Memorialul de la Word Trade Center a primit o cruce a speranţei

267

Săptămâna trecută, trei judecători de la Curtea de Apel au hotărât să respingă cererea unui grup de atei americani care solicitau să nu se instaleze nicio cruce la memorialul World Trade Center.

În anul 2012, grupul a depus o plângere în faţa instanţei în legătură cu amplasarea unei cruci făcute din oţelul rămas după prăbuşirea turnurilor gemene, în incinta muzeului de la World Trade Center. Plângerea lor a fost motivată de faptul că amplasarea unui simbol creştin într-o clădire construită din fonduri publice şi private ar fi împotriva Constituţiei. Mai mult decât atât, unii dintre reclamanţi au spus că au suferit daune atât fizice cât şi emoţionale din cauza crucii, manifestate prin dureri de cap, indigestie şi altele, notează adventistreview.org.

„Crucea de la World Trade Center a devenit un simbol creştin şi a fost binecuvântată de aşa-zişii oameni sfinţi. A fost amplasată în public pentru a le aminti oamenilor că Dumnezeului lor I-a păsat numai de nişte fiare vechi asamblate în formă de cruce, în loc să-i oprească pe teroriştii musulmani sau să prevină moartea a 3.000 de oameni omorâţi în numele Său. Este de-a dreptul ridicol”, spunea în urmă cu doi ani David Silverman, preşedintele grupului de atei care au depus reclamaţia, potrivit Huffington Post.

Crucea este făcută din două bare de oţel extrase dintre resturile existente de pe urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. Pentru mulţi dintre cei care au suferit în urma pierderii celor dragi, crucea a devenit un simbol al speranţei. În anul 2006, a fost mutată în apropierea Bisericii „St. Peter”, împreună cu menţiunea: „Crucea de la Ground Zero – ridicată în data de 13 septembrie 2001, binecuvântată la 4 octombrie 2001. Mutată temporar la 15 octombrie 2006. Va fi amplasată la muzeul World Trade Center, în semn de consolare pentru toţi.” La data de 23 iulie 2011, a fost mutată în zona World Trade Center, cu toate că pentru ateii americani ar fi fost mai bine să rămână la Biserica „St. Peter”.

Reclamanţii solicitau fie includerea altor simboluri nereligioase, fie înlăturarea crucii. Pentru Jane Evehart, una dintre reclamante, crucea este o „rămăşiţă urâtă care nu reprezintă nimic altceva decât groază şi moarte”, relata abcnews.go.com. În urma sentinţei prin care crucea va rămâne la Ground Zero, judecătoarea Reena Raggi spunea că aceasta este un simbol al speranţei şi un obiect care spune ceva despre istoria recentă a poporului american. Mai mult decât atât, ea sublinia faptul că nimeni nu trebuie să perceapă acest lucru ca fiind o metodă de a-i discrimina pe atei, ci ca pe un obiect care simbolizează o frântură din istorie şi o rază de speranţă.

Niciun articol afișat