Biserica Catolică aniversează 50 de ani de la recunoașterea oficială a libertăţii religioase

3

Ieri, 7 decembrie, s-au împlinit 50 de ani de la promulgarea Dignitatis Humanae, declaraţia Conciliului Vatican II privind dreptul persoanei și al comunităţilor la libertatea socială și civilă în materie de religie.

În 7 decembrie 1965, Conciliul Vatican II a declarat că:

„Persoana umană are dreptul la libertatea religioasă. Această libertate constă în faptul că toţi oamenii trebuie să fie imuni de orice constrângere din partea indivizilor sau a grupurilor sociale și a oricărei puteri omenești, astfel încât, în materie religioasă, nimeni să nu fie constrâns să acţioneze împotriva conștiinţei sale și nimeni să nu fie împiedicat să acţioneze conform conștiinţei sale, în particular și în public, atât singur, cât și asociat cu alţii, între limitele cuvenite. El mai declară și că dreptul la libertatea religioasă este realmente întemeiat pe însăși demnitatea persoanei umane, așa cum este cunoscută din cuvântul lui Dumnezeu revelat și pe calea raţiunii. Acest drept al persoanei umane la libertatea religioasă trebuie în așa fel recunoscut în organizarea juridică a societăţii încât să devină un drept civil.”

Dignitatis Humanae este considerată una dintre cele mai importante realizări ale Conciliului, semnalând o schimbare drastică în poziţia oficială a Bisericii Romano-Catolice faţă de drepturile religioase ale tuturor oamenilor, fiind adoptată cu 2.308 voturi „pentru” și 70 „împotrivă”.

Înainte de Conciliul Vatican II, conform dogmei Bisericii Catolice, statele aveau dreptul și datoria de a împiedica membrii religiilor false să-și răspândească și să practice în public credinţele lor false, singura religie a statului trebuia să fie catolicismul, iar statul trebuia să excludă și să interzică profesiunea publică și propagarea altor religii.

În cursul anilor care au urmat Conciliului, a ieșit la lumină o poziţie doctrinară similară. Conform acesteia, „doar cel ce este în adevăr, adică cel ce este catolic, poate  avea, și chiar are un drept original sau natural la libertate religioasă”, potrivit Monseniorului Pierto Pavan[i].

Dincolo de aspectul doctrinar, în schimbarea radicală a poziţiei Bisericii faţă de libertarea religioasă, așa cum este argumentată în introducerea declaraţiei, un rol important pare să le fi revenit și schimbărilor sociale:

„În zilele noastre, oamenii devin tot mai conștienţi de demnitatea persoanei umane și crește numărul acelora care cer ca oamenii, în activitatea lor, să aibă opinie proprie și libertate responsabilă și să le poată folosi, nu constrânși, ci călăuziţi de conștiinţa datoriei. De asemenea, ei cer o delimitare juridică a puterii publice pentru ca sfera dreptei libertăţi a persoanei și a asociaţiilor să nu fie prea îngust circumscrisă.(…) Analizând cu atenţie aceste aspiraţii ale sufletelor și propunându-și să declare în ce măsură sunt conforme cu adevărul și cu dreptatea, Conciliul cercetează tradiţia sacră și învăţătura Bisericii din care scoate lucruri noi, pururi în armonie cu cele vechi.”

Lumea își începuse schimbarea în urmă cu aproape două secole, o schimbare ce părea a fi culminat cu adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului în 10 decembrie 1948, iar adaptarea Bisericii la această schimbare era imperioasă.

Întrebat dacă „este posibil ca în viitor Biserica Catolică să se întoarcă la poziţia anterioară cu privire la persecuţie”, cardinalul Jerome Hamer, pe atunci secretarul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei[ii], a răspuns apăsat: „Schimbarea este ireversibilă!” Observatori precum Bert B. Beach[iii], delegatul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la Conciliul Vatican II, sunt însă de părere că lumea s-ar putea schimba radical odată cu dezvoltarea unui climat al drepturilor omului în totalitate nou, pe fondul atacurilor teroriste tot mai frecvente.

Cea de-a 50-a aniversare de la încheiere Conciliului Vatican II a prilejuit și Jubileul extraordinar al Milostivirii, cu mottoul Misericordes sigut Pater („Milostivi ca Tatăl”). Deschizând marţi, 8 decembrie, „Poarta Sfântă a Jubileului Milostivirii”, Papa Francisc a subliniat că a intra prin Poarta Sfântă „înseamnă a descoperi adâncimea milostivirii Tatălui, care îi primește pe toţi și merge în întâmpinarea fiecăruia”. Deschiderea Porţii Sfinte, a mai amintit Papa Francisc, amintește de „poarta” pe care Conciliul Vatican II a deschis-o faţă de lumea de astăzi, cu spiritul bunului samaritean, în urmă cu 50 de ani. Deși nu se știe dacă sau când se va închide „poarta” deschisă de Conciliul Vatican II, Poarta Sfântă a Jubileului Milostivirii va rămâne deschisă până în ultima duminică a anului liturgic, 20 noiembrie 2016.

 Foto: Pixabay


 

[i] Pavan, P. (2014). „Libertatea religioasă și demnitatea umană”. Drepturile omului și libertatea religioasă. Un nou echilibru sau noi provocări. Vol. I. București, Editura „Viaţă și sănătate”. Articolul a fost publicat iniţial în nr. 11/1976 al jurnalului Conscience et liberté.

[ii]Înainte de 1960, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei era „Sfântul Oficiu”, iar înainte de 1904 era „Sfânta Inchiziţie”.

[iii] Beach, B. B. (2014). Ambasador pentru libertate. București: Editura „Viaţă și libertate”.