În unele ţări, statul și biserica se contopesc într-un tot unitar, organizaţiile seculare fiind printre cele mai vocale împotriva acestei situaţii.

Biserica Angliei, instituţie al cărei conducător suprem este monarhul, „nu mai poate fi susţinută” și trebuie să fie regândită, susţine un raport prezentat recent. În condiţiile în care credinţa în Dumnezeu continuă să scadă, rolul public al religiei în Marea Britanie are nevoie de „reforme semnificative”, se insistă în raportul Societăţii Seculare Naţionale.

Una dintre aceste „reforme” solicitate în mod imperios este ca Biserica Angliei să nu mai beneficieze de patronajul statului. „Unul dintre cele mai mari privilegii ale Bisericii Angliei constă în 26 de episcopi din diecezele bisericii care au asigurate din oficiu locuri în Parlamentul Regatului Unit, ceea ce le conferă putere semnificativă de a influenţa parcursul legislativ”, spune raportul mai departe, citat de The Christian Today. De exemplu, arhiepiscopii de Canterbury și de York, precum și episcopii de Durham, Londra și Winchester au locurile rezervate automat în Camera Lorzilor, împreună cu ceilalţi 21 de episcopi. În consecinţă, „Parlamentul Regatului Unit este singurul din lume în care episcopii au aceste locuri asigurate”, comentează semnatarii raportului.

Societatea Naţională Seculară spune că acest statut privilegiat nu mai este o reflectare a evoluţiei societăţii, fapt pentru care „a venit timpul unei separări dintre biserică și stat, în vederea garantării egalităţii și echităţii pentru credincioși și necredincioși deopotrivă”, au susţinut militanţii pentru secularizarea societăţii britanice. Astfel, regândirea religiei și credinţei în viaţa publică trebuie să determine Marea Britanie să „evolueze” într-o democraţie seculară.

De ce ar avea nevoie societatea britanică de acest salt? Fiindcă abordarea actuală este „în dezacord cu creșterea indiferenţei religioase”, așa cum se manifestă în Marea Britanie. Ideea descreștinării societăţii britanice este principalul argument la care face apel asociaţia seculară, în baza căreia consideră că a sosit momentul unei mutaţii radicale. Pentru Terry Sanderson, președinte al Societăţii Naţionale Seculare, „largi segmente ale populaţiei nu mai sunt interesate de religie, aceasta nu mai joacă un rol în viaţa lor, dar statul refuză să recunoască acest lucru”. În consecinţă, „Marea Britanie este acum una dintre cele mai diverse din punct de vedere religios, dar în același timp, una din cele mai nereligioase naţiuni din lume. În loc de îngroparea capului în nisip, statul ar trebui să răspundă schimbărilor culturale fundamentale.”

Acest argument este repetat insistent în cadrul raportului, solicitându-se chiar ca politicienii să se abţină de la descrierea Marii Britanii ca o „ţară creștină”. Mai mult de atât, „orice abordare care urmărește să eticheteze valorile împărtășite pe scară largă de către cetăţenii Regatului Unit ca fiind exclusiv «creștine» sunt sortite să fie în afara opţiunilor și stilului de viaţă a populaţiei”, comentează semnatarii raportului.

Nu este pentru prima dată când acest argument este folosit în direcţia ruperii radicale a statului de biserică mai ales că unul din doi britanici afirmă că nu aparţine creștinismului. Acest detaliu statistic a conturat concluzia unui alt studiu, extins pe doi ani și publicat în urmă cu câteva săptămâni. Comisia pentru Religie și Credinţă (Corab), care a sintetizat raportul, conţine membri creștini, musulmani, sickh și hinduși. Conform acestei comisii, proporţia celor care nu împărtășesc nicio religie a crescut de la numai o treime, în 1983, la aproape jumătate, în 2014, arată raportul citat de The Independent. Și românii din Marea Britanie par afectaţi de acest trend. De exemplu, majoritatea românilor din Marea Britanie (57%) nu merg niciodată la biserică, doar 22% merg în fiecare duminică, restul frecventează biserica o data pe lună sau la sărbătorile importante.

Acestea sunt semnale clare ale secularizării societăţii britanice, însă nu neapărat ale dispariţiei integrale a sentimentului religios. Din contră chiar, „caracterul pluralist al societăţii moderne ar trebui să se reflecte în forumurile naţionale, cum ar fi Camera Lorzilor, astfel încât să includă o paletă mai largă de vederi și tradiţii religioase și ale unor culte creștine altele decât Biserica Angliei”, se mai arată în raport.

După cum se poate constata, argumentul schimbărilor religioase profunde din societatea britanică duce la soluţii diferite. Dacă pentru asociaţia seculară această situaţie constituie un motiv pentru eliminarea episcopilor anglicani din legislativ, pentru Ed Kessler, vicepreședintele Corab, „este nevoie de o mai bună reprezentare a diferitelor religii și credinţe din Marea Britanie de astăzi”, în condiţiile în care recunoaște și el că „este o anomalie să ai 26 de episcopi anglicani în Camera Lorzilor”.

Mergând pe aceeași linie, documentul solicită „o reașezare a religiilor și credinţelor în Marea Britanie”, pentru a le da mai multe oportunităţi oamenilor de a se manifesta, „indiferent de credinţa sau absenţa acesteia”.

Practic, ambele rapoarte sesizează o situaţie de fapt, la care se raportează, însă, diferit. Pe de altă parte, sunt observatori care neagă premisa de la care ambele rapoarte au plecat. De exemplu, rabinul dr. Jonathan Romain nu contestă faptul că, în acord cu orientarea marii părţi a populaţiei, statul britanic „este mai degrabă laic, decât religios, însă raportul (raportul asociaţie seculare, n.r.) respinge prea ușor faptul că ţara este încă bazată pe cultura și valorile creștine”.

O altă voce contestatară a fost cea a unui purtător de cuvânt al Bisericii Angliei, care a spus că raportul Corab este dominat de o viziune de modă veche, în sensul că „neaderarea la o religie ar fi același lucru cu secularismul”. În plus, „cea mai mare parte a opiniei publice se opune ferm marginalizării creștinismului”, conchide oficialul anglican.

Această dispută în conexiune cu transformarea religioasă prin care trece societatea britanică nu este de dată recentă și nu apare pentru prima oară nici măcar în aceste rapoarte. În urmă cu mai mulţi ani, fostul premier britanic David Cameron declarase că Anglia este o ţară creştină, iar arhiepiscopul de Canterburry, Justin Welby, i-a dat dreptate, însă fostul arhiepiscop, Rowan Williams, i-a contrazis pe amândoi, radicalizând problema: „Anglia este o ţară postcreştină.”

Raportul Corab surprinde însă faptul că societatea britanică ar trece, mai degrabă, printr-un proces de diversificare decât de extincţie religioasă. Asistăm, de exemplu, la înmulţirea bisericilor „fresh expressions”, aşa cum le-a numit un raport al Unităţii de Cercetare a Armatei Bisericii Anglicane. Practic, Biserica Anglicană renaşte sub altă formă.

Problema de fond, ridicată de rapoarte de acest gen, rămâne totuși deschisă. Dincolo de controversele legate de supravieţuirea creștinismului în Marea Britanie, conexiunea religiei cu statul continuă să rămână problematică. Întrebarea este dacă această chestiune ar trebui lăsată în seama asociaţiilor seculare care fac uz, după cum se poate constata, de argumente care ies din sfera preocupărilor religioase. Poate că tocmai această dependenţă a bisericii de stat a dus la o accentuare a neîncrederii faţă de biserică. Iar acest fapt nu ar trebui să îngrijoreze doar Biserica Angliei.