Au fost necesare doar câteva secunde pentru ca România să fie aruncată în doliu. Au urmat apoi breaking-newsuri, părinţi, desfiguraţi de suferinţă, întrebaţi cum comentează... evenimentul, dar și o avalanșă de întrebări care se încăpăţânează să persiste.

„Am văzut iadul, mamă!”, sunt cuvintele care descriu cel mai bine tragedia petrecută vineri noapte în Clubul Colectiv. Sunt primele cuvinte pe care le-a rostit un tânăr de 22 de ani, reîntors între cei vii.

„Toată lumea era în stare de șoc. Am văzut iadul!”, a relatat și o tânără asistentă, zguduită de priveliștea căreia a fost nevoită să îi facă faţă, cu multe lacrimi în ochi. „Dacă m-ar întreba cineva cum arată Apocalipsa, aș zice că arată exact ca această noapte… Și plâng…”, spune și unul dintre cei care au avut șansa scăpării din infernul de la Clubul Colectiv.

Sunt doar frânturi din mărturiile celor care acum regretă că s-au aflat într-un loc nepotrivit, într-un timp la fel de nepotrivit. În vreme ce aceștia îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăiesc, alţii nu mai au ocazia recunoștinţei. Care pot fi concluziile (încă la cald) după o tragedie care a zguduit până și presa internaţională?

Vinovaţii „ciudaţi”

Primul impuls, așa cum îl indică și reţelele de socializare, constă în identificarea vinovaţilor. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Nerăbdarea este intensă, precum și graba de a așeza la stâlpul infamiei pe cei consideraţi ca potenţiali vinovaţi.

Nu lipsesc dintre acuzatori cei care decriptează evenimentul cu o ușoară satisfacţie în voce și atitudine. Ce căutau tinerii la lansarea aceea din noaptea de Halloween? „Sărbătoreau moartea și focul iadului și au primit șansa să o facă în direct”, este postarea plină de satisfacţiei a unui internaut. Nu este singurul care a apelat la mesaje cinice. De fapt, sute de utilizatori Facebook sau comentatori de pe site-urile de știri au umplut internetul cu postări în care sunt siguri că au identificat vinovaţii: Halloween-ul, trupa rock care cânta și mulţimea celor prezenţi, „adulatori ai Satanei”. 

„Moartea invocată de Halloween a venit, îngrozitoare, cu foc, fum și pucioasă, ca în Sodoma și Gomora”, spune un altul, chiar într-un articol de presă, convins că ceea ce s-a întâmplat cu acești tineri este „o dramă metafizică”. Unii nu au scăpat ocazia de a sesiza că incendiul a izbucnit chiar în momentul în care rula melodia „Ziua în care vom muri”. Suplimentar pentru cei care s-au grăbit să speculeze: trupa rock se numea „Goodbye”. „Este greu de spus care sunt resorturile sumbrei efervescenţe cu care semeni de ai tăi îi demonizează, la propriu, pe morţi”, concluzionează cu năduf un jurnalist DW, convins că întreţinem o mentalitate colectivă conform căreia „toată lumea e de blamat, mai puţin sufletul din spatele monitorului”.

Vinovaţii „fără vină”

În timp ce unii, înfierbântaţi de eveniment, au identificat conexiunile religioase ale acestuia, alţii, instinctual, și-au îndreptat degetul acuzator  spre organizatori. Preţul mic investit în materiale utilizate pentru amenajarea clădirii și-a cerut acum suplimentul. Pe de altă parte, obţinerea de autorizaţii fără prea multe eforturi sau prin variante ocolitoare face parte din tradiţia românească.

Organizatorii au fost vizitaţi de către poliţie cu vreo săptămână înainte de acest eveniment. Autorităţile n-au contatat atunci alte nereguli, exceptând faptul că o parte a personalului este necalificat. La concertul de vineri seară însă, s-au văzut mult mai multe derapaje, inclusiv faptul că minorii au avut acces liber. Pe măsură ce se limpezesc apele, se conturează pe fond o problemă spinoasă: în spatele ei subzistă riscul încrederii într-un sistem care funcţionează după cutuma lui „merge şi aşa”. Improvizaţii tehnice, deficit de măsuri de siguranţă, legi care sunt date pentru a nu fie respectate, autorităţi care închid ochii pentru a-i deschide când este prea târziu sunt doar câteva dintre aspectele cu care societatea românească s-a familiarizat. Până și recunoașterea acestei situaţii este o banalitate. „Eu cred că această tragedie se datorează și faptului că s-a acţionat pe principiul «lasă că merge și așa»”, a spus și președintele României, confirmând pericolul încrederii în ceea ce ţi se oferă.

Exces de încredere. Chiar încredere oarbă. Acesta ar putea fi, în sinteză, factorul care a nenorocit vieţile unor tineri. „Nu am cuvinte! Acolo au fost oameni inconștienţi”, a comentat drama un expert în siguranţa la incendii, apăsând parcă și mai tare pe o rană ce refuză să se închidă. Erau sute de persoane cu ţigări și cu spectacol pirotehnic, prezente într-o clădire cu o singură ușă de evacuare, convinse că toată lumea (de la organizatori la autorităţi) și-a făcut datoria. Încrederea conferă un sentiment de siguranţă și de convingere că nimic rău nu se poate întâmpla. Nu ţie, și nu acum. Așa se și explică reacţia iniţială a solistului de pe scenă, care, în momentul inflamării unuia dintre stâlpi, a reacţionat sub forma unei glume: „Asta nu era prevăzut în program.”

Tocmai acest mic detaliu, neprevăzut și neprogramat, nu doar că a cutremurat o ţară întreag , dar evidenţiază și criza în care aceasta continuă să se zbată. Este o problemă de educaţie improvizată, suprapusă peste un mecanism de funcţionare a unei societăţi la fel de improvizat în care cetăţeanul, pentru a fi sigur că scapă cu viaţă, ar trebui să își dozeze încrederea. Este exact ceea ce exprima foarte bine unul dintre jurnaliștii ziarului Adevărul, convins de faptul că, dacă continuăm să „existăm mi se pare tot mai des o minune divină”. „Am dovada existenţei lui Dumnezeu”, spunea Andrei Pleşu într-un interviu. „De vreme ce, cu «administratorii» ei de-acum, lumea pare, totuşi, să funcţioneze, meritul e al Providenţei….”

Foto: facebook.com/colectiv

DISTRIBUIE: