Biserică adventistă înfiinţată în plin exod al creștinilor din Orientul Mijlociu

880

O nouă biserică adventistă a fost înfiinţată în Orientul Mijlociu, în contextul în care tot mai mulţi creștini părăsesc zona pentru a se pune la adăpost de persecuţii.

Grupa Fujairah și-a ţinut primul serviciu de închinare într-un hotel din Emiratele Arabe Unite, ocazie ce a reunit credincioși adventiști de pe întreg teritoriul ţării arabe, informează Adventist Review. Congregaţia a devenit astfel a 21-a comunitate adventistă recunoscută oficial din regiunea Golfului. În zona care cuprinde ţări precum Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, EAU și Yemen, funcţionează deocamdată 16 biserici adventiste și 5 grupe (companies), dintre care 8 biserici și 2 grupe sunt în Emiratele Arabe.

Grupa Fujairah a crescut de la câţiva oameni care se adunau în fiecare vineri, începând cu anul 2002, la o grupă de 25 de membri câţi sunt astăzi. „Ne-am întâlnit vinerea, până în 2006, când statul a declarat ca weekend și ziua de vineri, și ziua de sâmbătă”, a explicat Lorraine Bayot, liderul noii congregaţii. „După ce statul a promulgat această schimbare, am continuat cu întâlnirile tradiţionale de sâmbăta și, în plus, unii am început să participăm la servicii oficiate în Sabat dimineaţa în Dubai, ori de câte ori aveam posibilitatea.” Dubaiul este cel mai populat oraș din EAU, în timp ce Fujairahul (unul dintre cele 7 emirate) are o populaţie de aproximativ 152.000.

Odată cu recunoașterea comunităţii din Fujairah, Biserica Adventistă îşi marchează prezenţa cu cel puţin câte o comunitate în fiecare emirat din EAU, excepţie făcând doar Umm al-Quwain, unde există câţiva credincioși adventiști, dar toţi participă la biserică într-un emirat vecin: Ras al-Khaimah.

Foto: Adventist Review

DISTRIBUIE: