Există o problemă cu populaţia. Creșterea numărului de oameni reprezintă cea mai mare ameninţare pentru mediu. Ca mișcări de contracarare, se poate merge doar în două direcţii – limitarea procreării sau limitarea consumului – direcţii care nu se exclud reciproc. Însă, dat fiind că creșterea populaţiei este întrecută de creșterea ritmului în care se consumă resursele, aceasta este principala problemă care trebuie rezolvată și care ar avea un impact pozitiv imediat și semnificativ. Lăcomia pare să crească exponenţial faţă de rata creșterii populaţiei. Studiile arată că resursele nu au cum să facă faţă unei planete de 10 miliarde de oameni, dar s-ar putea să nu facă faţă nici unei planete cu jumătate din numărul acestora, dar cu un apetit rapace. Prin urmare, cea mai importantă unealtă este educaţia cu privire la efectele comportamentelor care distrug mediul.

Normele privind felul în care ar trebui să circulăm pentru a reduce poluarea mediului sunt deja bine cunoscute și deopotrivă imposibil de pus în aplicare unde nu există și infrastructura necesară. Mai puţin cunoscute și mai ușor de pus în practică sunt schimbările pe care le-am putea face în dieta personală. Dacă numărul de persoane crește cu 1,2 % pe an, numărul de animale crescute pentru a hrăni populaţia globală crește cu 2,4% pe an. Conform The Guardian, până în 2050 planeta ar trebui să suporte 120 de milioane de tone de oameni în plus și 400 de milioane de tone de animale de fermă în plus. Poate comparaţia în tone nu este cea mai fericită, dar ea ilustrează foarte clar nesustenabilitatea acestor cifre.

Pentru a calcula costul real al consumului de carne trebuie să ne uităm în propria farfurie. De unde a venit carnea înainte să fie așezată pe raftul de la magazin? Cât pământ a fost folosit pentru a crește animalul din care provine? Câtă apă și cât fertilizator s-au consumat pentru a crește iarba sau cerealele cu care s-a hrănit animalul? Și mai exact, unde s-a întâmplat asta? Pentru că un animal tranșat în Danemarca (unde sunt de două ori mai mulţi porci decât oameni) s-ar putea să fi fost hrănit cu cereale crescute din Brazilia, unde pădurile tropicale au fost defrișate pentru a face loc culturilor de soia (hrană pentru porci). Pentru a putea cuantifica efectele acestei industrii asupra mediului, o echipă de experţi internaţionali condusă de profesorul de biologie Harold A. Mooney, din cadrul Woods Institute for the Environment de la Universitatea Stanford, a creat un model care urmărește impactul creșterii de animale de fermă asupra mediului, la nivel global. Modelul a fost aplicat în SUA și Brazilia (doi dintre cei mai mari producători și exportatori de animale de fermă din lume), în Japonia (care se bazează aproape complet pe importuri) și în Olanda (care importă hrană pentru animale, dar exportă produse din carne). Rezultatele, publicate în 2007 în jurnalul Ambio, au arătat că industria producerii de carne destinată consumului uman are consecinţe severe la nivel global,și că atunci când o ţară substituie produsele locale cu unele importate, problemele doar se mută în afara graniţelor, afectând ţări aflate de partea cealaltă a globului. Spre exemplu, Japonia este fericită să importe cereale pentru a-și hrăni animalele, pentru că Brazilia este cea care consumă pământ, apă și nutrienţi pentru a le crește, fără ca Japonia să suporte vreo consecinţă pentru dezastrul ecologic. Ca să crească câte găini și porci importă, Japonia ar trebui să își ocupe 50% din totalul de teren arabil doar pentru asta, ceea ce nu este fezabil. În schimb, Brazilia poate să își distrugă pădurile tropicale și să pună în pericol zeci și sute de specii de animale care trăiesc în ele.

Distrugerea pământului și eliminarea speciilor sălbatice

Faptul că creșterea animalelor înghite mult mai mult teren decât o face agricultura pentru a produce același număr de calorii nu a contat acum sute de ani, când întotdeauna părea că există destul teren de găsit și cucerit. Însă, în 1990, Universitatea Brown calculase că, dacă toată agricultura de atunci era îndreptată doar spre hrănirea oamenilor, s-ar putea suporta o dietă vegetariană pentru 6 miliarde de oameni, pe când pentru o dietă bogată în carne s-ar restrânge numărul la 2,6 miliarde de oameni. Cu alte cuvinte, astăzi, cu o populaţie care depășește 7,3 miliarde, suntem deja în deficit în ce privește consumul de teren folosit, situaţie suplimentată de un ritm de pescuire ce a dus la depopularea masivă a anumitor specii din oceanul planetar.

Cifrele din prezent arată că, dacă am consuma soia în loc de carne, defrișările necesare pentru asigurarea aceleiași cantităţi de proteine ar scădea cu 94%. Producerea proteinelor din pui necesită de trei ori mai mult pământ decât producerea proteinelor din soia. Pentru proteinele din porc este nevoie de nouă ori mai mult pământ, iar pentru proteinele din vacă, de 32 de ori mai mult, scrie The Guardian. Pentru viitor, singura cale de a hrăni populaţia globală, dacă consumul de carne se menţine la aceleași cote, este să producem mai mult teren arabil, adică să defrișăm și mai mult pământ. Este evident că atunci când alegem să consumăm proteine animale în loc de proteine vegetale exercităm un impact direct și negativ asupra mediului.

„În America Centrală, 40% din toate pădurile tropicale au fost tăiate în ultimii 40 de ani pentru ca vacile să aibă unde să pască, ca apoi carnea să fie exportată – în special pentru burgerii americani… Carnea este prea scumpă pentru oamenii săraci în aceste ţări exportatoare, unde vacile au înlocuit o agricultură tradiţională de succes”, scrie John Revington în World Rainforest Report.

Pe măsură ce numărul animalelor domestice a crescut, cel al animalelor sălbatice, precum bizoni și antilope, a început să scadă. Terenuri de monoculturi înlocuiesc astăzi ce până nu demult au fost păduri bogate în floră și faună. Chiar dacă asta înseamnă mai mult grâu pentru export și poate o economie mai sănătoasă, vine cu un cost care nu mai poate fi neglijat. „Animalele au plecat, pădurea e goală și, când se mută și ultimii butuci, ce mai rămâne în urmă pentru indigeni? Nimic” spune Jane Goodall, în Benefits Beyond Boundaries. Chiar și prin asta se exprimă inechitatea la nivel global.

Consumarea și poluarea apei

Apa proaspătă, la fel ca în cazul pământului, părea în trecut a fi o resursă inepuizabilă și nu conta de câtă apă are nevoie o vacă. Experţii au calculat însă că în prezent oamenii folosesc cam jumătate din apa potabilă de pe planetă, cealaltă jumătate fiind împărţită între mai mult de un milion de specii care se luptă pentru supravieţuire. Interesaţi care specii sunt cele mai mari consumatoare, experţii au conchis că este vorba despre animalele crescute pentru consum uman. Industria globală de animale de fermă epuizează resursele limitate de apă dulce, distruge pădurile și pășunile și cauzează eroziunea solului, în timp ce poluarea provocată de fertilizatori și fecale animale creează suprafeţe moarte în zonele de coastă și sufocă recifurile de corali. Un raport al ONU notează că, în ţările aflate în dezvoltare, este nevoie de 550 de litri de apă pentru a produce suficientă făină pentru o pâine, dar pentru a produce 100 de grame de carne de vită este nevoie de 7.000 de litri.

„Să zicem că îţi faci duș în fiecare zi… și fiecare duș durează în medie 7 minute… și apa curge cu 7,57 l pe minut… ai folosi 19.343 l într-un an de zile. Când compari această cifră cu cât a calculat Water Education Foundation că se folosește pentru producerea a câte aproape jumătate de kilogram de carne de vită (9.327 l), realizezi ceva extraordinar. Astăzi, în California, ai economisi mai mult apă dacă ai renunţa la jumătate de kilogram de carne decât dacă nu te-ai spăla timp de șase luni”, calculează John Robbins, în The Food Revolution: How Your Diet Can Help Save Your Life and the World.

Și problema nu este doar că apa este consumată, ci că este și contaminată. Pentru secole de-a rândul, deșeurile rămase de la animale păreau că pur și simplu se descompun și dispar din faţa ochilor și la fel cum nimeni nu se întreba câtă apă bea o vacă, nimeni nu își făcea griji de cantitatea de excremente pe care o lasă în urmă. Astăzi însă, fermele mici, unde animalele sunt crescute liber, au fost mai degrabă înlocuite de fabrici enorme care produc deșeuri în cantităţi ce depășesc capacitatea de absorbţie a pământului. Doar în Statele Unite, asemenea ferme generează de 130 de ori mai multe deșeuri decât o fac oamenii, conform datelor Natural Resources Defense Council. Doar fermele de lactate din Tulare County, California, produc de cinci ori mai multe deșeuri ca toată populaţia din orașul New York. Aceste deșeuri sunt purtătoare de cel puţin 40 de boli care pot fi transmise la oameni și care ajung în râuri, contaminând mai departe zonele marine cu prea mult nitrogen, ceea ce duce în final la zone moarte.

Poluarea aerului

Creșterea animalelor de fermă nu rezultă doar în poluarea solului și a apei, ci și în poluarea aerului, fiind o industrie responsabilă pentru 24% din emisia de gaze de seră, conform EPA (Agenţia Americană pentru Protecţia Mediului). Prin comparaţie, sectorul transporturilor este responsabil pentru 14%. Doar sectorul producerii de electricitate și căldură îl depășește pe cel din agricultură, și doar cu un procent. Grupul Eath Save recomandă o reducere majoră a populaţiei de vite la nivel mondial pentru reducerea cantităţii de metan pe care acestea o eliberează în mod natural în aer și care este un gaz ce contribuie la încălzirea globală.

„O tonă de metan are potenţialul de încălzire globală a 23 de tone de dioxid de carbon. O vacă folosită pentru lapte produce aproximativ 75 de kilograme de gaz metan pe an, echivalentul a mai mult de 1,5 tone (metrice) de dioxid de carbon. Vaca, normal, face ce îi vine natural. Dar oamenii par înclinaţi să uite că creșterea vacilor este o industrie… Este o afacere a omului, nu una naturală. Și suntem destul de buni la asta, motiv pentru care concentraţia de metan din atmosferă a crescut cu 150% în ultimii 250 de ani, în timp ce concentraţia de dioxid de carbon a crescut cu 30%”, explică Pete Hodgson, fost ministru al Comerţului, al Cercetării și al Sănătăţii în cadrul guvernelor din Noua Zeelandă.

Un consumator de carne din Statele Unite ale Americii are un aport dublu la încălzirea globală raportat la un vegetarian și aproape triplu raportat la un vegan, conform unui studiu publicat în Climatic Change. Studiul, desfășurat la Universitatea Oxford, a contorizat dieta a 60.000 de persoane, iar diferenţa găsită în amprenta de carbon generată de dietă a fost semnificativă. Înjumătăţirea consumului de carne ar însemna reducerea amprentei de carbon cu mai mult de 35%, rezumarea la pește ar însemna o reducere cu aproape 50%, iar trecerea la o dietă vegană ar face o diferenţă de peste 60 de procente. Variaţiile au fost atât de drastice, încât autorii studiului au sugerat că ţările ar trebui să revizuiască definiţia pentru o dietă sustenabilă. „Guvernele naţionale care au în vedere o actualizare a recomandărilor privind definirea unei diete sănătoase și sustenabile trebuie să încorporeze recomandarea de a reduce consumul de produse animale”, afirmă studiul.

Foamete și boli

Creșterea animalelor de consum folosește trei pătrimi din terenul arabil la nivel mondial. Tot la nivel global, o treime din cereale este folosită pentru a hrăni animalele și este preconizat ca această cantitate să se dubleze până în 2050. Ca rezultat, mai multe persoane vor suferi de foame, pentru că persoanele sărace își pun baza tocmai în aceste cereale pentru subzistenţă, iar relocarea resurselor în direcţia animalelor înseamnă și creșterea preţului la cereale, scrie The Guardian.

Pe lângă faptul că renunţarea la carne ar avea atât de multe consecinţe pozitive asupra mediului și asupra persoanelor defavorizate, ar avea un impact notabil și asupra sănătăţii noastre. Dacă am face ceea ce recomandă majoritatea medicilor astăzi, cantitatea de carne din dietă ar scădea odată cu incidenţa bolilor de inimă, a diabetului, a cancerului și a infarctului. Este deja clar că majoritatea problemelor din sănătatea publică au mai degrabă de-a face cu dieta și stilul de viaţă decât cu genetica și că cele mai multe dintre bolile care pot fi prevenite rezultă mai degrabă dintr-o astfel de legătură complexă între oameni și mediu, decât din cauze singulare. Bolile de inimă, spre exemplu, sunt legate de obezitate, ce rezultă atât din consumul excesiv de zahăr și grăsimi (în special, grăsimi animale), cât și de designul urban orientat spre sedentarism. Poluarea aerului și consumul de combustibili fosili sunt și ei factori favorizanţi pentru această boală. Și la fel sunt și politicile care dictează ce se întâmplă cu pădurile și terenurile arabile.

„Nu doar că mortalitatea de pe urma bolilor coronariene e mai scăzută în rândul vegetarienilor…, dar datele știinţifice arată o relaţie pozitivă între o dietă vegetariană și un risc redus pentru obezitate, hipertensiune, diabet, boli coronariene și multe tipuri de cancer”, explică reprezentanţii American Dietetic Association.

Los Angeles Times nota ironia faptului că acest sistem, de producere a cărnii de consum, constă în faptul că milioane de consumatori bogaţi, din ţările dezvoltate, mor din cauza unor boli rezultate din „prisos”, în timp ce săracii din lumea a treia mor din cauza bolilor rezultate în urma sărăciei, care vine pe fondul negării accesului la pământul care să fie cultivat pentru un consum imediat.

O analiză completă a argumentelor pro și contra consumului de carne se găsește în articolul Beţia simţurilor sau de ce mai mâncăm carne