Creștinii se plâng că persecuţia asupra lor s-a intensificat. La pol opus, grupările ateiste clamează același lucru. Cu alte cuvinte, nici creștinismul, dar nici ateismul nu par să fie bine primite într-o lume tot mai greu de descifrat.

Rapoarte referitoare la persecuţii nu sosesc doar din state cu tendinţe totalitare, ci chiar din Europa. O concluzie rapidă ar fi că secularismul se află pe poziţii de forţă și reușește în multe ţări să neutralizeze valorile creștine. Însă, la o privire de ansamblu, iese la iveală o situaţie critică ce vizează ambele părţi: și ateii au aceleași probleme.

Islamul, în tur de forţă

Așa cum poate fi intuit cu ușurinţă, principalele dificultăţi provin din ţări fundamentaliste. Un caz recent care a atras atenţia presei internaţionale a fost cel al lui Avijit Roy, care a fost linșat de un grup de fundamentaliști islamiști furioși, în plină stradă. Bărbaţii l-au sfâșiat cu macete. Avijit Roy credea în forţa ideilor, însă nu se aștepta ca tocmai acestea să îl ucidă.

Un alt caz provine din Arabia Saudită. Bloggerul Raif Badawi a fost condamnat la 1.000 de lovituri de bici, fiind acuzat că a insultat islamul. A fost rănit atât de grav după primele 50 de lovituri, încât restul de lovituri au fost amânate. În acest moment se află la închisoare și se confruntă cu un posibil proces pentru apostazie, care ar putea să se termine cu o condamnare la moarte.

Și în Egipt, ateul Karim al-Banna a primit o condamnare la închisoare de trei ani pentru „insulta” adusă islamului din cauza ateismul său. „Tot ce vreau acum este să părăsesc Egiptul. Viaţa nu este posibilă pentru atei aici”, a declarat studentul de 23 de ani.

Turcia, care aspiră la integrare în Uniunea Europeană, denotă aceleași veleităţi fundamentaliste. De exemplu, un site care aparţine primei organizaţii ateiste din această ţară a fost considerat o „insultă la valorile religioase” și a fost blocat de un tribunal din Ankara.

Persecutarea ateilor, o problemă globală

Acestea sunt doar câteva dintre ţările care au o relaţie tensionată cu cei care contestă valorile religioase naţionale. Un raport recent, de 540 de pagini, a reliefat că cele mai multe ţări nu respectă drepturile ateilor și liber-cugetătorilor. Raportul intitulat „Libertatea de gândire” îi aparţine organizaţiei International Humanist and Ethical Union și constată că persoanele nonreligioase sunt vizate de „campanii de ură” derulate în ţări din întreaga lume. Raportul observă că „discursul plin de ură” faţă de atei nu provine exclusiv de la lideri religioși cu orientări radicale, ci chiar de la lideri politici, printre care șefi de stat.

Un exemplu este prim-ministrul Malaysiei, Najib Razak, care a etichetat umanismul, secularismul și liberalismul ca „deviante”. Politicieni din Arabia Saudită au echivalat „ateismul” cu „terorismul”. În alte ţări situaţia este chiar mai gravă. Treisprezece state islamice menţin pedeapsa cu moartea pentru „apostaţi”.

Și România este amintită în raport, menţionându-se faptul că religia are un statut privilegiat, în ciuda faptului că România este considerată un stat laic. Este precizată, de asemenea, poziţia avantajoasă a religiei majoritare în ce privește primirea de fonduri și atenţia din partea mediului politic.

Persecuţii via Europa

Însă nu doar ateii din spaţiile musulmane reclamă încălcări ale drepturilor omului. Anglia este pe aceeași listă. Umaniștii din Marea Britanie lucrează în strânsă colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe pentru a se asigura că problema persecutării ateilor este pusă pe agenda de lucru a decidenţilor politici.

Potrivit unui studiu realizat la nivel naţional de către Comisia pentru Drepturile Omului și Egalitate din Marea Britanie, creștinilor le este teamă să-și dezvăluie apartenenţa religioasă din cauza presiunii pe care o resimt la locul de muncă și a temerii că ar putea fi discriminaţi de către atei. În egală măsură însă, același raport dezvăluie că și ateii au probleme similare. În raport apar plângeri referitoare la inexistenţa capelanilor umaniști în spitale. De asemenea, ateii reclamă faptul că nu au fost lăsaţi să își ofere serviciile în cadrul companiilor în care activează și care au fost angajate să organizeze anumite evenimente în biserici.

Schimbările creează probleme

Problema de fond care transpare din situaţiile de persecuţie (fie fizică, psihică sau simpla marginalizare) este una comună: faptul că liderii religioși în primul rând, dar nu doar ei, au dificultăţi cu tolerarea cuiva care și-a pierdut credinţa sau și-a schimbat-o potrivit cu noile sale convingeri. Problema nu este deloc nouă. Ateii sau ereticii au fost de-a lungul istoriei incluși în aceeași categorie.

Aceasta este o problemă extrem de întâlnită în islamism, dar nici ţările creștine nu stau mult mai bine. Ateii sunt discriminaţi şi în ţările occidentale, unde sunt priviţi de multe ori ca cetăţeni de mâna a doua. În cel puţin şapte state din America, cei care nu cred în nicio divinitate nu pot ocupa funcţii publice, iar în Arkansas nu pot depune mărturie.

Deşi convenţiile referitoare la drepturile omului prevăd în mod expres libertatea de gândire și de exprimare a convingerilor religioase (inclusiv de schimbare a lor), este suficientă o simplă deviere de la opinia majoritară pentru ca ostilitatea să izbucnească. De prea multe ori sintagma vox populi, vox Dei a devenit un deziderat prin care se legitimează sau nu convingerile sau comportamentul unei persoane. Modul în care au decurs, spre exemplu, dezbaterile cu privire la ora de religie este elocvent în această privinţă. Opinii extrem de acide au fost exprimate faţă de cei acuzaţi că atentează la fiinţa naţională prin punerea sub semnul întrebării a obligativităţii acestei ore.

Trecutul trage semnale de alarmă

De câte ori nu se repetă episoade similare celui prin care a trecut vestitul filosof evreu Baruch d’Espinoza (cunoscut și ca Spinoza)? Evreu secularizat, un iluminist de prestigiu, a fost ţinta unui edict ireversibil conform căruia toţi evreii, inclusiv propria-i familie, trebuiau să-l evite pentru totdeauna. Niciun evreu nu mai avea voie să-i vorbească, să-i citească scrierile sau să se apropie de el la o distanţă mai mică de 4 metri şi jumătate. Era anul 1656 când a fost dat afară din sinagogă prin următoarea sentinţă: „Pronunţăm excomunicarea, expulzarea, anatema și blestemul asupra lui Baruch d’Espinoza. (…) Fie ca Dumnezeu să nu-l ierte niciodată.”

Este o situaţie specifică educaţiei evreiești? Sau aici intervine natura umană, una care nu este dispusă să tolereze „trădarea”? Chiar dacă în ţările civilizate nu se înregistrează cazuri de persecuţie fizică similare celor din spaţiul islamic, există alte forme mult mai subtile de exprimare a dezaprobării. Discriminarea, marginalizarea, etichetarea sunt doar câteva dintre mecanismele prin care se demonstrează că democraţia (dar și creștinismul) nu este ușor de învăţat și nici de practicat.

DISTRIBUIE: