Curtea Supremă a suspendat cel mai ambiţios program american de combatere a încălzirii climatice

6

Curtea Supremă din Statele Unite a suspendat, marţi, cel mai ambiţios program american de limitare a emisiilor cu efect de gaz de seră, asumat prin angajament la cea mai recentă negociere privind schimbările climatice organizată în decembrie 2015, la Paris, de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Curtea Supremă a decis că programul iniţiat de președintele Barack Obama – Clean Power Plan – nu poate avansa până când nu vor fi luate în considerare toate provocările sale de ordin legislativ. Schema propusă de președinte vizează o reducere cu până la 32% a emisiilor până în anul 2030, prin accentuarea sporită a migrării spre sursele regenerabile de energie.

Decizia Curţii a venit în urma unui vot prin care o majoritate de cinci a decis, surclasând patru voturi împotriva suspendării. Planul a fost contestat de 27 de state americane cu o majoritate republicană, între care se numără și Texas și Virginia.

Procurorul general din West Virginia, Patrick Morrisey, a catalogat decizia Curţii drept „o victorie extraordinară”. „Suntem încântaţi”, a spus el, că judecătorii „au realizat impactul imediat al măsurii și au îngheţat implementarea ei, protejând muncitori și economisind nenumăraţi dolari pe care i-am fi cheltuit pentru a continua lupta de a demonstra ilegalitatea demersului”.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a declarat, în schimb, că „Programul Clean Power Plan are o bază legală și tehnică solidă, oferindu-le statelor timpul și flexibilitatea de care au nevoie pentru a dezvolta planuri personalizate și eficiente financiar pentru a-și reduce emisiile”, a citat BBC.

Curtea Supremă din Statele Unite urmează să examineze și o altă măsură emblematică propusă de președintele Obama, mai exact o reformă a sistemului de imigraţie american care ar urma să acorde protecţie împotriva expulzării pentru circa 4 milioane de imigranţi clandestini, din totalul de 11 milioane care locuiesc în SUA și riscă permanent să fie expulzaţi.

Obama și-a argumentat iniţiativa spunând că orice imigrant clandestin care trăiește de peste cinci ani în SUA și are un copil american va putea solicita un permis de muncă de trei ani. „Aceasta nu este nici o garanţie a cetăţeniei, nici un drept de a rămâne aici permanent”, a spus președintele.

DISTRIBUIE: