Moartea este probabil cel mai dificil subiect de abordat, iar despicarea firului în patru pe acest subiect nu se face niciodată cu prea mult entuziasm sau anticipare, deși roadele unei asemenea dezbateri sunt de cele mai multe ori bine-venite pentru înţelegerea celor mai mari drame umane. Dar moartea nu este doar o dramă umană, ci și una divină, iar când vine vorba despre moartea Fiului lui Dumnezeu și efectele pe care le-a avut și le are asupra destinului uman, lucrurile se pot complica la infinit. Cu toate acestea, pentru noi, creștinii, este vital să înţelegem această dramă divină, dacă vrem să avem o raportare corectă la drama umană. Pentru ediţia din aprilie 2016, pe lângă articolele cu care v-a obișnuit la secţiunea „Inspiraţional” și continuarea seriei despre antipapism, semnată de Florin Lăiu, revista Semnele timpului v-a pregătit nu mai puţin de șase articole și două traduceri la secţiunea „Religie”, care destructurează și reasamblează moartea și învierea lui Iisus Hristos.

„De-a lungul secolelor, sacrificiul lui Dumnezeu Fiul și planul divin al salvării omului au creat mai multe dileme și crize și au ridicat mai multe întrebări decât ne-am putea imagina. Iar răspunsurile oferite au dezvăluit mai multe implicaţii ale crucii (și ale istoriei trăite înainte și după ea) decât ne-am obișnuit să credem că există, fie că suntem creștini sau necreștini, fie că suntem credincioși sau sceptici”, scrie redactorul-șef, Norel Iacob, care semnează atât editorialul, cât și articolul de fond al acestui număr special de Paște.

Întrebările care se iscă pe această temă sunt numeroase, iar cu cât se pătrunde mai mult în profunzimea subiectului, cu atât răspunsurile devin mai complexe și necesită mai multă implicare din partea cititorului, creștin sau nu. De ce a fost nevoie să moară Iisus și de ce Dumnezeu nu a gândit alt plan de salvare a omului? De ce a fost nevoie să moară El, şi nu altcineva? De ce nu poate Dumnezeu să ierte păcatul? De ce nu a distrus Dumnezeu pământul după căderea în păcat? De ce nu s-a rezolvat problema păcatului până acum? Poate fi privită moartea lui Iisus la fel ca moartea unui om obișnuit? Care a fost obiectivul acestei morţi? A fost acest obiectiv atins? Cum putem ști că scopul morţii lui Iisus a fost atins? Ce loc ocupă moartea lui Iisus în planul de mântuire? Biblia tratează aceste întrebări prin prisma unui singur răspuns: „Fiindcă plata păcatului este moartea…“, scrie pastorul Nicu Butoi. Dar de ce este plata păcatului moartea? Nu este o pedeapsă prea grea, nu poate omul să plătească și altfel? Cum poate Dumnezeu să fie bun, dar în același timp și drept și să instaureze o asemenea lege? Dacă omul se naște direct în păcat, nu este această lege o nedreptate? Dacă Iisus a fost nevinovat, nu este moartea Sa o nedreptate? De ce nu există o interpretare unitară a mântuirii? Ce ideologie are dreptate în privinţa mecanismelor mântuirii? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care răspund Norel Iacob, Adrian Bocăneanu, Nicu Butoi, Corina Matei, Alina Kartman și Eliza Vlădescu.

Pentru a avea o imagine corectă asupra jertfei lui Iisus și pentru a înţelege substraturile și mecanismele planului de mântuire gândit de Dumnezeu, în definitiv nu trebuie înţelese decât două lucruri: natura lui Dumnezeu și natura păcatului. Păcatul nu este o pagubă făcută de om, care este un delincvent, iar Dumnezeu nu este precum unul care trebuie despăgubit pentru stricarea creaţiei sale. Din acest punct de vedere, într-adevăr, Dumnezeu, fiind cel păgubit, trebuia să-Și recupereze paguba, iar gândirea legalistă îl așază pe om în postura de a putea plăti singur pentru păcatele lui, prin diverse mijloace: de la penitenţe, posturi, autopedepsire corporală până la plata propriu-zisă în bani și bunuri materiale. „Acestea nu reprezintă altceva decât forme de profit pentru cei care promovează ideologia respectivă”, scrie Nicu Butoi. În schimb, Iisus Însuși dă o definiţie simplă a păcatului: necredinţă în Dumnezeu. Dar nu este vorba aici despre ateism, despre necredinţa în existenţa lui Dumnezeu, fiindcă „și dracii cred… și se înfioară“, ci este vorba despre necredinţa în iubirea pe care o are El pentru noi, despre punerea la îndoială a caracterului lui Dumnezeu și a planului Său pentru viaţa fiecăruia dintre noi. Astfel, înţelegem că credinţa în Dumnezeu este credinţa în iubirea Lui, eternă, necondiţionată, neschimbată.

Cu siguranţă, acesta trebuie să fie cel mai greu lucru pe care poate să îl facă omul secolului al XXI-lea, doar cu Biblia în mână, la peste 2.000 de ani distanţă de jertfa mântuitoare. Credinţa a fost o grea încercare și pentru ucenici, care L-au cunoscut direct pe Iisus, și a fost și este în continuare o piatră de poticnire pentru evrei și oameni din toate neamurile. Alina Kartman aduce aminte că până și Pavel spunea despre propovăduirea crucii și despre autosacrificarea lui Dumnezeu că este „o nebunie” și o „pricină de poticnire“, adică o controversă nesfârșită pentru evreii din vremea sa, dar și pentru o mulţime de oameni de-a lungul timpului, până azi. „O lume în care toţi suferă la fel, în același timp, ar fi probabil o lume mult mai ușor de solidarizat împotriva răului. Răul este, prin definiţie, nedrept. Iar suferinţa este, de prea multe ori, inevitabilă”, scrie Alina Kartman. Suferind nedreptăţi sau tragedii în propria viaţă sau a celor din jur, ne este greu să vedem adevărata stare a lucrurilor din culise și rămânem de multe ori blocaţi în întrebarea: „De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?“, fără să mai înţelegem de fapt nimic din ce se întâmplă pe pământ.

Miza crucii stă exact în răspândirea acestei pelicule de ceaţă, astfel încât adevărul să iasă iarăși la lumină. „Diavolul a pervertit imaginea lui Dumnezeu în om și a reușit să inoculeze în minţile oamenilor ideea că Dumnezeu nu poate fi și bun, și drept în același timp. Prin urmare, cel care greșește va muri și nu este nicio scăpare pentru el. Iisus ne spune că tocmai pentru că El este în primul rând bun, dar în același timp și drept a venit să moară pe cruce. Bun, pentru că El privește în primul rând la om, creaţia mâinilor Lui, și vrea să-l salveze, să-l readucă la starea lui iniţială, de dinainte de căderea în păcat. Drept, pentru că plata păcatului este moartea, dar El Se oferă să moară în locul nostru. Ambele atribute ale lui Dumnezeu fiind împlinite, Satana rămâne descoperit și dovedit ca înșelător și tatăl minciunii”, explică Nicu Butoi. Ideea care se mai vehiculează în jurul unor tragedii, cum că Dumnezeu este alături de cei salvaţi și departe de victime, împărţind astfel un fel de dreptate ad-hoc, pentru că primii ar fi credincioși, iar cei din urmă nu, este complet eronată. Dacă înţelegem cu adevărat ce s-a întâmplat pe cruce, înţelegem că Dumnezeu S-a implicat cu totul în viaţa umană de la începutul creaţiei, iar pe cruce a coborât în mizerie și a suferit împreună cu omul, pentru ca oricine crede să fie salvat. Și, chiar dacă acum nu Îl putem vedea fizic, prin sacrificiul Său suntem încredinţaţi de iubirea și grija Sa veșnică. Suferinţa umană zilnică nu este o cantitate neglijabilă pentru Dumnezeu.

coperta aprilie