Așa cum era de așteptat, atacul lui Trump la adresa religiei lui Carson a atras atenţia presei americane. Dincolo de jocurile nu prea ortodoxe inerente oricărei campanii electorale, disputa dintre cei doi aduce la suprafaţă o manieră mult prea răspândită în raportul dintre religii. Dispreţul și ignoranţa se împletesc nu doar la americani, conducând la atitudini, în relaţiile interumane, mai degrabă belicoase decât creștine.

„Nu știu nimic despre adventiști.” Este ignoranţă, sinceritate, joc politic sau câte un pic din fiecare în această declaraţie a lui Trump? Unii jurnaliști au apreciat că atacul miliardarului american (vezi articolul pe larg despre întâmplare) a fost, de fapt, un fel de piruetă prin care acesta a încercat să atragă atenţia asupra esenţei religiei lui Carson. Faptul că pierde teren în faţa principalului său contracandidat l-a determinat pe Trump să arunce în arena dezbaterii publice ideea că oponentul său nici nu ar fi atât de creștin precum pare.

Este, de fapt, o mai veche idee susţinută și de alţi conservatori, în special de cei din tabăra evanghelică, care pun sub semnul îndoielii apartenenţa la creștinism a adventismului. Carson s-a mai confruntat cu această percepţie chiar în acest an, atunci când trebuia să susţină un discurs la un congres baptist, însă, după discuţii interne intense, organizatorii i-au refuzat accesul. Din perspectiva pastorilor respectivi, crezul religios al lui Carson, care derivă din apartenenţa sa confesională, nu se potrivește cu gândirea evanghelică. Cu alte cuvinte, Carson ar fi mult prea departe de creștinism.

Trump joacă tare

Cel mai probabil, deranjat de faptul că în Iowa (un stat în care 41% din populaţie se consideră religioasă) voturile se duc cu preponderenţă spre Carson, tocmai în virtutea religiozităţii pe care acesta din urmă o exprimă, Trump a ajuns să spună public că se mândrește că este prezbiterian (calvinist), altfel spus, că aparţine unei religii cu semnificaţie și impact, spre deosebire de adventismul lui Carson, despre care nu știe mai nimic. Într-un interviu Bloomberg, Trump a negat că ar fi încercat vreun joc de culise atunci când a făcut declaraţii la adresa religiei lui Carson. A vrut să lase impresia sinceră că nu știe chiar nimic despre confesiunea adventistă. Este însă suficientă o citire contextualizată a declaraţiilor sale pentru a se constata ușor că justificările lui Trump nu stau în picioare.

Ceea ce nu a realizat Trump la timp este că este posibil ca pirueta lui să aibă un efect de bumerang. Adică, poate genera un efect invers decât cel scontat. Deocamdată, Trump i-a oferit presei posibilitatea să scrie despre Biserica Adventistă, scoţând-o din acel con de umbră pe care prezidenţiabilul american încerca să îl invoce. Ce ar fi trebuit să știe Trump?

Adventismul, cu atuurile și provocările sale

De exemplu, „peste un milion de adventiști americani ar fi fericiţi să pună capăt ignoranţei lui Trump”, susţine USAToday.  Articolul pretinde că, dacă Trump ar fi depus doar un minim efort, el ar fi reușit să afle că denominaţia care până acum nu i-a trezit deloc curiozitatea are peste 19 milioane de membri (fără simpatizanţi sau copii) în întreaga lume, în cele peste 200 de ţări în care este răspândită. Mai mult de atât, ar fi putut afla (deși poate că ar fi trebuit deja să știe) că celebrele cereale pentru micul dejun Kellogg sunt creaţia lui W.K. Kellogg, medic adventist. Ar fi putut afla și despre transplantul în premieră mondială (transfer de inimă de la un babuin la o fetiţă de 2 săptămâni) realizat de Dr. Leonard Bailey, un chirurg de la Loma Linda University Medical Center din California (un celebru centru de sănătate și de cercetare adventist). Iar în privinţa sănătăţii, este greu de crezut că Trump nu a reușit până acum să afle despre faimosul „Blue Zone”, un studiu care a atestat că, în medie, datorită stilului de viaţă promovat (vegetarianism, fără alcool, cafea sau alte vicii), adventiștii trăiesc cu până la 7 ani mai mult decât restul populaţiei.

Washington Post a dorit chiar să afle mai multe în această direcţie, fapt pentru care a solicitat un interviu. Doi universitari adventiști (aici poate fi consultată o listă cu personalităţi marcante), Kenneth R. Samples, filosof și teolog, și Paul McGraw, profesor de istorie la Pacific Union College, au furnizat date istorice despre cei 150 de ani de existenţă ai bisericii și despre lupta pe care membrii acestei denominaţii au trebuit să o ducă împotriva marginalizării, dispreţului și chiar a persecuţiei legalizate. McGraw a explicat că perioada cea mai critică a fost în anii premergători secolului XX, atunci când așa-numitele „legi duminicale” (restrictive faţă de muncă sau forme de relaxare) au ridicat reale probleme comunităţilor adventiste, în contextul în care ziua lor de odihnă este sâmbăta.

Pe de altă parte, McGraw a susţinut că astăzi situaţia s-a schimbat, majoritatea oamenilor privindu-i pe adventiști ca parte a creștinătăţii evanghelice. Există însă și teologi care rămân pe poziţiile mai vechi exprimate faţă de adventiști. De regulă, aceștia ignoră punctele tari ale adventismului, precum credinţa în Iisus Christos și revenirea Sa iminentă, convingerile puternice ancorate în Biblie, accentul așezat pe responsabilitatea socială sau familială. Tuturor acestor atuuri li se poate adăuga un sistem de educaţie considerat a fi al doilea cel mai mare sistem privat din lume, ca un corolar al unei concepţii holistice despre lume și viaţă.

Apartenenţa la grup nu prea ajută

Nu i se poate imputa lui Trump că nu cunoaște toate cele vreo 30.000 de denominaţii creștine care colorează spaţiul american. Din acest punct de vedere, ar putea fi scuzabilă ignoranţa sa. Ceea ce i se poate reproșa este modul în care încearcă să construiască un castel de nisip pe o fundaţie șubredă. Dar nu este singurul care a recurs la această abordare. Accentul excesiv plasat pe apartenenţa de grup (fie el și religios) poate fi întâlnit aproape pretutindeni. Tendinţa de revendicare a superiorităţii prin apelul la origini istorice, ca o dovadă a credibilităţii creștine, nu este deloc nouă.

Trump nu inovează în această privinţă. Ceea ce vrea să sugereze este faptul că vechimea (eventual și numărul membrilor) este esenţială pentru a da credit unei anumite forme religioase. Astfel, apelul la istorie devine dominant. Pe acest fond, este relativ simplă construcţia unei argumentaţii cu note exlusiviste, care să justifice, de fapt, ignoranţa faţă de cel expus atacului. Într-o societate a multiculturalismului și a diversităţii religioase, atitudinea lui Trump cu greu poate smulge aprecieri. „Adevărata ignoranţă nu este absenţa cunoașterii, ci refuzul de a o dobândi”, spunea filosoful Karl Popper. Ar putea fi marca unei societăţi pentru care cunoașterea alterităţii mai reprezintă o prioritate doar în discursurile publice. La firul ierbii, viaţa pare să fie altfel.

Puteţi citi și prima parte a analizei – aspectele subtile ale atacului lui Trump.

DISTRIBUIE: