Aţi decis cine va câștiga noul război ideologic?

62

Președintele Comisiei Europene tocmai a informat Parlamentul European că UE este într-o „criză existenţială”. Ca să spunem lucrurilor pe nume, suntem într-un moment în care trebuie să ne gândim serios la ce urmează să facem. „Ne lăsăm duși de un sentiment natural de frustrare? Ne lăsăm să devenim o colectivitate deprimată? Vrem să lăsăm uniunea să se desfacă sub ochii noștri?” întreabă retoric Juncker. Războiul este cu noi înșine și se dă pentru a decide în cine ne vom pune încrederea.

Conform unui sondaj realizat în luna aprilie 2016 de Universitatea Harvard, opţiunea americanilor pentru capitalism este la un minimum istoric: 51% dintre americanii din categoria de vârstă 18-29 de ani declară că nu sprijină ideologia capitalistă, iar 33% dintre aceștia spun că ar opta pentru socialism. În 2012, un sondaj realizat de Pew Research Center arăta că 47% dintre americanii care aparţineau acestei categorii de vârstă aveau o percepţie negativă despre capitalism, iar 46%, una pozitivă. Ceea ce face ca rezultatele sondajului de la Harvard să fie și mai îngrijorătoare fiindcă indică faptul că ar putea exista o tendinţă în acest sens.

Nu este ceva care ar trebui să ne mire, explică Sarah Kendzior, antropolog și analist pe digital media și politică. „Supravieţuirea a devenit noul vis american”, spune ea. Pentru un tânăr american care astăzi are 20 de ani, America este în război împotriva terorismului de când se știe. La 12 ani, în 2008, economia globală a căzut. Adulţii care trebuiau să aibă grijă de el abia au grijă de ei înșiși. Poate un părinte și-a pierdut locul de muncă. Poate că familia lui și-a pierdut casa. În 2009, politicienii au început să anunţe că recesiunea s-a încheiat, dar nu era adevărat. Salariile au scăzut sau au stagnat. Costurile medicale, de creștere a copilului și de educaţie au crescut exponenţial. Locuri de muncă cu normă întreagă s-au transformat în contracte de colaborare fără beneficii. Toate speranţele părinţilor în privinţa un „boom” care va aduce prosperitate fără limite s-au năruit. O educaţie superioară a devenit singura cale de a accede la o slujbă bună. Doar că nici asta nu mai funcţiona. Ieșit de pe băncile facultăţii, tănârul american ajunge să lucreze pentru salariul minim sau chiar fără salariu, într-o lungă serie de internshipuri, în timp ce este înecat în datorii. Locurile de muncă bine plătite se găsesc în orașe unde chiriile s-au triplat în ultimii 10 ani. Astfel ajunge să lucreze la costum, dar să doarmă în cort, pe stradă. În afara orașelor, nu găsește decât malluri și fabrici părăsite. Deci nu își permite să stea, dar nici să plece. În 2016, autorităţile declară că problemele lui sunt o aberaţie, șomajul fiind la 4,7%! Nu este o greșeală, dar guvernul numără ca „angajat” pe oricine lucrează cu jumătate de normă sau sporadic, sau cu venituri sub limita sărăciei. „Asta înseamnă să fii angajat în America”, încheie Kendzior.

Nu ar trebui atunci să ne mire nici că Hillary Clinton nu reușește să câștige un avans semnificativ în faţa lui Donald Trump. La două luni până la alegeri, cei doi sunt aproape la egalitate. În această campanie electorală, ambii candidaţi se prezintă ca fiind o ultimă barieră împotriva forţelor care se adună și care vor transforma America și vor subjuga valorile fiecărui electorat în parte, scrie The Atlantic. Astfel Trump declară că, „dacă nu câștig, acesta va fi ultimul scrutin în care republicanii au o șansă… pentru că apoi o să vină oameni peste graniţă, o să vină imigranţi ilegali care o să intre în legalitate și o să voteze… odată ce se întâmplă asta, poţi uita de tot”. Pe de altă parte, Hillary Clinton lansează avertizările ei apocaliptice, care trebuie să ferească America de căderea în mâinile unui naţionalist rasist și sexist. Dar Donald Trump nu este o problemă doar pentru Hillary Clinton sau doar pentru americani, ci „este o problemă pentru întreaga lume”, avertizează și președintele Parlamentului European, Martin Schulz. În circumstanţele în care naţionalismul a ajuns să fie o problemă pentru însăși existenţa Uniunii Europene, „dacă o persoană care se dă mare cu faptul că nu știe ce vorbește și care spune că informaţiile de specialitate sunt minciuni elitiste ajunge la Casa Albă, vom fi atins un punct critic”, iar exemplul său va fi imitat în Europa, expusă deja la curentul naţionalist. În Rusia, care sprijină propaganda populistă din Europa, prin finanţarea unor partide sau lideri de partide extremiste ori prin finanţarea unui efort de publicare de articole populiste online, Partidul Comunist și-a „rebranduit” cele mai faimoase personaje istorice pentru a se potrivi cu tinerii din ziua de azi, în timp ce Partidul Nazist din SUA vede în Donald Trump o reală „oportunitate”. 

În aceste condiţii, în care capitalismul este criticat inclusiv de economiști de top, precum laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Joseph E. Stiglitz, Uniunea Europeană încearcă să se reseteze și să reaprindă flacăra unei democraţii veritabile. „Azi, în castelul din Bratislava, liderii Uniunii Europene vor discuta despre starea Europei. În orice caz, nu le place ceea ce văd: un continent divizat, asaltat de populism”, scrie RFI. Sunt de așteptat să existe divergenţe deschise între lideri, pe fondul unor tensiuni vechi în Europa – între Vest și Est, între Nord și Sud, între dreapta și stânga, pe un spectru larg de probleme, inclusiv migranţi, politică fiscală sau cooperare militară. Donald Tusk, președintele Consiliului European, i-a îndemnat pe liderii naţionali să recunoască Brexitul ca expresie a unor îndoieli mai largi în rândul cetăţenilor și le-a cerut să facă din Bratislava un punct de cotitură în care să nu ezite să dea semnalul că intenţionează să rămână în UE și să facă din aceasta un succes. Ieșirea Marii Britanii din UE poate fi o ocazie de consolidare a Uniunii, având în vedere că s-ar favoriza implementarea de politici care să o întărească, însă în același timp este un simptom al fragmentării din interiorul UE, un efect al faptului că ţări din Nord și Sud sunt „la cuţite”, că există lideri de state care în mod public și vocal pun sub semnul întrebării principiile de solidaritate și democraţie liberală ale Uniunii și care aruncă idei despre părăsirea blocului. Este o dinamică internă care, dacă va rămâne neschimbată, va trece UE în irelevanţă.

Șirul de întâmplări prin care am ajuns în situaţia de faţă este chiar evident. Când oamenii nu pot primi garanţii pentru o prosperitate continuă, când se confruntă cu migraţie masivă și cu ameninţări teroriste, ispita populismului, cu mesajele sale simpliste despre cine e de vină și ce trebuie făcut, este puternică. Iar dacă liderii politici nu pot sau nu vor (cazul Brexit) să își convingă cetăţenii că interesul lor pe termen lung presupune dialog și consens cu alte naţiuni, atunci și ei se lasă purtaţi de interesele și ameninţările de moment ale diferitelor grupuri mai vocale. În epoca modernă de informare și comunicare, când distanţa dintre cetăţean și reprezentantul ales este foarte mică, „nu se mai pot aplica politici serioase și viziuni, pentru că tot ce se face e pe moment și pentru moment”, explică Carl Henrik Fredriksson, critic literar și publicist. În plus, mass-media este plină de minciuni, în loc de informaţii. „Minciuna este o problemă a democraţiei zilelor noastre, minciuna cu care nu putem și nu avem mijloace să luptăm. Vă spun asta ca jurnalist, minciuna e un adevărat coșmar. Astăzi, ea e mai puternică decât adevărul”, spune și Martin Simecka, scriitor și jurnalist slovac, fost disident în Cehoslovacia. Deci, în structurile statului și în liderii politici nu ne încredem, pentru că ori sunt corupţi, ori incompetenţi, ori ambele. În elite nu ne încredem pentru că sunt prea departe, prea sus ca să cunoască nevoile reale ale oamenilor „de jos”, iar în mass-media nu ne încredem pentru că poartă deja vizibil culorile partidelor sau intereselor comerciale între care este împărţită. Europa nu mai are nicio autoritate morală în faţa oamenilor de rând.

În trecut, Europa s-a arătat incapabilă de consens și solidaritate. A fost nevoie de ajutor din afară, de ajutor din partea Statelor Unite, care au impus anumite doctrine și politici, pentru ca după al Doilea Război Mondial, ţările europene să poată înainta spre democraţie, economii deschise și, în final, spre Uniune Europeană. Astăzi, SUA nu par nici interesate și nici capabile să promoveze ceva asemănător, scrie NYTimes. Pe de altă parte, Europa deja se bucură de beneficiile democraţiei liberale și ale unui proces de unificare care a adus decenii de pace și prosperitate. Cu toate acestea, statele europene încă nu se pot pune de acord pe politici comune care să controleze datoriile și să promoveze creșterea economică și nu se arată dispuse să cedeze destulă putere (adică suveranitate) pentru solidificarea economiei europene. În acest context, cineva trebuie să ne tot amintească că Uniunea Europeană a fost creată pentru a nu permite întoarcerea continentului la situaţia anilor 1930, când democraţiile care câștigaseră Primul Război Mondial s-au subminat unele pe altele într-un climat de instabilitate economică, în timp ce rivalii autocraţi își ascuţeau cuţitele pentru masacru. „Schimbarea nu este un lucru rău”, a declarat Angela Merkel în faţa Parlamentului german, care pare dispus să o abandoneze. „Sunt sigură că, dacă stăm de partea adevărului, vom recâștiga ce am pierdut – încrederea oamenilor.” Întrebarea este dacă oamenii mai vor să fie câștigaţi înapoi sau deja au hotărât cine va ieși câștigător în acest război ideologic.