Majoritatea experţilor în acest domeniu sunt de acord că Pământul se încălzește și că principalul vinovat este gazul de seră emis în atmosferă prin activitatea de zi cu zi a omului. Scăderea nivelului acestor emisii prin dispozitive legale care să fie acceptate de toate ţările ce participă la summitul de la Paris, care va ţine două săptămâni, pare o ţintă imposibil de atins, dar cercetătorii avertizează că este singura soluţie. Întrebarea nu este dacă se va ajunge la un punct catastrofic, de unde nu va mai fi cale de întoarcere pentru redresarea situaţiei, ci întrebarea este când va veni acest moment. Iată nelămurirea din prezent a cercetătorilor.

 La marginea unui gheţar topit

În luna iulie, echipa cercetătorului Laurence Smith, șeful Departamentului de Geografie al Universităţii din California, a ajuns în Kangerlussuaq, Groenlanda, o bază pentru cei care vin să exploreze stratul de gheaţă din ce în ce mai subţire și mai poros. Pe măsură ce gheaţa se topește răsar fâșii de apă care se fac din ce în ce mai mari, la un moment dat se unesc și creează un râu adânc care curge până la ocean.

Pentru 72 de ore, oră de oră, cercetătorii au trebuit să măsoare viteza, volumul, temperatura și adâncimea apei în acest râu, din care nimeni nu ar putea fi salvat, în cazul în care ar cădea în el. Fiecare măsurătoare a fost atât de dificilă, încât necesita ca cercetătorii să lucreze în schimburi și permanent să fie cel puţin doi oameni treji care să facă asta împreună. Toate echipamentele au fost aduse din laboratoare de top din Statele Unite, astfel de expediţii fiind plătite chiar de guvernul american, printr-un grant acordat NASA din bugetul anual de un miliard de dolari, dedicat cercetării polilor Pământului. Printre altele, 10 drone de ultimă generaţie au fost folosite pentru a cartografia schimbările din zonă.

„Nimeni nu a mai adunat astfel de date”, spune Asa Rennermalm, profesor de geografie la Universitatea Rutgers, implicat în acest proiect. Datele vor fi poate primele informaţii revelatoare despre rata de topire a fâșiei de gheaţă din Groenlanda și, în consecinţă, despre creșterea nivelului apelor în anii următori, astfel încât orașele de coastă, din New York până la cele din Bangladesh, să se poată pregăti pentru o asemenea schimbare de peisaj, scrie NYTimes. Din păcate, în prezent, finanţările pentru astfel de proiecte de cercetare sunt puse sub semnul întrebării pe măsură ce membrii republicani ai Congresului american refuză în continuare să nege consensul știinţific la care s-a ajuns pe acest subiect.

Recorduri în 2015

Pe 12 noiembrie 2015, observatorul Mauna Lao, din Hawaii, care face cele mai corecte măsurători din lume în privinţa carbonului din atmosferă, a înregistrat faptul că în fiecare milion de molecule din atmosferă, peste 400 de mii sunt molecule de dioxod de carbon. De la acea dată, nivelul nu a mai scăzut. Problema nu este că s-a trecut peste acest prag, lucru care s-a mai întâmplat în 2013 și în 2014, ci recordul constă în faptul că nivelul nu a mai scăzut, spre deosebire de celelalte dăţi. Cercetătorii se tem că 11 noiembrie a fost, cel mai probabil, ultima zi din istorie în care nivelul s-a menţinut sub 400 ppm.

Poate că nu este atunci nicio coincidenţă că anul 2015 se va încheia ca cel mai călduros an din istoria pentru care există măsurători și că va întrece cu un grad Celsius temperatura înregistrată pentru perioada preindustrială, conform Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM). De fapt, întreaga perioadă 2011-2015 a fost cea mai călduroasă din istorie, cu multe evenimente meteo extreme, în special valuri de căldură care au provocat moartea a mii de oameni pe glob. „Avem cunoștinţele necesare și mijloacele de acţiune. Avem o șansă. Generaţiile viitoare nu vor avea”, au declarat reprezentanţii OMM, care au prezentat raportul în scopul informării celor care participă la negocierile ONU de la Paris.

Creșterea procentului de dioxid de carbon din atmosferă a însemnat deopotrivă încălzirea oceanului planetar și creșterea nivelului apelor. Centrul și estul Pacificului au fost cu un grad Celsius peste temperatura normală, și Oceanul Indian și sudul și nordul Atlanticului au fost mai calde decât media normală. În octombrie 2015, agenţia americană NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) a declarat că temperaturile record înregistrate la nivelul oceanului planetar au dus la un eveniment de albire a coralilor, care a început în nordul Pacificului în vara lui 2014 și s-a răspândit în sudul Pacifiului și în Oceanul Indian în 2015.

Pe măsură ce unele zone, precum India, Pakistan, nordul Africii și Orientul Mijlociu, au fost afectate de valuri de căldură, cu temperaturi maxime care au ajuns până la 45°C în anumite zone, altele au trecut prin inundaţii, din cauza ploilor severe: sudul SUA, Mexic, Bolivia, sudul Braziliei, sudul Europei, Malawi, Moroc, Algeria, Tunisia, Mali, părţi din Pakistan și Afganistan. Doar între mai și octombrie 2015, China a trecut prin ploi severe care au afectat 75 de milioane de oameni și au produs pagube de 25 miliarde de dolari. În același timp, nu a lipsit seceta severă, în zone precum America Centrală și Caraibe, Brazilia, părţi din Europa Centrală și Rusia, părţi din Asia de sud-est, Indonezia și Africa de Sud.

Pe tot globul s-au format 84 de furtuni tropicale, de la începutul anului și până pe 10 noiembrie, comparativ cu o medie anuală de 85. Deși numărul nu a crescut, intensitatea lor s-a mărit. Uraganul Patricia, care a lovit Mexicul pe 24 octombrie, a fost cel mai puternic uragan din Atlantic și Pacificul de nord, cu o viteză a vântului de 320 km/h. Cercetătorii au găsit că, din cauza efectelor induse de om asupra climei, a crescut de până la 10 ori probabilitatea ca multe evenimente meteo extreme, în special cele care au legătură cu temperaturi extreme, să aibă loc în perioada 2011-2015. Din 79 de studii publicate în Buletinul Asociaţiei Meteorogice Americane între 2011 și 2014, mai mult de jumătate au confirmat că schimbările climei au contribuit la proliferarea fenomenelor extreme, cea mai consistentă influenţă fiind asupra temperaturilor extrem de ridicate.

Pregătiţi pentru extincţie

Conform unui studiu recent, speciile dispar de 10 până la mii de ori mai repede decât în oricare altă perioadă a istoriei planetei, depinzând de specie. Conform unei estimări, Pământul a pierdut jumătate din faună doar în ultimii 40 de ani. Cauza acestei pierderi accelerate din biodiversitate este clară: expansiunea activităţii umane, dictată de consumerism și de creșterea populaţiei, scriu profesorii Paul și Anne Ehrlich, de la Universitatea Stanford. Cercetătorii însuși par să fie depășiţi de situaţie și sunt mai mult observatori ai unor fenomene care se petrec cu o viteză ce nu pare să mai lase timp de reacţie. James Hansen, expert NASA care a adus subiectul încălzirii climatice în atenţia publică în vara anului 1988, spune în cel mai recent studiu despre creșterea nivelului apelor că „predicţiile s-ar putea să fie prea conservatoare când vine vorba de ritmul în care ar trebui să aibă loc anumite schimbări climatice”. Conform ultimului studiu, o creștere de două grade Celsius a temperaturii globale, care până acum era considerată un nivel „sigur” pentru schimbările climatice, se dovedește că de fapt ar fi „o catastrofă pentru creșterea nivelului apelor”.

Studiul lui Hansen arată cât de complicate și de imprevizibile sunt de fapt schimbările climatice. Pe măsură ce temperatura oceanului planetar crește, anumite părţi ale oceanului se răcesc, acolo unde gheaţa se topește, ceea ce înseamnă încetinirea curenţilor oceanici și modificarea tiparelor climatice. Una dintre aceste zone este tocmai Groenlanda. Studiu după studiu descoperă schimbări în biosfera Pământului după ce deja ele s-au petrecut, cercetătorii fiind simpli martori care încearcă să tragă semnale de alarmă. Toamna trecută, cercetătorii au observat în Alaska de nord, în aceeași zonă unde compania Shell vrea să foreze după petrol, cea mai mare comunitate de morse documentată vreodată, aproximativ 35.000 de animale pe o singură plajă, ceea ce arată că habitatul lor se restrânge simţitor. Alte semne sunt că viaţa marină se mută spre nord, adaptându-se în timp real la noile condiţii. Rechini marele-alb au fost văzuţi înmulţindu-se aproape de Monterey Bay, California, cel mai nordic punct în care s-a întâmplat asta vreodată și tot în California au fost observate alte specii ce nu sunt native, scrie Rolling Stone. În concordanţă cu schimbările marine ciudate este și o scădere bruscă a cantităţii de plancton, care se află chiar la baza lanţului trofic oceanic. Asta s-ar datora unui fenomen de acidifiere a apei: pe măsură ce oceanul absoarbe dioxid de carbon din atmosferă, acesta este transformat în acid carbonic, care scade pH-ul apei de mare. Conform cercetătoarei Stephanie Dutkiewicz, de la MIT, acest trend arată că „întregul lanţ trofic o să se schimbe”. Un alt rezultat al acidifierii apei marine este dizolvarea carapacelor melcilor și ale altor animale marine care au un astfel de strat exterior. Cercetătoarea Nina Bednaršek a declarat pentru revista Science că aceste carapace au început să aibă mai mult un aspect poros, de conopidă.

Schimbările chimice care au loc în urma încălzirii globale i-au șocat pe cercetători. „Obișnuiam să cred că este destul de greu ca ceva să dispară din ocean. Dar schimbările pe care le vedem acum se petrec atât de repede, încât sunt aproape instantanee”, declara în 2013 James Barry, cercetător la Institutul de Cercetare al Acvariului Monterey Bay. Pentru acești cercetători este ca și cum ar avea loc în primul rând la un show apocaliptic. Pentru Simone Alin, oceanograf la NOAA, studiul cu dispariţia planctonului a fost un semnal puternic că s-ar putea să fi trecut deja de orice ocazie de a opri aceste fenomene. „Eram destul de îngrijorată din cauza acestor probleme și înainte de a avea copii, până acolo că mă întrebam dacă e o idee bună să-i am. Acum, mă simt zdrobită”, a declarat ea. Katharine Hayhoe, cercetătoare creștină, s-a mutat cu soţul ei, pastor, tocmai din cauza vulnerabilităţii zonei la schimbările climei. Unde este acum se implică în discuţii știinţifice cu comunitatea evanghelică locală, așa cum ar face-o un misionar. Dar strategia de urgenţă este deja pregătită. „Dacă lucrurile continuă așa, Canada va fi casa noastră pe termen lung. Dar majoritatea oamenilor nu au o strategie de urgenţă… pe acești oameni încerc să-i ajut”, spune ea. James Hansen s-a retras de la NASA în 2013 pentru a deveni activist, pentru că, în ciuda raportului dezastruos care îi poartă semnătura, Hansen are încă speranţă. El spune că soluţia ne privește drept în ochi: trebuie să punem capăt consumului de combustibili fosili cât mai repede. Dacă în aceste două săptămâni, liderii Statelor Unite și ai Chinei, cele mai poluante naţiuni de pe Pământ, s-ar pune de comun acord să taie acest consum prin diverse mijloace legale, atunci restul lumii nu va avea ce să facă decât să-i urmeze.

Refugiaţi din calea dezastrului

Înaintea începerii summitului de la Paris, președintele Franţei a făcut o legătură care la prima vedere ar putea să pară forţată – lupta împotriva încălzirii climei este aceeași cu lupta împotriva terorismului. Prinţul Charles al Marii Britanii a susţinut aceeași idee – schimbările climatice au fost o cauză de bază pentru războiul civil din Siria, pentru proliferarea terorismului și, în consecinţă, pentru criza refugiaţilor din Europa. „Unii dintre noi spuneam de acum 20 de ani că, dacă nu rezolvăm aceste probleme, vom vedea tot mai multe conflicte din cauza resurselor puţine, a dificultăţilor din ce în ce mai mari și al acumulării efectelor schimbărilor climatice, adică a faptului că oamenii vor fi obligaţi să se mute. Acum sunt dovezi că una dintre cauzele ororii din Siria a fost o secetă care durează de aproape 5-6 ani și care i-a forţat pe oameni să intre în orașe”, a declarat el.

Criza refugiaţilor nu s-a terminat și nici nu se va termina prea curând. Pentru că ei nu au venit doar din Siria. Au venit și din Afganistan, din Irak, din Gaza, din Haiti și din alte zone din Africa. Sunt ambasadorii unor războaie fără capăt, ai unor conflicte interminabile în zone care devin nelocuibile. Prinţul Charles are o bază pe care a făcut afirmaţia, este vorba de un studiu publicat recent în Proceedings of the National Academy of Sciences, care spune că încălzirea globală a fost un factor cu un cuvânt greu de spus în războiul din Siria, unde cea mai gravă secetă din istoria zonei a avut un efect „catalizator” asupra neliniștii politice. Un alt studiu, demarat de Center for Climate and Security, a găsit că un milion de sirieni au plecat din cauza faptului că nu mai aveau ce cultiva și ce mânca. Chiar și președintele Obama a spus de curând că „seceta, cu distrugerea agriculturii și creșterea preţului la alimente au contribuit la neliniștea socială din Siria”.

Dar nu este vorba doar despre Siria. Zeci de mii de oameni de Africa subsahariană sunt în mișcare, căutând un pământ bun de cultivat și construind case ilegal pe pământ deţinut de stat, intensificând astfel conflictele comunităţilor locale. În Bangladesh, creșterea nivelului apei și al salinităţii pune în pericol zona de coastă, ceea ce înseamnă că 20 de milioane de oameni s-ar putea să fie nevoiţi să se mute în următorii zeci de ani. Gheţarii care se topesc în Asia Centrală ameninţă rezervele de apă dulce în ţări precum Tadjikistan, unde există deja tensiuni cu vecinii din Kîrgîstan. Un studiu din 2010 spunea că aproape 7 milioane de mexicani ar putea veni spre SUA dacă seceta din Mexic și America Centrală continuă. În circumstanţele în care încălzirea globală se va accentua nestingherită, regiuni ale Golfului Persic, adică Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Bahrain, vor deveni nelocuibile, iar cei care stau aici vor fi nevoiţi să emigreze în masă spre ţări cu temperaturi moderate, cum ar fi ţările mediteraneene din Europa. Printr-o simulare computerizată, cercetătorii avertizează că, până la sfârșitul secolului, Golful Persic va fi lovit de valuri de căldură nemaiîntâlnite.

Mai există deci speranţă? Există acest summit al ONU de la Paris. Dacă în urma lui vom rămâne cu aceleași concluzii pe care le știm de ani de zile și cu promisiuni voluntare din partea președinţilor de state că „se vor angaja în lupta împotriva încălzirii globale”, atunci suntem ca și pierduţi. Momentul pentru acţiuni voluntare a trecut de mult. Acum este momentul pentru acţiuni decisive, legale, cu caracter obligatoriu pentru toată lumea și este momentul ca ţările bogate, care poluează aproape singure planeta, să plătească „nota de plată” și pentru ţările sărace, care doar trag ponoasele. Directorul WWF România, Magor Csibi, a declarat la RFI că este reţinut în ce privește reușita summitului: „Aşteptările ar trebui să fie mari, dar în acelaşi timp sunt şi reţinute. Ar trebui să fie mari, pentru că avem toate semnele, avem toate studiile, avem toate datele ştiinţifice care ne arată cât de mare este anvergura acestei probleme a schimbărilor climatice. În acelaşi timp, suntem şi rezervaţi, având în vedere că au trecut destul de multe întâlniri de acest gen, Conferinţe ale Părţilor, unde paşii la care ne aşteptam ar fi trebuit să fie mult mai mari, mult mai ambiţioşi, mult mai hotărâţi şi nu s-a întâmplat totuşi cum trebuia să se întâmple.”