și, sperăm, în sudul Europei”, a declarat Colau.

Polonia, spre dreapta

Rezultatele de duminică din Polonia au indicat o victorie de 52% la 48% pentru Duda, un candidat tânăr și un membru relativ necunoscut al Parlamentului European, după 8 ani de conducere a unui guvern central. Rezultatele sunt cu atât mai revelatoare cu cât se ştie că, la începutul cursei electorale, Duda avea o susţinere de doar 20% și nu era bine cunoscut, în timp ce Komorowski se bucura de un sprijin public de 60%.

În timpul campaniei, Duda s-a concentrat pe „nevoia de schimbare”, în timp ce oponentul său depunea eforturi în a-l portretiza drept un radical periculos. Retorica moderată a lui Duda a contrastat cu această idee: „Fiecare dintre noi este puţin raţional și puţin radical, însă trebuie să ne axăm pe valorile pe care le avem în comun”, declara Duda săptămâna trecută.

Pericolul pe care îl presupune victoria lui Duda este acela că ar putea facilita întoarcerea în Europa a unei Polonii capricioase și confictuale, cum a fost în perioada 2005-2007, când s-a aflat la putere Platforma Civică. The Economist descrie acea perioadă ca fiind caracterizată de „paranoia internă și internaţională, îndreptată în special spre Germania”. Duda pare să fie însă un alt tip de politician în cadrul acestui partid. Limbajul său moderat și apelurile la dialog între partide sunt indicii în acest sens. În tot cazul, președinţia poloneză este nonpartizană și, în multe privinţe, are doar un rol ceremonial.

Riscul real stă în componenţa parlamentului. „Este un tipar: cu cât se organizează mai repede alegerile parlamentare, cu atât este mai probabil ca partidul care a susţinut câștigătorul la președinţie să câștige și alegerile parlamentare”, a declarat Wojciech Jablonski, politolog la Universitatea din Varșovia. Dacă se întâmplă ca și parlamentarele să fie câștigate de Platforma Civică, un partid eurosceptic și conspiraţionist, va fi o trecere semnificativă către conservatorism și naţionalism „în una dintre cele mai proeuropene ţări din UE”, conchide Jablonski, pentru EuObserver.