În 1946, Winston Churchill pleda pentru „o Europă unită” care să garanteze pacea, libertatea și crearea unei familii europene.

Totuși această remarcabilă intenţie istorică a fost pusă sub semnul întrebării, după foarte puţină vreme. Marea Britanie a devenit membru cu drepturi depline al Comunităţii Economice Europene (CEE) la 1 ianuarie 1973, iar primul referendum privind rămânerea sau ieșirea ţării din CEE a avut loc deja în data de 5 iunie 1975.

Votul Brexitului din iunie 2016 a venit totuși ca o surpriză – numeroși analiști au tratat ziua de 23 iunie 2016 cu o convingere consolidată de campaniile din ultimii 40 de ani: britanicii, deși din fire contestatari, vor vota majoritar rămânerea în Uniunea Europeană. Sondajele cele mai extinse[1] indicau un avans de 4 până la 10 puncte procentuale pentru tabăra celor care doreau rămânerea în UE. Mulţi erau convinși că și perspectiva apărării victimei (după uciderea deputatei Jo Cox) va contribui în mod definitoriu la reușita campaniei anti-Brexit.

Dar previziunile nu s-au confirmat: Metropola (Londra) a fost învinsă de Regat (mai ales populaţia vârstnică din teritoriul britanic, cu excepţia Irlandei de Nord și a Scoţiei). Aura de conservatorism a britanicilor a intrat, în sfârșit (sau, din păcate), în statisticile geopolitice și economice ale secolului al XXI-lea.

Prime pierderi înregistrate din cauza votării Brexitului

PIERDERI

ACTORI ECONOMICI AFECTAŢI

Agenţia de rating Moody’s a scăzut ratingul suveran al Marii Britanii de la nivelul „stabil” la nivelul „negativ”.

Marea Britanie

Deprecierea lirei sterline la nivelul de 1,33/dolar (cel mai scăzut nivel de cotare din ultimii 31 de ani).

Banca Angliei

Scăderea cu 9% a principalului indice bursier al celor mai mari 100 de companii listate pe piaţa de capital londoneză, la doar 24 de ore după aflarea rezultatului referendumului.

Volatilizarea” a 140 de miliarde de lire sterline în primele minute de tranzacţionare, după deschiderea bursei londoneze în 24 iunie 2016, sumă echivalentă cu aproape 10 ani de contribuţie a Marii Britanii la bugetul UE.

Bursa londoneză și (cel puţin) top 100 de companii listate la Bursa din Londra

Milioane de dolari și de lire sterline, pierdute în pariuri sau sponsorizări făcute pentru campania rămânerii în UE.

George Soros (2 miliarde de dolari pierdute în pariuri), J.P. Morgan, Morgan Stanley și Goldman Sachs (sute de mii de dolari cheltuiţi în parte pentru susţinerea campaniei anti-Brexit) etc.

Cearta din familie” a britanicilor nu s-a încheiat, ca și în trecut, în spatele ușilor și ceștilor englezești. Rezultatul referendumului i-a luat prin surprindere nu doar pe experţi[2], ci chiar pe susţinătorii Brexitului. Aceștia s-au trezit, după euforia primirii rezultatelor, că… nu pot transmite presei costurile și soluţiile care vor face tranziţia către „înapoi” mai ușoară. De fapt, Boris Johnson, fost primar al Londrei și unul dintre cei mai aprigi susţinători ai Brexitului, a fost prins pe picior greșit de fostul prim-ministru scoţian, Alex Salmond, care l-a întrebat într-o importantă dezbatere dacă a citit măcar raportul Băncii Angliei cu privire la costurile financiare ale Brexitului, în privinţa forţei de muncă și a salarizării. Deși a evitat întrebarea, Johnson a fost obligat să recunoască în direct: „Nu am citit studiul respectiv.”

Câteva aspecte despre construcţia europeană și participarea Marii Britanii

Uniunea Europeană, ca asociaţie de state suverane, a fost creată în baza unui tratat diplomatic internaţional. Nucleul UE s-a format în 1951, când Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg și Italia s-au reunit sub forma Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oţelului (CECO). Deși Marea Britanie a fost fondator al Uniunii Occidentale (dizolvate ulterior în Alianţa Nord-Atlantică – ce privea cooperarea cu privire la securitatea militară), guvernul britanic nu a manifestat interes pentru asocierea la CECO, ce își propunea partajarea resurselor de cărbune și oţel, cu scopul prevenirii unui nou război în Europa.

Din cauza reticenţei faţă de instituţiile supranaţionale[3], britanicii au devenit membri deplini ai CEE abia după 22 de ani. Totuși, în deceniile următoare, Marea Britanie s-a remarcat ca una dintre cele trei forţe mobilizatoare ale acestei comunităţi (redenumite ulterior Uniune Europeană[4]), alături de Germania și Franţa. Dar s-a remarcat și ca o forţă care își impunea propriile excepţii. La Consiliul European de la Fontainebleu, din 1984, Margaret Thatcher a impus rabatul britanic asupra contribuţiei la bugetul european, pe motiv că „politica agricolă comună costa ţara sa mult mai mult decât îi aducea”[5]; prin urmare, s-a creat un precedent pentru derogările, excepţiile de la regulile comune, operându-se astfel „o breșă în construcţia europeană de tip francez”[6]. Aceasta s-a reconfirmat în 1992, când Regatul Unit, condus de conservatorul John Major, a fost singurul stat care nu a semnat protocolul asupra politicii sociale europene introduse prin Tratatul de la Maastricht. În 2016, Marea Britanie a devenit prima ţară membră UE care a votat părăsirea blocului comunitar, în virtutea egoismului/conservatorismului naţional.

Scenarii posibile ale viitorului Uniunii Europene

1. Fragmentarea

Identităţile naţionale din UE s-au reafirmat recent în contextul provocator al crizei migraţiei, din anii 2014-2016, precedată de altă criză, cea economică mondială, din anii 2007-2012. În același timp, identitatea europeană a continuat să se arate difuză, Uniunea Europeană fiind „mai mult o birocraţie decât o credinţă”[7]. De pildă, bancnotele euro prezintă motive abstracte sau arhitectonice, în timp ce bancnotele din statele care nu au aderat la sistemul euro sunt marcate cu chipuri distinctive, ale unor oameni care au luptat pentru o cauză.

Bineînţeles, adevăratele fisuri nu ar fi putut fi sesizate într-o perioadă de relativă liniște și prosperitate; euroscepticismul a înflorit în special când a apărut „transfuzia” problemelor financiare, migraţionale și a celor legate de terorismul islamic. Iar exemplul Brexitului va da un plauzibil semnal pentru degringoladă și efect de domino: posibila separare a Scoţiei și a Irlandei de Nord de restul Marii Britanii, pe fondul voturilor proeuropene ale primelor; referendumurile solicitate de unele partide din Franţa, din Olanda, din Italia și din Finlanda privind ieșirea acestor ţări din UE; vociferările mai evidente ale regiunilor autonome din UE pentru câștigarea independenţei (Catalonia) sau ale regiunilor care doresc să devină autonome (posibil Ţinutul Secuiesc) ori care doresc impunerea unor taxe separatiste (zona flamandă a Belgiei); emergenţa șantajelor, mai mult sau mai puţin recunoscute, pentru respectarea unor doleanţe aparte ale ţărilor membre: SAU…, SAU mă retrag din UE.

În condiţiile în care Uniunea Europeană și-a extins mult aria de influenţă, integrând ţări încorporate de fosta URSS (Estonia, Letonia sau Lituania), Rusia va fi un actor care va încuraja – mai mult sau mai puţin evident – crearea de breșe în UE.[8] Eliminarea sancţiunilor și semnarea de noi acorduri comerciale vor fi un obiectiv important pentru Federaţia Rusă, care este erodată financiar din cauza invaziei Ucrainei și implicării în războiul din Siria. Dacă analizăm și cuplajul dintre majoritatea ţărilor UE și NATO, ne dăm seama că și miza geopolitică a unei UE fragmentate și vulnerabile este foarte mare pentru Rusia revizionistă și pentru partidele antioccidentale și mai ales antiamericane din UE.[9]

2. Unitatea

Spectrul destrămării UE poate totuși reactiva, și încă în mod imperios, necesitatea unităţii ţărilor membre ale UE (care au mai rămas). În favoarea acestei unităţi resubliniate stă și argumentul practicării negocierii și a compromisurilor la care ţările membre s-au aliniat în ultimele decenii. Miza este cu atât mai mare cu cât lanţul valoric al multor companii europene, sau prezente în UE, are nevoie de un sistem deschis și natural pentru dezvoltare.

Doar că această unitate resubliniată se va dori a fi una mai puţin reconciliantă la interior – faţă de cei care vor dori în viitor excepţii sau „corecţii istorice”. Coordonarea aspectelor politice, economice, sociale și financiare se va desfășura într-un registru mult mai autoritar. A se vedea deja tonul folosit în cazul ţărilor care nu doresc să primească cota impusă de imigranţi (precum Ungaria) sau cu privire la demararea „urgentă” a negocierilor cu Marea Britanie privind retragerea sau ruperea funcţiilor sale din UE, prin activarea Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona.[10]

dreamstime_xxl_72527610
Simpatizant UKIP în Bridlington, arborând un mesaj proseparare.

Cu toate acestea, autoritatea dorită și-a manifestat deja vulnerabilităţile și riscurile. Deși reprezentanţii UE au fost iniţial fermi cu guvernul grec în solicitarea reformelor, chiar când acestea s-au concretizat prea puţin, Grecia s-a dovedit a fi suficient de importantă pentru a se pompa în ea bani cu scopul de a nu se retrage sau de a nu fi exclusă din UE.[11] Exemplul indică de fapt vulnerabilitatea UE faţă de posibilele „ieșiri”, mai ales în contextul de acum.

Pe de altă parte, fără o Mare Britanie contestatară, UE se va simţi mai liberă în impunerea politicii privind exteriorul UE, cum ar fi sprijinirea aproape necondiţionată a imigraţiei extracomunitare și relansarea relaţiilor cu Rusia, știută fiind atitudinea cel puţin reconciliantă a echipei Merkel-Hollande-Juncker-Schultz pe aceste „subiecte”. Fără Regatul Unit, opoziţia fundamentală din UE se va dilua tot mai mult în noul cadru creat.

3. Transformarea

Posibila transformare a Uniunii ar putea viza crearea unui registru mai flexibil al proceselor și deciziilor sale (pentru a nu mai risca un alt exit). Însă transformarea ar putea prezenta și conotaţii geopolitice, cu o serie de compromisuri care pot afecta valorile construite din 1951 până în prezent.

Spectrul unităţii ţărilor UE s-ar putea să reclame crearea unui stat federal, despre care s-a vorbit ipotetic de mai bine de 150 de ani: Statele Unite ale Europei. Însă acest scenariu nu va fi acceptat de către ţările UE care ţin la suveranitatea lor și la respectarea politicilor și deciziilor interne (aici se va remarca în special Grupul de la Visegrád) și nici de către Rusia prohegemonică. Pe de altă parte, aceste State Unite ale Europei nu vor putea copia omogenitatea socială și culturală a Statelor Unite ale Americii, factor care contează foarte mult în dezvoltarea economică și politică.

Extrema dreaptă din Franţa a abordat deja o altă perspectivă: a solicitat încă din momentul alegerilor prezidenţiale din 2007 și apoi din momentul anexării Crimeei de către Rusia crearea unei „Uniuni Paneuropene (…) care să cuprindă și Rusia”, fapt reconfirmat și în Programul Politic al Frontului Naţional înaintat publicului în 2016. Altfel spus, se dorește „construirea unei Europe diferite de cea a Bruxelles-ului (…) în special în vederea dezvoltării «sferei boreale» de la Brest la Vladivostok”. O astfel de Uniune Paneuropeană e gândită din perspectiva „unei alianţe strategice bazate pe un parteneriat militar și energetic de adâncime” cu Rusia, naţionalismul urmând să fie „extins în Europa și în rândul popoarelor sale. Prin urmare, este vorba de crearea unui bloc continental mare, bazat pe civilizaţia europeană, în care Rusia să își aibă locul ei.”

Includerea Rusiei în abordările viitoare ale UE sunt evidente. În dimineaţa aflării rezultatelor referendumului britanic, Biroul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei s-a declarat preocupată de lipsa de reprezentare a Rusiei în acestă Adunare (în ultimii doi ani consecutivi), fapt care „limitează capacitatea Ansamblului de a reprezenta pluralitatea bogată de opinii din toată Europa”, propunând astfel „reafirmarea rolului pan-european al Adunării” și „păstrarea canalelor de comunicare deschise cu Parlamentul rus”, fapt îngrijorător cu privire la atitudinea Europei faţă de Rusia de astăzi.

Date care încurcă analizele pe termen scurt și lung

Imediat după transmiterea rezultatelor referendumului, a fost depusă o petiţie pentru un contrareferendum (pentru apartenenţa la UE) și care, în doar 3 zile, a strâns deja 3,5 milioane de semnături, mult peste cele necesare în vederea discutării în Parlament a solicitării: „Noi, subsemnaţii, îi cerem Guvernului Majestăţii Sale să implementeze o regulă potrivit căreia, dacă votul pentru rămânerea sau ieşirea (din UE – n.r.) este sub 60%, la o rată de participare de sub 75%, atunci ar trebui să existe un nou referendum.” Într-adevăr, rata de participare la acest referendum a fost de 72%, fapt care poate resublinia rolul strict consultativ al referendumului. Totuși codul onoarei parlamentarilor britanici faţă de doleanţele poporului ar putea să-i oblige pe laburiștii și conservatorii proeuropeni să nu eludeze votul înregistrat în iunie 2016.

O altă chestiune este aceea că Brexitul încurcă deja analizele și promisiunile antieuropenilor. De exemplu, locuitorii din Cornwall, provincie britanică săracă, doresc după votul lor proexit ca guvernul britanic să pompeze în zonă banii care până acum veneau de la UE, dar pe care susţinătorii Brexitului promiteau să îi asigure din sursele proprii de finanţare. E vorba de cel puţin 60 de miliarde de lire oferite anual de UE pentru dezvoltarea infrastructurii fizice, piscicole, tehnologice și a sistemului universitar. Acești mari contestatari ai UE (care au votat în procent de 56,52% pentru ieșirea din UE, peste media naţională) pledează acum pentru „confirmarea urgentă din partea miniștrilor că lucrurile se vor întâmpla conform promisiunilor (asigurarea în continuare a subvenţiilor – n.r.)”. Însă echipa politică proexit este mult prea copleșită de tensiunile financiare deja create pentru a putea răspunde acestei solicitări „particulare”.

Se așteaptă ca negocierile purtate de Marea Britanie cu UE să vizeze neafectarea bugetului deja alocat pentru perioada 2014-2020, pe care consiliile locale britanice le-au luat deja în considerare. Vom vedea dacă zilele tratamentului preferenţial se vor fi încheiat sau nu pentru britanici.

Cu toate excepţiile pe care Regatul ar dori să le negocieze acum, City-ul londonez – capitala financiară a Europei – va fi în mod concret afectat de către Brexit. În acest City, 11% dintre angajaţi provin din alte ţări, iar multe filiale străine s-au stabilit aici doar pentru a se conecta mai bine la pieţele comerciale europene. Prin urmare, se așteaptă ca numeroși angajaţi să treacă prin etapa repatrierii forţate, iar filialele să „migreze” către alte centre financiare europene și extraeuropene.

Unele previziuni cu privire la costurile Brexitului votat

PREVIZIUNI

ACTORI ECONOMICI AFECTAŢI*

Agenţia de rating Standard and Poor’s, una dintre cele trei mari agenţii de rating din lume, atenţionează că va retrograda UE din cauza problemei Brexitului, ratingul AAA al Marii Britanii fiind deja retrogradat

Uniunea Europeană și Marea Britanie

Mutarea capitalurilor şi posturilor băncilor internaţionale din Londra; PriceWaterhouseCoopers estimează că, până în 2020, între 70.000 şi 100.000 de posturi din sectorul financiar pot fi pierdute în favoarea a trei centre de interes pentru relocare: Frankfurt, Paris și New York.

Mutarea activelor bancare nemţești în Germania, inclusiv relocarea a 12.000 de locuri de muncă în alte ţări ale UE.[12]

City-ul londonez și Deutsche Bank

Pierderea a 40.000 de locuri de muncă din cadrul unor bănci sau holdinguri americane cu filiale în Marea Britanie, pe fondul „necesităţii schimbării statutului juridic al structurii europene (ale acestor filiale – n.r.) și al localizării unor roluri”.

Reducerea numărului de angajaţi ai unor bănci britanice (HSBC va elimina 1.000 de funcţii) și mutarea posturilor unor companii de asigurări britanice în afara ţării (Lloyds va reloca 34.000 de posturi).

Băncile și companiile de asigurări americane și britanice

Vânzările de mașini noi vor scădea cu 4,5%; dacă nu ar fi apărut problema Brexitului, piaţa auto din Marea Britanie ar fi crescut cu 3,3%; investiţiile din industria auto britanică ar putea fi reorientate spre continent.

Piaţa auto și industria auto britanică, precum și furnizorii de mașini și de componente auto din Europa

*Efectele Brexitului nu sunt resimţite doar de actori economici (în sensul strict al termenului). Însăși securitatea UE este pusă la o și mai mare încercare, ISIS solicitând printr-o telegramă desfășurarea de noi atacuri „pentru a paraliza Europa în contextul haosului creat de Brexit.

Pe de altă parte, un Regat Unit nelegat „ombilical” de UE poate încheia acorduri comerciale privilegiate cu SUA sau cu alte ţări, care să nu se mai supună filtrului reglementărilor UE; acest aspect ar putea schimba ariile de influenţă economică și ar putea crea un nou sistem de colaborare între a cincea putere economică a lumii, conform PIB-ului înregistrat, și alte ţări mai mult sau mai puţin dezvoltate.

Pe deasupra, problema migraţiei, care a determinat mulţi britanici să voteze pentru exitul britanic, poate fi regândită și gestionată în registrul propriu, cu toate că ţările europene care nu fac încă parte din UE (cazul Norvegiei sau Elveţiei) tot au probleme cu acest subiect important.

Centrul-dreapta european tratează votul britanicilor ca pe o decizie prostească, în condiţiile în care, de teama vociferată faţă de imigranţii est-europeni, englezii au trecut cu vedere realitatea urbană britanică, „burdușită” deja de africani, indieni ori arabi, unde într-o serie de cartiere funcţionează „poliţia Sharia”. Însă această viziune prostească continuă și după vot, mai multe cotidiane britanice raportând incidente rasiste în care au fost vizaţi cetăţeni polonezi și români după aflarea rezultatelor referendumului.

Nu se pot face estimări pe termen lung în situaţia în care Parlamentul Britanic sau Scoţia va bloca ieșirea Marii Britanii din UE; ratingul acordat Marii Britanii și înseși Uniunii Europene va purta în mod clar semnul incertitudinii. În cazul în care Brexitul nu se va finaliza prin activarea Articolului 50, aspectul pozitiv pe care referendumul britanic l-ar aduce totuși este acela de a fi apreciată mai mult valoarea apartenenţei unei ţări la UE și tratarea într-un mod cu adevărat responsabil, dincolo de sloganuri populiste, a eventualelor propuneri de ieșire.

Până când vom vedea mersul acestor importante evenimente, să nu uităm de observaţia lui Winston Churchill: „Când vulturii tac, papagalii încep să trăncănească.”

Footnotes
[1]„Ipsos MORI, YouGov și Popullus”.
[2]„George Soros a pierdut jumătate din banii alocaţi pentru campania prezidenţială de susţinere a lui Hillary Clinton deoarece a mizat pe votul IN al britanicilor.”
[3]„Asemănătoare celei din Norvegia, unde populaţia respinsese aderarea la Comunitate în 1972.”
[4]„Prin Tratatul de la Maastricht, încheiat în data de 7 februarie 1992.”
[5]Sylvain Kahn, Geopolitica Uniunii Europene, Cartier Istoric, București, 2008.
[6]Ibidem.
[7]Lucian Boia, Sfârșitul Occidentului? Spre lumea de mâine, Humanitas, București, 2013.
[8]„A se vedea finanţarea de către Rusia a multor partide de extrema dreaptă din UE și chiar a unor ONG-uri care par a lupta pentru cauze «inofensive» – de exemplu, lupta împotriva exploatării gazelor de șist. ”.
[9]„De exemplu, în programul de guvernare al Frontului Naţional din Franţa, partid de extrema dreaptă condus de Le Pen, este trecută ruperea Franţei din NATO și crearea unei alianţe strategice cu Rusia (a se vedea «Notre Projet. Programme Politique de Front National», p. 3-4, accesat 24 iun. 2016, http://www.frontnational.com/pdf/Programme.pdf).”
[10]„ «Urgenţă» potolită puţin de Merkel și de reacţiile întârziate ale guvernului britanic în urma primirii rezultatelor referendumului.”
[11]„Element înţeles și din discursul Angelei Merkel din 2010 în Bundestag: «Nimeni din Europa nu va fi abandonată. Nimeni din Europa nu va fi exclusă. Europa va izbuti numai dacă lucrăm împreună.»”
[12]„Buletinul de ştiri al orei 21 din 25 iunie 2016, postul de televiziune France 24”.

Note

Boia, Lucian, Sfârșitul Occidentului? Spre lumea de mâine, Humanitas, București, 2013.
Kahn, Sylvain, Geopolitica Uniunii Europene, Cartier Istoric, București, 2008.
„Ipsos MORI, YouGov și Popullus”.
„George Soros a pierdut jumătate din banii alocaţi pentru campania prezidenţială de susţinere a lui Hillary Clinton deoarece a mizat pe votul IN al britanicilor.”
„Asemănătoare celei din Norvegia, unde populaţia respinsese aderarea la Comunitate în 1972.”
„Prin Tratatul de la Maastricht, încheiat în data de 7 februarie 1992.”
„A se vedea finanţarea de către Rusia a multor partide de extrema dreaptă din UE și chiar a unor ONG-uri care par a lupta pentru cauze «inofensive» – de exemplu, lupta împotriva exploatării gazelor de șist. ”.
„De exemplu, în programul de guvernare al Frontului Naţional din Franţa, partid de extrema dreaptă condus de Le Pen, este trecută ruperea Franţei din NATO și crearea unei alianţe strategice cu Rusia (a se vedea «Notre Projet. Programme Politique de Front National», p. 3-4, accesat 24 iun. 2016, http://www.frontnational.com/pdf/Programme.pdf).”
„ «Urgenţă» potolită puţin de Merkel și de reacţiile întârziate ale guvernului britanic în urma primirii rezultatelor referendumului.”
„Element înţeles și din discursul Angelei Merkel din 2010 în Bundestag: «Nimeni din Europa nu va fi abandonată. Nimeni din Europa nu va fi exclusă. Europa va izbuti numai dacă lucrăm împreună.»”
„Buletinul de ştiri al orei 21 din 25 iunie 2016, postul de televiziune France 24”.