Analist: Biserica Anglicană ar putea dispărea în secolul viitor

5

Secolul viitor va fi martorul dispariţiei Bisericii Angliei, susţin autorii unei analize privind tendinţele de participare la viaţa bisericii, citaţi de Christian Today.

John Hayward, cercetător în cadrul proiectului Church Growth Modellingi, afirmă că Biserica Angliei nu va mai fi frecventată înainte de anul 2100, pierzându-și membrii încă din anul 2082.

Hayward spune că, la nivel naţional și confesional, trendul descendent s-a manifestat în Biserica Anglicană în ultimii 50 de ani, deși există și biserici locale active și aflate în creștere. Dar, spune, el, situaţia Bisericii Angliei este mai bună decât cea a bisericilor episcopaliene din Statele Unite, Scoţia și Ţara Galilor, ale căror congregaţii locale vor începe să își închidă porţile în jurul anului 2025.

În ceea ce privește motivele declinului, Hayward spune că acesta ar fi provocat mai mult de factori interni, între care poate cel mai important este „lipsa convingerii”. „Această convingere de a ajunge la oameni, indiferent de nevoile organizaţionale, ar genera o activitate misionară mai intensă și un simţ mai puternic al existenţei unui scop, ceea ce contribuie la păstrarea și motivarea membrilor. Creșterea bisericii provine dintr-o identitate puternică, înrădăcinată într-o misiune mai măreaţă decât însăși biserica”, susţine Hayward într-unul dintre articolele sale.

Vorbind despre motivele pentru care Biserica Angliei ar putea rezista mai mult, Hayward menţionează faptul că aceasta este considerată biserică naţională, are o identitate, conducătorul ei este regele/regina Angliei, are o teologie misionară și s-a lăsat mai mult influenţată de redeșteptarea charismatică.


i Church Growth Modelling este un proiect de cercetare din Marea Britanie care folosește metodele sociologiei matematice pentru a înţelege creșterea și declinul bisericii creștine, oferind informaţii referitoare la creșterea sau declinul confesiunilor la nivel naţional sau internaţional.