Ca să vezi că oamenii din jur au nevoie de sprijinul tău ai nevoie de ceva mai mult decât de ochi. Asta a înţeles un ONG care există pentru a ajuta persoanele cu dizabilităţi din România. Însă nici inima mare și nici intenţiile bune nu sunt suficiente, iar asta a fost ceea ce a înţeles o comunitate de români inimoși din Spania.

Asociaţia „Ridică-te și umblă!“ și comunitatea credincioșilor adventiști „Emaus“ din Madrid (Spania) au reușit să demareze un proiect ambiţios pentru ajutorarea persoanelor nevăzătoare.

Ţinta lor a fost una foarte specifică: au dorit ca o carte dragă lor și pe care ei o consideră edificatoare pentru orice om, Calea către Hristos, scrisă de unul dintre cofondatorii Bisericii Adventiste, Ellen White, să poată ajunge și la sufletul persoanelor nevăzătoare. Așa că s-au gândit să o transpună în limbajul Braille. În acest scop, comunitatea „Emaus“ a organizat o strângere de fonduri, reușind să colecteze din rândurile membrilor săi nu mai puţin de 3.000 de euro, bani pe care Asociaţia „Ridică-te și umblă!“ i-a investit altfel decât planificaseră iniţial: gândind un proiect pe termen lung. Analizând raportul cost-beneficii, asociaţia a apreciat că mai utilă nevăzătorilor ar fi o carte audio, care are o durată de viaţă mai mare decât o carte Braille și un public mai larg. Apoi, dacă titlul iniţial fusese Calea către Hristos, posibilitatea unei înregistrări audio a dat posibilitatea transpunerii unui volum mai mare, așa că Asociaţia s-a orientat către o carte mai amplă, însă la fel de apreciată, din bibliografia Ellen White: Tragedia Veacurilor.

Despre detaliile implementării acestui proiect am stat de vorbă cu pastorul George Uba, cel care a manageriat, din partea Asociaţiei „Ridică-te și umblă!“, investiţia.

ST: De unde v-a venit ideea acestui proiect?

G.U.: Proiectul s-a format ca idee pe parcurs, după ce a existat susţinerea din Spania pentru produse audio pe care să le putem orienta către cei nevăzători. Ne-am gândit că nu vom găsi niciodată materiale adecvate ca valoare decât dacă le producem noi. Un om de bine și priceput în domeniu s-a oferit să ne pună la dispoziţie aparatura și asistenţa necesară realizării unui studio, pe care să îl folosim pentru a înregistra tot ce ne dorim: cărţi, muzică, poezii, produse culturale care merită să fie puse pe piaţă pentru că sunt de mare valoare. Ni s-a deschis astfel orizontul pentru a ne face propria noastră fonotecă de materiale care să răspundă nevoilor persoanelor cu dizabilităţi.

Ce fel de beneficiari aveţi în vedere?

G.U.: Beneficiarii sunt în principal nevăzătorii, dar și persoanele cu dizabilităţi care au anumite talente, precum și cei care doresc să afle care sunt valorile persoanelor cu dizabilităţi. Astfel am lărgit cadrul cât să cuprindă, de exemplu, și persoane cu dizabilităţi motorii, dar care pot oferi ceva publicului larg prin talentele lor.

Ce fel de produse vor ieși din acest studio?

G.U.: Noi am lărgit evantaiul de produse la cărţi, muzică, poezii, piese de teatru, dar și materiale care sunt dorite sau sunt de interes pentru persoanele cu dizabilităţi. De exemplu, materiale audio cu informaţii despre depresie sau materiale de interes religios. Evantaiul de produse este destul de larg.

Ce a presupus amenajarea acestui studio? Ce aparatură și ce costuri?

GU: Cel mai costisitor element de aparatură a fost software-ul necesar înregistrărilor. Apoi ne-au trebuit un computer, un mixer, un sintetizator, microfoane speciale și o cameră specială în care să putem înregistra, care se află chiar la sediul asociaţiei. Noi vom încerca să o utilăm pe parcurs cu aparatură din ce în ce mai bună. Deocamdată, ne-a costat în jur de 1.500 de euro. Ne gândim să mai optimizăm cu microfoane mai bune, însă ce am făcut până acum este de bună calitate.

Aceasta înseamnă că v-au rămas circa 1.500 de euro. Cum plănuiţi să îi investiţi pe aceștia?

G.U.: Avem mai întâi de acoperit costurile unei înregistrări de carte, care tocmai s-a încheiat, iar când spunem „costuri” trebuie să ne referim și la deplasările celor care sunt chemaţi din filiale pentru înregistrări și pentru optimizarea aparaturii. Înregistrarea cărţii de acum (Tragedia veacurilor, n.r.), o carte de aproape 600 de pagini, ne-a costat cam 300 de euro. Dar a fost o carte specială, iar noi căutăm și prin voluntari să diminuăm aceste costuri.

Cum vă doriţi să dezvoltaţi în continuare proiectul? Mai aveţi nevoie de bani?

G.U.: Bineînţeles. Pe noi ne-a costat foarte mult programul. Cel pe care îl avem este licenţiat și a fost foarte scump. Asta, cu tot cu aparatură, deși ceea ce ni s-a oferit a fost la mai puţin de jumătate din preţul pieţei. Ne-am bucura de o aparatură ceva mai performantă… Apoi trebuie să capitonăm încăperea studioului pentru a o izola fonic. Am vrea să schimbăm cele două microfoane, iar asta, în medie, ne-ar duce la 2.000-3.000 de euro. Însă noi am pornit cu aparatura aceasta și vom continua până când vom accesa și alte fonduri pentru lărgirea recuzitei.

Mai jos puteţi vedea și două fotografii din camera transformată în studio.

DISTRIBUIE: