Se instalează primul sistem de curăţare a oceanelor

8

Primul sistem destinat curăţării oceanelor de poluarea cu deșeuri plastice este asamblat pe coasta Japoniei și va funcţiona începând de anul viitor. Acesta ar trebui să strângă jumătate din cantitatea de plastic găsită între Hawaii și California, unde s-a format o concentraţie de deșeuri de mărimea statului Texas.

V-aţi întrebat vreodată ce se întâmplă cu marfa care cade de pe vasele comerciale care străbat oceanele? În Cornwall, Anglia, valurile mai aduc încă pe plajă piese Lego, la 17 ani după ce un vas cargo care mergea de la Rotterdam spre New York a pierdut 62 de containere pline cu faimoasele jucării. Din alte vase s-au pierdut 2.000 de monitoare de calculator sau mii de perechi de pantofi sport Nike. La asta se adaugă gunoiul tras înapoi în ocean de tsunamiuri, gunoiul aruncat de vasele pescărești, dar și de cei care merg în vacanţă la mare.

În căutarea avionului prăbușit MH370, o echipă de cercetare la vest de Australia a raportat că în doar 4 ore a găsit peste 70 de obiecte despre care credea că provin din avion, dar care s-au dovedit a fi gunoaie. Unele dintre acestea sunt la dimensiunile iniţiale, dar majoritatea s-au descompus în mărgele mici, cunoscute ca „microplastice”, care plutesc imediat sub suprafaţa apei. Curenţii oceanici fac ca aceste deșeuri să circule și să se aglomereze cu precădere în anumite zone, cum este cea dintre Hawaii și California, dar și zona insulei japoneze Tsushima.

„Motivul pentru care am ales această locaţie este acela că valurile şi curenţii au adus aici mult plastic.” Se pare că ar fi vorba de 30.000 de metri cubi de plastic, ce ajunge pe ţărmul japonez în fiecare an. Sistemul de captare a acestor gunoaie a fost inventat de Boyan Slat, un danez de doar 20 de ani, inspirat de o experienţă subacvatică în Grecia, unde a văzut mai multe gunoaie decât floră și faună marină.

Sistemul, denumit The Ocean Cleanup Array, a fost evaluat de o echipă de 100 de cercetători și ingineri și este de fapt o barieră care va colecta deșeurile în timp ce acestea sunt împinse de către curenţi spre mal. Sistemul va funcţiona timp de doi ani în Tsushima, după care, dacă are succes, va fi amplasat și pe fâșia dintre Hawaii și California, scrie AlJazeera.

DISTRIBUIE: