Este 7 aprilie și în București s-au înregistrat la prânz 29 de grade Celsius. Poate să fie de vină un val de căldură, dar încălzirea climei nu poate fi scoasă din discuţie, având în vedere că anul 2014 a fost cel mai călduros an din istoria în care s-au înregistrat măsurători, iar anul 2015 l-a întrecut. Încălzirea globală există și este cauzată în mare parte de activitatea umană. Aceasta este concluzia comunităţii știinţifice, dar și a rapoartelor ascunse ale giganţilor petrolieri, care știau care vor fi urmările funcţionării pe „energie murdară” încă din anii 1970, când nici măcar comunitatea știinţifică nu acorda încă atenţie subiectului.

Acum patru luni, liderii lumii s-au strâns la summitul NATO „în al 12-lea ceas” și au promis să adopte politici globale care să nu permită creșterea temperaturii cu mai mult de 2 grade Celsius peste temperatura medie globală, un prag care va destabiliza semnificativ toată clima pe glob și va duce la o creștere semnificativă a nivelului mării. Însă după patru luni, nu pare să se fi mișcat nimic. Mai mult decât atât, cele mai recente studii, publicate după summitul de la Paris, relevă că, de fapt, situaţia este mult mai gravă decât se credea până acum.

Catasfrofă, dar să știm și noi

Schimbările climatice sunt astăzi atât de bruște, complexe și împotriva tiparelor cunoscute, încât comunitatea știinţifică a rămas mai degrabă cu rolul de a consemna efectele după ce ele s-au produs deja. Aceasta descoperă mici bucăţi de puzzle care par să alcătuiască în final imaginea unui pământ distrus, însă oamenii obișnuiţi nu se entuziasmează decât la vederea imaginii complete, când oricum va fi prea târziu.

Într-un nou studiu publicat în jurnalul de specialitate Nature, oamenii de știinţă au dezvoltat un nou model de calcul, care poate să ne arate imaginea completă încă de acum. Dacă emisiile de carbon continuă neabătute, vor duce la distrugerea Antarcticii, care va contribui astfel la creșterea nivelului mării cu mai mult de un metru până în 2100 și cu mai mult de 15 metri până în 2500, avertizează cercetătorii. Dacă anul 2500 este prea îndepărtat pentru a ne da fiori, trebuie să fim conștienţi că anul 2100 va fi al generaţiei nepoţilor milenialilor de azi.

Noile calcule arată o creștere a nivelului apei dublă faţă de ce au anunţat alte studii până acum, care nu au luat în calcul o contribuţie semnificativă de la poli. Noul studiu, realizat după un alt model de calcul, arată însă o vulnerabilitate serioasă în Antarctica. Comunitatea știinţifică a primit cu entuziasm noile concluzii, deși rămân și incertitudini. Însă, dacă modelul se confirmă, ar genera o „schimbare tectonică în așteptările privind viteza și severitatea problemei creșterii nivelului apei”, a declarat Ben Strauss, director al organizaţiei de cercetare independentă Climate Central. „În scenariul emisiilor de gaze ridicate, secolul XXII va fi un secol al iadului…va deveni un secol al exodului de la coastă”, citează Washington Post.

Exodul deja a început

Deși încălzirea globală s-ar putea să nu treacă drept cea mai urgentă problemă globală, comparativ cu situaţia economică extrem de volatilă, cu destabilizarea politică și cu terorismul, este poate cea mai perfidă dintre ele, care se instalează pe nesimţite, le afectează în rău pe toate celelalte și este singura care nu poate fi rezolvată prin niciun fel de metode clasice. Este un dușman cu care omenirea încă nu s-a întâlnit până acum, când tiparele meteo par să meargă spre extreme: secete parcă desprinse din Biblie, care durează ani de zile, iar la polul opus furtuni și inundaţii extrem de severe, care, la fel ca în cealaltă extremă, au impact pe termen lung asupra economiei, a stării de sănătate și chiar a nivelului de trai.

Venezuela este un exemplu pe care nu ne permitem să îl ignorăm, fiind într-o situaţie critică fără precedent. Președintele Nicolas Maduro a hotărât ca, în lunile aprilie și mai, vinerea să fie zi naţională de sărbătoare. Astfel, sub un pretext fericit, lumea va sta acasă și se va economisi electricitate. De asemenea, marii consumatori, cum sunt hotelurile și mallurile, trebuie să își genereze singuri energia pentru 9 ore pe zi, iar industriile grele trebuie să taie consumul energetic cu 20%. Totodată, consumul de apă este raţionalizat de mai mult timp. Ţara trece printr-o perioadă de secetă extrem de severă. Mai mult de 50% din energie provine de la centralele hidroelectrice, unele dintre ele urmând să se închidă dacă nivelul apei va continua să scadă. În plus, ţara se află în recesiune, din cauza scăderii preţului la ţiţei, sursa primară de venit la bugetul de stat.

Pe de altă parte, Pakistanul se confruntă cu o climă în schimbare, care predispune la inundaţii severe. O analiză recentă din Foreign Policy avertiza că schimbarea climei reprezintă un pericol mai mare pentru ţară chiar decât terorismul. Topirea gheţarilor se traduce în inundaţii frecvente și împuţinarea resurselor de apă potabilă, în timp ce zona de coastă este expusă unui risc major de scufundare, pe termen lung. Economia Pakistanului este dependentă de agricultură, ceea ce înseamnă că împuţinarea resurselor primare, împreună cu efectul de răspândire a bolilor, va duce la un tipar migraţionist pe care Europa nu l-a mai văzut de sute de ani și la care este îndoielnic că va putea face faţă. De fapt, mai mulţi cercetători au avertizat că regiuni ale Golfului Persic, adică Emiratele Arabe Unite, Qatarul, Arabia Saudită şi Bahrainul, vor deveni nelocuibile, iar cei care stau aici vor fi nevoiţi să emigreze în masă spre ţări cu temperaturi moderate.

Înainte, spre nimic

În ciuda tuturor acestor lucruri, pe plan internaţional nu pare să se întâmple nimic sau, cel puţin, nimic bun. Summitul de la Paris a venit și a trecut ca toate celelalte dinaintea lui, fără să aibă urmări până în momentul de faţă. Este o dezamăgire extrem de mare pentru toţi cei care au avertizat că s-ar putea să trecem foarte curând de ultimul moment în care schimbarea perspectivei să mai fie posibilă.

„14 din cei 15 cei mai călduroşi ani din istorie s-au înregistrat din 2000 încoace, iar 2015 este pe punctul de a doborî acest record. Nicio naţiune mare sau mică, bogată sau săracă nu este imună la efectele acestor evoluţii. Vara trecută am văzut efectele schimbărilor climatice în Alaska, unde apele înghit deja sate şi erodează ţărmul, unde gheţarii se topesc într-un ritm fără precedent în epoca modernă. A fost semnalul unui viitor posibil, aceasta se va întâmpla cu viitorul copiilor noştri, dacă schimbările climatice au loc într-un ritm mai mare decât eforturile noastre de a le limita”, a declarat preşedintele american în deschiderea summitului de la Paris. SUA și China sunt responsabile pentru cea mai mare parte a emisiilor de gaze de seră emise la nivel mondial.

Este deci foarte surprinzător că tocmai în aceste două ţări, care și-au asumat deschis responsabilitatea de a reduce emisiile, lucrurile par să ia o turnură inversă și fără prea multă tevatură în presă. SUA este pe cale să pună în funcţiune un nou reactor nuclear, ceea ce nu s-a mai întâmplat de 20 de ani. Este vorba despre un reactor care a stat în fază de construcţie câţiva zeci de ani, la centrala din Spring City, Tennessee. Reactorul va genera energie pentru 1,5 milioane de case, iar emisiile de gaze de seră vor proveni „doar de la angajaţii care vor veni la serviciu cu mașina”, scrie Wired. Pe de altă parte, sursele de energie nucleară sunt periculoase, pentru că emit radiaţii și sunt susceptibile unor accidente precum cele petrecute la Cernobîl și la Fukushima. În ciuda acestui pericol, se pare că de fapt „energia nucleară este prea sigură pentru a salva lumea de la încălzirea globală”.

Dincolo de ocean a fost amânată „revoluţia verde”, după ce China a hotărât să oprească construirea de parcuri eoliene, fiindcă energia produsă nu este constantă, iar transportul și gestionarea fluctuaţiilor costă mult prea mult. „Vântul porneşte şi se opreşte intermitent, iar, de regulă, orele în care bate vântul nu coincid cu cele în care consumatorii sunt acasă şi folosesc electricitatea respectivă. Astfel operatorii de transport trebuie să managerieze reţeaua astfel încât să o decongestioneze atunci când se produce prea multă energie eoliană, iar consumul e mic, şi să pornească rapid capacităţi clasice atunci când vântul nu mai bate, dar consumul este mare”, explică Adevărul Financiar. Se pare că problema alocărilor greșite de capital la scara naţională este ceva endemic în China, unde s-au construit și orașe cu locuinţe care stau goale, iar economia chineză s-a mai „răcit între timp. Alocări de bani fără viziune se fac însă și în SUA, unde în 2008 s-a început construirea unei reţele de transmisie de 4.800 de kilometri din vestul statului Texas, spre est, care nu a fost finalizată nici până acum și care a costat deja aproape 7 miliarde de dolari. Este greu de imaginat cum vor reuși aceste ţări să coordoneze o întoarcere globală spre energia verde, când nu reușesc să o facă nici în propriile ţări.