Când diferite temeri pun stăpânire pe oameni, discursul separaţionist, izolaţionist începe să le sune rezonabil.

Apoi, când sunt numiţi xenofobi, izolanţioniști sau naţionaliști, frustrarea le crește, pentru că nimănui nu-i place să fie considerat personajul rău sau stupid. Și astfel votul lor negativ devine și mai ferm, și mai contagios și cu atât mai periculos cu cât devine parţial ascuns (probabil aşa s-ar putea explica diferenţa dintre votul de pe 23 iunie și sondajele care dădeau un rezultat diferit).

Ediţia aceasta a revistei era iniţial dedicată unui subiect din domeniul religiei. Dar cele două se îmbină. Brexitul a arătat că oamenii nu trăiesc pentru idealuri politice, ci pentru realitatea imediată, cu interese pragmatice, egoiste. Și, într-o paralelă remarcabilă, secularizarea dovedește că oamenii nu trăiesc nici pentru idealuri religioase. Dacă biserica i-a dezamăgit, oamenii o părăsesc, formal sau informal, și își caută propria spiritualitate. Iar dacă biserica îi numește răi pentru că au plecat, votul lor negativ devine și mai ferm și contagios.

Frustrarea crește bine în solul egoismului, iar egoismul se hrănește cu frustrare. Doar caracterul lui Iisus ne obligă să recunoaștem că un vot dat împotriva imigranţilor din pricina incompetenţei politicienilor sau altul dat împotriva lui Dumnezeu din pricina corupţiei ecleziastice nu ne vor scuti de responsabilitatea noastră faţă de aproapele și faţă de Dumnezeu.

Britanicii au votat ieșirea din Uniunea Europeană nu ca să creeze un model de conducere mai bun, mai uman. Secularizaţii părăsesc biserica nu pentru a crea una mai bună, mai fidelă rolului pe care i L-a dat Dumnezeu. Prin contrast, Iisus a votat pentru intrarea Sa în lume, ca să o ajute. Iar pentru ucenici S-a rugat nu să fie scoși, ci trimiși în lume, ca sare care dă gust. Prin ochii Săi, culorile tabloului se schimbă radical. Exact așa cum se întâmpla ori de câte ori le vorbea oamenilor. Nu degeaba mărturiseau ei că „n-a vorbit niciun om ca omul acesta”.