Andrew McChesney știa ce vrea — să devină un jurnalist renumit. A crezut că Moscova este un loc bun să înveţe meserie și să se afirme, ceea ce a și reușit. Dar anii petrecuţi în Rusia i-au marcat viaţa într-un mod mult mai profund — acolo L-a descoperit pe Dumnezeu și a găsit un alt sens al vieţii.[1]

Cum vă rezumaţi copilăria și tinereţea în lumina experienţei de mai târziu?

Deşi am crescut într-o familie de misionari, până la 33 de ani nu am fost cu adevărat interesat să Îl cunosc personal pe Dumnezeu.

A fost vorba de un refuz făţiș? Sau pur și simplu nu eraţi interesat de spiritualitate?

Şi eu m-am întrebat multă vreme acest lucru. Cred că, deşi trăiam într-un mediu creştin, nu am simţit nevoia să mi se vorbească despre Iisus. Credeam în Iisus, credeam că ceea ce scrie în Biblie e adevărat, dar nu Îl vedeam ca pe Mântuitorul meu, personal.

Aşadar, dacă cineva vă privea, vedea că vă comportaţi ca un creştin şi că mergeţi la biserică. Dar în adâncul sufletului eraţi rupt de Dumnezeu…

rsz_andy_mcchesney12015În cele din urmă, m-am rupt și de biserică… În timpul facultăţii, m-am hotărât să devin jurnalist. Îmi plăcea să mă exprim în scris, să redactez articole de ştiri, aşa că am decis să devin jurnalist. După absolvire însă, am realizat că va trebui să lucrez la un ziar obscur, cu un salariu foarte mic și să scriu articole pe subiecte locale și banale. Eu voiam să scriu despre lucruri importante şi interesante.

În ultimul an de facultate, am mers în Rusia ca să predau limba engleză. Am stat acolo zece luni şi mi-a plăcut foarte mult ţara. În acea perioadă, am dat peste un ziar numit The Moscow Times – singurul cotidian de limbă engleză din Rusia – şi am observat că jurnaliştii care scriau la acest ziar publicau, de asemenea, în ziare importante ca The New York Times şi The Wall Street Journal. Scriau pe subiecte fierbinţi, cum erau spitalizarea lui Boris Elţîn sau războiul din Cecenia, așa că mi-am spus: „După ce termin facultatea, vreau să lucrez aici.”

Foarte îndrăzneţ!

Când m-am întors în Statele Unite, i-am trimis redactorului-şef o scrisoare de intenţie, prin e-mail. El mi-a răspuns și m-a întrebat dacă știu limba rusă, dar după ce i-am spus că „deloc”, nu mi-a mai dat niciun semn. Chiar și-așa, eu eram hotărât să merg în Rusia, așa că, în ultimul semestru de facultate, am lucrat în patru locuri și, cu banii câştigaţi, am reușit să îmi achit viza pentru un an în Rusia şi un bilet de avion, doar dus. Eram hotărât să nu plec de acolo fără să fi obţinut postul.

Aveaţi un spirit aventuros.

Da. Am plecat în Rusia cu ambiţii măreţe, dar fără Dumnezeu. Credeam că sunt oricum mai bun decât majoritatea creştinilor pe care îi cunosc, mai generos decât cei din biserică şi că pot reuşi în viaţă fără a mă bizui pe Dumnezeu. În sfârșit, la o lună după ce am ajuns în Rusia, am aflat că Moscow Times scosese un post de corector, cea mai joasă poziţie la ziar. Am concurat pentru acel post şi l-am obţinut. Era o poziţie de începător, cu cel mai mic salariu cu putinţă, dar pusesem un picior înăuntru.

Totuși nici vorbă să scrieţi articole pe teme importante.

Teoretic, nu aveam deloc de scris, ci doar corectam articole scrise de alţii. Dar, după două săptămâni, i-am întrebat deja pe editori: „Aş putea să scriu un articol pentru acest ziar?” Ei m-au întrebat dacă vorbesc limba rusă și, când le-am spus că „deloc”, mi-au zis să vin totuși cu câteva propuneri de subiecte. Aşa că mi-am spus: Eu sunt vegetarian. E foarte greu să găseşti vegetarieni şi mâncare vegetariană în Rusia, aşa că aş putea scrie un articol despre cum poţi trăi ca vegetarian în această ţară. Redactorului-șef i-a plăcut ideea, aşa că am dat câteva telefoane, am găsit câteva persoane care mă puteau ajuta şi am scris primul meu articol, numit „Cum poţi avea un stil de viaţă vegetarian în ţara mezelurilor.” Șefului i-a plăcut articolul meu şi m-a rugat să scriu încă unul, aşa că am început să public de când eram corector.

Cu timpul, am învăţat limba rusă, cu ajutorul unui coleg de cameră, și așa am ajuns să ocup posturi tot mai importante la The Moscow Times. Planul meu fusese să lucrez patru ani la acel ziar, cât să arăt că sunt un angajat stabil. Însă după scurgerea celor patru ani, ajunsesem deja redactor-şef adjunct. Aşa că am început să sper şi să aştept să devin redactor-şef. Pentru următorii cinci ani redactorul-șef a rămas neschimbat. Cum situaţia era fără precedent, am început să cred că probabil nu aveam să fiu redactor-şef niciodată.

Apoi, în 2005, am avut o „revelaţie”. Plecasem în Rusia cu gândul că sunt un om foarte bun, gata oricând să-i ajute pe nevoiași, să le ofere hrană celor flămânzi și adăpost celor care nu-l au. Credeam că sunt un creștin bun, așa, fără Iisus. Dar în anul 2005 am tras linie și, după nouă ani fără Dumnezeu, am realizat că omul acela „foarte bun” ajunsese din ce în ce mai interesat de propria persoană și tot mai puţin interesat de cei din jur.

Credeţi că atitudinea vi se schimbase cu adevărat? Sau doar aţi ajuns dumneavoastră să vă vedeţi altfel?

Nici eu nu ştiu. Ştiu doar că gândurile mele conştiente se îndreptau mereu asupra mea. Eram interesat doar de mine, nu de modul în care îi puteam ajuta pe alţii. Da, încă îi ajutam pe cei din jur, dar, în sinea mea, ştiam că eram interesat doar de mine. Am dispreţuit profund persoana în care mă transformasem. Și așa mi-am dat seama că devenisem o persoană mai rea decât fusesem când eram lângă Dumnezeu. Crezusem că viaţa mea avea să fie mai bună fără Dumnezeu, dar am descoperit că era mai rea.

Și cum aţi reuşit să scăpaţi de lucrurile care vă distrugeau viaţa?

Timp de nouă ani, nu fusesem interesat de voia lui Dumnezeu, nu făcusem nicio rugăciune şi îmi neglijasem sănătatea.

Bine, dar eraţi vegetarian!

Eram atunci când am ajuns în Rusia, dar după câţiva ani… Până la urmă, ajunsesem într-un punct în care nu mai eram deloc sigur că Dumnezeu avea să mă mai primească. Dar singurul lucru care mă interesa atunci era ca, dacă Domnul avea un plan pentru mine, să descopăr care era acesta şi să împlinesc voia Lui. Realizam că modul meu de viaţă nu-mi aducea o fericire durabilă. Adică, pe moment, eram bucuros, însă nu simţeam nicio satisfacţie de durată, aşa că am început să-mi doresc să descopăr planul lui Dumnezeu pentru mine.

Am început să citesc rugându-mă de fiecare dată înainte, iar atunci când nu înţelegeam un pasaj, însemnam fragmentul și mă rugam Domnului să mă ajute, astfel că ajungeam întotdeauna să-l înţeleg mai târziu.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost s-o sun pe mama. Și am întrebat-o: „Crezi că Dumnezeu are un plan pentru mine?” Ea mi-a zis: „Andy, citeşte Ieremia 29:11. Acolo scrie: «Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul (…) ca să vă dau un viitor şi o nădejde. (…) Şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie.»” Mă gândeam: „Eu plecasem în Rusia fiindcă aşa îmi dorisem, nu fiindcă fusesem dus cu forţa, dar dintr-odată am început să mă simt ca şi cum aş fi fost în exil, fiindcă nu eram lângă Dumnezeu.”

Așteptasem cinci ani şi jumătate să ajung redactor-şef al ziarului The Moscow Times, dar din acel punct mi-am zis: Nu mai vreau să obţin acest post, ci vreau doar să fac ce vrea Dumnezeu. Renunţ, mă întorc în Statele Unite și mă pregătesc să fiu pastor. Dar Dumnezeu avea un alt plan pentru mine. Aşa că am continuat să mă rog timp de o lună. După acea lună, directorul ziarului mi-a zis: „Andy, şefa ta renunţă la post şi vrem ca tu să fii noul redactor-şef al cotidianului.” Am fost complet şocat. Cinci ani şi jumătate îmi dorisem acest post, însă nu-l obţinusem, iar imediat ce am renunţat la planul meu pentru a împlini voia lui Dumnezeu, mi-a fost oferit postul!

Cred că deja începuserăţi să fiţi mai încrezător că Dumnezeu vă iubeşte, că este gata să vă primească înapoi.

Eram foarte încrezător, dar şi foarte precaut, fiindcă în timpul celor nouă ani petrecuţi departe de Dumnezeu, căpătasem multe obiceiuri rele, iar modul meu de gândire se stricase, astfel că nu mai ştiam cum ar fi trebuit să trăiesc. Ştiam cum să trăiesc doar pentru mine, dar nu ştiam să fiu creștin, şi de aceea spun că nu sunt creştin de foarte multă vreme. Sunt creştin practicant de zece ani, ceea ce ar putea părea o perioadă lungă, dar de fapt nu e aşa.

Când aţi început să citiţi Biblia, aţi reuşit să-i înţelegeţi mesajul? Sau aţi descoperit că nu aveaţi instrumentele pentru a-l înţelege?

Am început să citesc rugându-mă de fiecare dată înainte, iar atunci când nu înţelegeam un pasaj, însemnam fragmentul și mă rugam Domnului să mă ajute, astfel că ajungeam întotdeauna să-l înţeleg mai târziu. Nu am avut nevoie de ajutoare sau de sfaturi cum să studiez Biblia, cred că am reuşit să îi înţeleg mesajul cu ajutorul Duhului Sfânt, care îi ajută pe cei ce îşi pun speranţa în El…

Apoi a urmat o perioadă complicată, nu-i așa, în care trebuia să vă adaptaţi la noul post? A fost dificil să renunţaţi la obiceiurile rele?

Da şi nu. Unele lucruri pe care le considerasem cele mai mari probleme s-au dovedit uşor de depăşit, iar cele pe care le considerasem nişte probleme mărunte s-au dovedit a fi foarte grele. Una dintre situaţiile cu care m-am confruntat imediat ce am reînceput să merg la biserică a fost că nu era voie să fumezi, iar eu eram dependent. Ascultam predica, dar îmi doream să pot fuma și situaţia se înrăutăţea constant, fiindcă nu mă puteam concentra la predică din cauza dorinţei de a fuma. Atunci am realizat că tutunul avea o putere mai mare asupra mea decât propria minte, și asta m-a făcut să mă rog ca Dumnezeu să mă ajute să renunţ la fumat. Chiar în aceeaşi seară, m-am îmbolnăvit de gripă și, ca atunci când eşti bolnav şi tuşeşti, nu mi-a mai venit să fumez. Așa că toate simptomele de sevraj pe care le-aş fi simţit cel mai acut în prima săptămână de abstinenţă le-am confundat cu gripa și le-am depășit mai ușor decât m-aș fi așteptat. Deși, sincer, au trecut câteva luni până să reușesc să nu mă mai gândesc o zi întreagă la fumat. Dar, începând din acea sâmbătă, nu am mai fumat deloc.

Când, după câteva luni, a venit timpul să fiu botezat, am aflat că a doua zi după botez urma să fiu numit redactor-șef. Dumnezeu aranjase totul perfect!

Ca redactor-șef, aveaţi un rol esenţial în stabilirea politicii editoriale a ziarului, nu-i așa? Însă subiectele privitoare la o ţară precum Rusia, şi la o capitală precum Moscova, pot fi privite din diferite perspective, nefiind simplu să afli modul în care s-au petrecut cu adevărat lucrurile și ce unghi să alegi.

Am avut parte de presiuni. Cred că orice jurnalist are parte de presiuni, fiindcă oamenilor le place să se spună doar lucruri bune despre ei, chiar dacă faptele lor nu sunt aşa.

The Moscow Times era un ziar independent, aflat în afara influenţei Kremlinului. Jurnaliştii se străduiau foarte serios să prezinte faptele reale, iar apoi, pentru a interpreta faptele, apelau la un analist sau la cineva implicat în eveniment.

Aceasta fusese politica ziarului şi înainte să fiţi dumneavoastră redactor-şef?

Da. Ziarul avea cinci ediţii săptămânale, iar noi nu lucram sâmbăta şi duminica, acest lucru fiind foarte convenabil pentru mine, căci aveam mereu Sabatul liber. Însă o schimbare pe care am făcut-o ca redactor-şef a fost să nu mai publicăm înjurături și termeni vulgari. Jurnaliştii aveau această practică atunci când citau pe cineva, dar eu am decis să îi punem capăt. Am intrat într-o dispută cu un coleg, care m-a întrebat: „De ce vrei să cenzurezi materialele scrise de noi? Dacă o persoană a folosit un termen vulgar, noi trebuie să-l redăm.” Eu am zis că nu cred că e necesar. De exemplu, cei de la The Washington Post nu publicau termenii vulgari, ci foloseau cuvântul „injurie” pentru a semnala că era vorba de aşa ceva. I-am zis colegului meu: „În unele ziare sunt publicate cuvintele vulgare, în altele, nu. Eu am decis să nu facem asta.” După câţiva ani, autorităţile din Rusia au adoptat o lege prin care se interzicea folosirea termenilor injurioşi, altfel trebuia să scrii: „Acest ziar este destinat doar persoanelor peste 18 ani.”

rsz_5_nooyi

Potrivit politicii ziarului şi orientării dumneavoastră, trebuiau prezentate faptele şi o analiză echidistantă a celor întâmplate, însă nu toată lumea era mulţumită de această abordare. De-a lungul timpului, în Rusia s-au petrecut multe lucruri şi cred că eraţi acolo atunci când mai mulţi jurnalişti au fost ucişi. De asemenea, nişte persoane foarte bogate şi influente au fost ruinate, iar imperii financiare uriaşe s-au prăbușit. Aţi simţit uneori anumite presiuni? Şi, dacă da, care a fost reacţia dumneavoastră?

Am avut parte de presiuni. Cred că orice jurnalist are parte de presiuni, fiindcă oamenilor le place să se spună doar lucruri bune despre ei, chiar dacă faptele lor nu sunt aşa. Nu am simţit presiuni directe din partea Kremlinului. Ştiu că în cazul anumitor ziare din Rusia au existat asemenea presiuni, însă ziarul la care lucram era publicat în engleză, avea un număr mic de cititori, majoritatea fiind străini şi cred că cei de la Kremlin erau preocupaţi de ziarele citite cu precădere de ruşi.

În acelaşi timp, am simţit o oarecare presiune din partea anumitor cercuri, mai ales din partea oamenilor de afaceri. În Rusia există multe persoane foarte bogate, care au nişte opinii foarte ferme în privinţa lucrurilor ce pot fi publicate despre ele în media, astfel că cea mai mare presiune a venit din partea afaceriştilor, a miliardarilor, cărora nu le plăceau lucrurile scrise despre ei în ziar şi credeau că ne pot ameninţa, cerând să modificăm sau să retractăm ce publicasem.

Şi aţi depăşit cu bine aceste lucruri?

Sunt încă în viaţă. M-am rugat foarte mult în legătură cu aceste chestiuni. Eu lucrez cu foarte multă atenţie şi cred că Dumnezeu ne-a dăruit mintea ca s-o folosim pentru a deveni cât mai înţelepţi cu putinţă.

Aşadar sunteţi încrezător că un creştin devotat poate lucra ca jurnalist, devenind o voce respectată în acest domeniu şi respectându-şi angajamentul faţă de adevăr și onoare?

Cred că am devenit un jurnalist respectat doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Privind în urmă şi gândindu-mă la faptul că am lucrat într-un mediu secular, mi-am dat seama că Dumnezeu m-a ajutat întotdeauna. Cred că toate reuşitele mele, chiar şi faptul că am obţinut postul de redactor-şef, au fost posibile doar datorită bunătăţii şi harului lui Dumnezeu.

Footnotes
[1]„Andrew McChesney s-a întors în Statele Unite și este redactor de știri la Adventist Review, cu sediul in Silver Spring, Maryland, unde am și purtat această conversaţie. Interviul integral poate fi urmărit la http://www.sperantatv.ro/web/punctul-de-plecare-andrew-mcchesney-11-06-2016/”.

Note

„Andrew McChesney s-a întors în Statele Unite și este redactor de știri la Adventist Review, cu sediul in Silver Spring, Maryland, unde am și purtat această conversaţie. Interviul integral poate fi urmărit la http://www.sperantatv.ro/web/punctul-de-plecare-andrew-mcchesney-11-06-2016/”.