Cum transformă Germania gunoiul în „aur”

1945

În fiecare zi, Germania transformă gunoiul în „aur” pentru ţară și pentru populaţie, adică mai exact în energie. În Germania, reciclarea deșeurilor este un fel de sport naţional, și nu degeaba. Baloţi dreptunghiulari de gunoaie, perfect înfășuraţi în plastic sunt duși zilnic la centrala MHKW din Magdeburg, unde nimic nu se pierde, ci totul se transformă.

De fapt, în ultimii zece ani mai multe astfel de centrale au fost ridicate în întreaga ţară, pe ideea că producţia de gunoi nu poate decât să crească în viitor. Însă îmbătrânirea populaţiei și recesiunea globală se traduc în lipsa a milioane de tone de gunoi, iar centralele nu sunt folosite la capacitate maximă. Prin urmare, Germania consumă și din gunoiul vecinilor, pe care îl importă cu vapoare sau tiruri din Anglia, Irlanda, Italia sau Elveţia. Importurile sunt posibile printr-o directivă a Uniunii Europene prin care se urmăreşte eliminarea, în timp, a gropilor de gunoi.

În 1991, Germania a dat o lege care a instituţionalizat reciclarea gunoaielor și care a inspirat mișcări similare și în alte ţări, inclusiv în Statele Unite, unde se reciclează aproximativ 34% din gunoi. Astăzi, Germania se mândrește cu una dintre cele mai înalte rate de reciclare din lume, de aproximativ 65% din deșeurile casnice. În spaţiile de locuit, coșurile de gunoi se împart și în 4 sau 5 compartimente pentru reciclarea pe categorii, iar, mai departe, în locurile de colectare există containere câte culori există în curcubeu. WSJ scrie că în Berlin există containere colorate diferit pentru sticlele de culoare maro, verde sau incolore, există containere galbene pentru un anumit tip de plastic, containere maro pentru produse organice, containere albastre pentru hârtie și carton și containere negre sau gri pentru ce mai rămâne. Chiar și resturile care rămân de la centrală sunt reciclate, cenușa ajungând, de exemplu, la companiile care pregătesc asfatul pentru drumurile naţionale.

Prin urmare, se pare că importul de gunoi se ciocnește de refuzul cultural al germanilor de a curăţa în urma altor ţări europene și de a-și strica recordurile perfecte. Hamburg, de exemplu, avea un contract stabil cu un orășel din Anglia, însă cu o rată de reciclare „rușinoasă”, de 40%; aşa că oficialii au hotărât să ia măsuri. Asta a însemnat mai puţin gunoi și închiderea unei centrale. Se pare că mișcarea a fost repetată cu centralele vechi și ineficiente, ceea ce i-a bucurat pe managerii celorlalte centrale, care pot acum să ceară un preţ mai mare pentru a se ocupa de gunoaiele municipalităţilor. Dacă acum 3 sau 4 ani preţul unei tone de gunoi era 35 de dolari, acum variază între 55 și 80 de dolari.

În România însă, se fac afaceri cu gunoi de care profită doar o anumită mafie. În rest, gropile de gunoi se transformă în munţi, care poluează tot ce este în jur, sol, apă, aer. Potrivit unui studiu Eurostat, în 2010 un român producea aproape 400 de kilograme de deșeuri menajere, iar gunoiul era în întregime depozitat la gropile de gunoi. România reciclează doar 1% din întreaga cantitate de gunoi, ceea ce ne plasează pe penultimul loc în UE. Gropile de la Râmnicu Sărat; de la Pata Rât, de lângă Cluj, şi de la Glina, de lângă București, sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute, mai dăunătoare și care ar fi trebuit să fie de mult închise. Deșeurile sunt folosite ca sursă de venit și ca resursă „naturală” peste tot în Europa, mai puţin în România și în Bulgaria, care stau pe munţi de mizerie când ar putea sta pe munţi de „aur”.